Aaaa! Aarhus, Aarborg… (2)

Recunosc, m-am trezit cu o oboseală acumulată din zilele anterioare. Dar nu am timp să mă gândesc la odihnă, nu am bătut atât drum să dorm, deşi mi-ar prinde bine.

Începe o nouă zi în care ne-am propus să ieşim în afara oraşului, pentru că sunt câteva chestii de văzut. Pentru că şi de data aceasta tot pedestru am făcut toate distanţele pot spune că, uneori drumul este mult mai interesant decât obiectivul în sine. De aceea, niciodată nu stau pe gânduri atunci când trebuie să parcurg distanţele cu piciorul, ai timp să vezi totul altfel, să alegi, să te răzgândeşti sau să diversifici. Şi la capăt, da, poţi să admiri şi ceea ce ţi-ai propus să vezi!

Am plecat spre sud, către Marselisborg. Am trecut printr-un mic port cu multe bărci pescăreşti, de la cele mai elegante şi scumpe, la cele mai modeste, cu care chiar se prindea peşte. Pe lângă ele erau şi proprietarii, domni trecuţi de o vârstă care se întâlneau după obiceiul pescarilor la o vorbă şi un pahar de alcool. Mirosea a alge şi a mare şi era tare frumos pe acolo, acela fiind şi un loc în care se putea închiria căsuţe pentru un concediu sau doar pentru petrecerea timpului liber.

Peste tot pe unde am ajuns ca pietoni am avut locuri pe unde am putut circula în siguranţă fără să împărţim drumul cu maşinile. Câteodată am avut pistă comună cu bicicliştii şi ne-am respectat reciproc.

Am ajuns în parcul Marselisborg şi am făcut o roată pe Podul Infinitului, care de fapt este un podeţ circular pe malul mării.  Trebuia să ajungem aici, şi am ajuns.

Am plecat mai departe pentru că puţin mai sus era o rezervaţie de căprioare care putea fi vizitată, cu intrare liberă. Rezervaţia a fost chiar o experienţă unică pentru mine. Zeci de căprioare, ciute şi cerbi, de toate vârstele, roiau în jurul nostru, atraşi de faptul că vizitatorii nu vin cu mâna goală. Nici noi nu am intrat cu mâna goală, de la intrare se puteau cumpăra pungi cu morcovi, un fel de delicatese pentru frumoasele mamifere. Toate exemplarele erau atât de frumoase, se simţeau în siguranţă în acel mediu, aveau parte de multă îngrijire şi protecţie, iar contactul atât de aproape cu ele era extrem de satisfăcător. Cerbii erau micuţi de statură, nu aşa de mari cum sunt ai noştri, dar aveau aceeaşi demnitate în felul în care îşi purtau podoaba coarnelor şi în modul în care îşi conduceau turma. Spre deosebire de ciute, care erau veneau să ia mâncare destul de sfioase, un cerb nemulţumit că nu a fost tratat cu atenţie a împuns destul de puternic un vizitator, care a rămas cam şocat, mai ales că nu se aştepta la acest lucru, lovitura venind din spate. Alt cerb ne-a intersectat drumul şi era atât de amuzant pentru că a trecut foarte ţanţoş pe lângă noi, dar era murdar tot ca un drac, negru, cu blana uscată şi ciufulită pentru că se tăvălise în nişte noroaie special create în acest scop. Era o apariţie de tot hazul, în faţa noastră, acest drac negru plin de noroi uscat, dar care mergea agale, plin de importanţă. L-am ocolit pentru că nu am fi vrut să îi simţim coarnele în coaste şi nici noroiul pe haine. Alături de căprioare, era şi o mică rezervaţie de porci mistreţi, nevizitabilă, doar de privit de la distanţă. Dacă nişte căprioare putea să te alerge pe acolo, nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost întâlnirea cu mistreţii 😀

Marseliborg Slot era ultimul obiectiv din această parte de sub a oraşului Aahus. Aici regina Danemarcei, Margareta a II-a, are un palat unde vine uneori. Acest lucru nu înseamnă că omul de rând nu poate vizita acest loc. Atunci când regina nu este prezentă, locul devine public. Castelul era în renovare, nu am putut să îl vedem, dar parcul imens şi bine întreţinut a fost la dispoziţia noastră. Aceeaşi simplitate, bun gust şi dragoste pentru natură ca peste tot, am găsit şi aici.

Ne-am întors pe lângă clădirea emblematică a Primăriei oraşului şi pe lângă AroS, aşa cum am făcut în fiecare dimineaţa şi în fiecare seară cât am stat aici. Deja ne familiarizasem cu zona, ştiam scurtăturile şi nu înţelegeam cum în prima zi ne-a luat aşa mult timp să ne orientăm.

Skagen şi Aalborg

Am rezervat o zi pentru o călătorie mai îndepărtată puţin, până la Skagen, punctul cel mai nordic al Danemarcei. Acestă mică localitate are o oarecare notorietate pentru că aici, pe o mică limbă de nisip este locul unde două mări se unesc: Marea Baltică şi Marea Nordului. Uneori, fuziunea celor două ape este mai evidentă, datorită culorii diferite, alteori, nu.

Ca să ajungem la Skagen am luat trenul. Am observat că preţul pentru aceeaşi distanţă poate fi destul de diferit, ajunge până la se dubla uneori. De aceea a trebuit să facem o serie de cercetări astfel încât să găsim cel mai economic traseu. L-am găsit, dar implica să ne trezim destul de devreme, lucru pe care l-am făcut fără să comentăm prea mult.

Drumul a fost destul de lung, 3-4 ore, nu mai ştiu exact şi am ajuns, în sfârşit la Skagen. Aşa cum am scris mai sus, este o localitate micuţă, dar care atrage mulţi turişti. Locul unde se unesc mările este la aproximativ 1,5 km de localitate, la Grenen. Până acolo se poate merge la pas, cu bicicleta dacă ai sau închiriezi şi cu maşina. Şi dacă ai ajuns la Grenen tot nu ai ajuns la capatul drumului, mai ai de mers pe jos, prin nisip, sau cu un tractoras cu un vagon ataşat încă vreun km cel puţin.

Drumul l-am făcut pe malul Mării Baltice, prin nisip. A fost foarte frumos, am văzut multe buncăre de apărare din al doilea război mondial, construite de nemţi, dar mersul prin nisip nu este chiar cel mai plăcut dacă nu ai şlapi şi este de durată. Cu toate acestea era altceva şi am făcut drumul cu multă plăcere cu ochii la toate cazematele care erau presărate pe nisip ca nişte ouă uriaşe, ciobite, de beton.

La Grenen este un far impresionant, o parcare mare şi de aici începe ultima parte, de data aceasta, doar prin nisip spre cel mai nordic punct al ţării. Pe malul mării era un convoi uriaş de furnici umane care ţinteau toate aceeaşi destinaţie. Era clar că încălţat ţi-ai fi făcut singur viaţa un iad, aşa că am ales să simt nisipul cel mai fin pe care l-am văzut vreodată şi valurile sub tălpi.

Acolo unde se îmbină mările era o bucăţică mică de nisip, desigur, şi puhoi de lume la… poze, doar nu la altceva! Era cam pe apucate pentru că amatori erau mulţi, altceva nici nu aveai ce să faci acolo! După ce am rezolvat problema selfi-urilor, grupie-urilor etc ne-am retras puţin şi am privit mările. Este o chestie să te poţi uita simultan la două mări, nu? Unii, mai temerari, au făcut chiar şi o balăceală în apele lor contopite. Mie mi s-a părut un loc special şi am fost chiar încântată că am ajuns la el. Şi mi-a mai plăcut ceva: am fost pe malul danez al strâmtorii Kattegat. Dacă nu vă spune nimic acest nume, atunci nu aţi văzut serialul Vikingii 😉

Mica punte de nisip între cele două mări: Baltică şi Nordului.

Am plecat din Skagen cu un sentiment de mulţumire şi, pentru că timpul ne permitea, am făcut o mică escală şi la Aalborg.

Ce poţi vedea într-o oră sau două? Probabil că destul de puţin. Am ajuns în partea centrală a oraşului, cu multe restaurate, ne-am oprit la un pub irlandez şi am băut o bere irlandeză, pentru că aveam nevoie de o pauză. Apoi am ales să mâncăm ceva asiatic, dar pentru a ajunge la acel local am mers destul de mult prin centru şi astfel am mai văzut câte ceva din oraş. Clar nu a fost suficient pentru a-mi face o opinie, dar a fost mai mult decât deloc.

Biletul de la Aalborg la Aarhus a fost mai scump decât a costat dimineaţă toată distanţa de la Aarhus la Skagen. Din păcate, nu am avut de ales, era singura posibilitate să revenim la locul de plecare. Cu toate acestea, nu regret modul în care am ales să ne petrecem ziua, am văzut locuri tare faine.

Ultima noapte în Aarhus a fost scurtă. Am avut autobuz pe la 5,50 din Gara Centrală şi era singura variantă pe care o luam în calcul de a ajunge la timp în avion. Încă era noapte când am trecut uşor înfriguraţi de aerul rece al dimineţii pe lângă ARoS, pe lângă turnul cu orologiul al Primăriei şi de aici la Gară, autobuz, avion, România, acasă.

Deşi mi-a plăcut mult lumea lor, este aşa cum cred eu că trebuie să fie o lume normală, în mod ciudat, m-am bucurat când am păşit din nou în România. Eram acasă, cu puţină mizerie, cam haos, lejeritate, jemanfişism, dar totul atât de familiar, de unde am tras concluzia că saltul a fost cam prea mare între Balcani şi Scandinavia!

Mai multe fotografii, aici: https://photos.app.goo.gl/QXh9Rvqi7YtcHKru5