După un zbor ieftin, frumos şi plăcut cu Wizzair (se mai întâmplă) am ajuns în Aarhus, Danemarca. De fapt, aşa cum se va vedea, numai zborul a fost ieftin în toată această călătorie, restul frumos şi puţin peste sumele cu care noi, românii, suntem obişnuiţi.
Aarhus are un aeroport mic şi mijloace de transport către oraş din când în când, în funcţie de orarul avioanelor care aterizează aici. Am luat un autobuz care ne-a lăsat la gara oraşului şi de acolo am mers aproximativ 1,5 km până la locul de cazare. Deşi părea simplu ne-am învârtit o grămadă până am identificat corect apartamentul pe care îl închiriasem. Cu Maps, cu întrebat, până la urmă am ajuns la destinaţie. Însă era prea devreme pentru check-in, prin urmare, am dat o tură să ne familiarizăm puţin cu oraşul. Arhitectura ordonată, atât de specifică arealului nordic european, creează o stare de linişte, confort şi plăcere vizuală. Casele cu multe ferestre, cărămidă aparentă adesea roşiatică si cam atât, de fapt dovedeau multe detalii care le făceau speciale pe fiecare dintre ele.
Am studiat şi ce putem vizita într-o jumătate de zi şi am decis să vedem Den Gamble By (Oraşul vechi), un loc aflat la maxim 3 minute de locul de cazare. Intrarea a costat 27 euro/persoană. Aşa cum îi spune şi numele este un orăşel în care este cuprinsă toată istoria Aarhus-ului într-un mod extrem de creativ şi interactiv, un muzeu în aer liber alcătuit din peste 75 de clădiri istorice colectate din întreaga Danemarca, demontate și reasamblate în Aarhus pentru conservare. A fost o mare plăcere să vizităm case din toate epocile, cu interioarele lor specifice, cu detalii încântătoare şi atât de interesante despre istorie, economie, arte, arhitectură, ocupaţii, viaţa socială etc. Am aflat multe despre Aarhus şi Danemarca într-un mod interactiv, adulţii devenind şi ei, la rândul lor copii, intrând în jocurile educative propuse. Mi-a plăcut tare mult, este o modalitate atât de inspirată de a înţelege cultura şi specificul danez de care chiar eram interesată să mă apropii.
Am admirat de la distanţă Muzeul de artă contemporană care la ultimul nivel are o construcţie deosebită, modernistă, în culorile curcubeului. Ca să ajungem acolo ar fi trebuit să plătim intrarea la muzeu, iar arta modernă recunosc că nu o înţeleg suficient de bine ca să se justifice suma de peste 20 euro de persoană. Ca o paranteză, am vizitat Tate Modern din Londra şi am ieşit complet contrariată de acolo, nu mă grabesc să repet experienţa deloc pentru că nu fac parte dintre cei care cred că banană lipită de perete este artă. Prin urmare, ne-am mulţumit să privim de la distanţă frumosul culoar curcubeu, cel puţin de două ori pe zi, pentru că drumurile noastre inevitabil treceau pe lângă ARoS (Aarhus Art Museum)
Seara s-a insinuat uşor şi ne-a prins undeva în vechile docuri ale oraşului, zonă regenerată în cea mai mare parte, dându-i-se diverse alte întrebuinţări despre care voi povesti în cele ce urmează.
Deocamdată atât a fost în prima zi, Oraşul vechi ne-a luat mult timp, dar a şi meritat cu prisosinţă, plimbarea în port a fost urmată de o cină într-o zonă pitorească de Street Food şi apoi somnul a venit ca de plumb după aproape 24 de ore de nesomn. Clima a fost tare plăcută pentru prima jumătate a lunii septembrie, am dormit toată perioada cu fereastra larg deschisă, chiar lângă pat, şi a fost o temperatură numai bună.
Am făcut un plan pe zile astfel încât să atingem cam tot ceea ce ne-am propus de acasă că vom vizita. Prin urmare, ziua a doua a fost rezervată oraşului Aarhus şi atracţiilor sale turistice. Toată perioada cât am stat în Danemarca, în localităţi ne-am deplasat doar pietonal, nu am luat mijloace de transport decât pentru a lega Aarhus de Skagen, cu oprire în Aalborg. Am mers aproximativ 28000 de paşi în fiecare zi, dar a fost o adevărată plăcere, oraşele lor fiind foarte prietenoase cu pietonii, bicicliştii şi având peste tot zone verzi şi locuri cu tot felul de chestii de admirat. Nimic plictisitor, urbanul are o sumedenie de feţe şi ipostaze care îl fac atractiv, chiar surprinzător.
Am început cu ceea ce ni s-a părut punctul cel mai depărtat, noul cartier numit Aisberg (Iceberg), o aglomerare de blocuri şi clădiri cu forme ascuţite, neobişnuite, albe sau albăstrii care, de la distanţă, amintesc de un aisberg. Situat pe malul Mării Baltice, este o zonă de locuinţe de lux, cu restaurante şi loc de sporturi nautice de tot felul. Am fost cu adevărat încântaţi să vizităm acest cartier. Arhitectura este spectaculoasă, unde pot folosesc mult material natural, lemn, stuf, plută etc, unde nu, este sticlă şi beton, dar fără a deranja deloc privirea. Spaţiile verzi sunt din belşug, peste tot printre blocuri şi ceea ce îmi va rămâne mereu în amintire când vor spune Danemarca este faptul că ei plantează ceea ce noi numim “buruieni” sau flori de câmp în locul plantelor ornamentale cu care sunt obişnuită peste tot prin România sau restul Europei. Sunt aşezate cu grijă, în pâlcuri cochete, plante pe care le vezi în flora spontană sau plante aromatice de tot felul. Acestea din urmă, în ghivece mari de lemn, au lângă ele şi mici etichete astfel încât salvia, busuiocul sau menta să poată fi uşor recunoscute de oricine. Sunt mari iubitori de natură şi o protejează foarte mult, acest lucru se vede peste tot şi este de înţeles pentru că verdele pentru ei este mai important decât pentru noi cei din sud, apreciindu-l mai mult. Pe malul mării danezii făceau baie, chiar dacă ne aflam în “buricul târgului”, se schimbau pe mal de haine şi apoi se uscau fără să fie stânjeniţi de privirile celorlalţi. De asemenea, faptul că locuinţele lor nu sunt protejate de perdele decât uneori seara şi casele sunt cumva în atenţia oricui, iar mi s-a părut o diferenţă culturală apreciabilă. Noi avem tendinţa de a păstra intimitatea casei unde locuim în toate felurile posibile, garduri înalte, ferestre cu obloane, perdele, draperii etc. Am avut senzaţia că aici pe nimeni nu prea interesează ce este în casa altuia, concept cam greu de digerat pentru români, în general.
Lângă Iceberg este o zonă în care danezii, mari navigatori, cu tradiţie, nedezminţindu-se îşi lasă diverse ambarcaţiuni, de toate felurile, iar plimbarea de-a lungul pontoanelor a fost un prilej de-a admira eleganţa diverselor bărci, iahturi şi altele pe care nu prea ştiu cum să le încadrez.
Am decis să rămânem în zona portuară şi ne-am îndreptat către Dokk1, cu oprire la Catedrala din Aarhus (Sankt Clemens Kirke), dedicată Sfântului Clement. Chiar frumoasă, refăcută, imensă şi este ceva acolo care îţi impune respect şi atenţie.
Aici am văzut un lucru pe care nu îl mai întâlnisem până acum. În spatele altarului era un spaţiu cu saltele mari pe podea creat pentru copiii foarte mici, bebe, veniţi cu mamele lor. Spaţiul era cumva delimitat şi, printr-un indicator, se menţiona că este creat pentru aceşti bebe să poată petrece acolo un timp alături de mame astfel încât să asculte muzica religioasă sau doar să simtă ceva din spiritualitatea acelui loc. Oricine putea privi, dar nu se puteau face fotografii pentru că intimitatea celor de acolo trebuia protejată. Sună atât de sec ceea ce am povestit eu, dar, credeţi-mă, era ceva divin în liniştea acelui loc, unde mama şi pruncul ei căutau liniştea şi izbăvirea. Nu sunt o fire mistică absolut deloc, dar mi s-a părut foarte emoţionant totul, pentru că nimic nu era de faţadă, ipocrit, ci doar simţire şi inocenţă. Cum au făcut ei acest lucru minunat, nu ştiu, dar era frumos să vezi cum mamele ieşeau cu londourile din biserică una după una.
În rest, ce să spun… oameni practici, danezii au “privatizat” cam toate bisericile pe lângă care am trecut, în acele clădiri se desfășoară tot felul de activităţi foarte laice şi se pare că pentru ei este ok astfel.
În zona centrală multe semafoare au un mic viking simpatic cu scut şi bărdiţă în locul omuleţului cu care suntem obişnuiţi. Pentru ei era normal, dar eu eram cu ochii la viking şi, bine făceam, pentru că în oraşele daneze traficul se complică pentru noi, românii. Trebuie să fii atent mai ales la bicicletele care roiesc pe piste în toate părţile, dar câte piste avem noi astfel încât să ştim a convieţui cu ele şi cu bicicliştii în mod firesc? Nu vreţi să ştiţi cum ne înghionteam să ieşim de pe pistă pentru că uneori, cu gâtul sucit după tot felul de lucruri interesante sau căutând diverse obiective, nu ne dădeam seama şi călcam în zonele în care doar bicicliştii au voie. E complicat, dar te obişnuieşti şi apreciez mult civilizaţia la care au ajuns şi pe care eu cred că nu o vom atinge vreodată, nu din cauza banilor, ci din cauza diferenţelor culturale care nu pot fi depăşite nici dacă ar exista posibilităţi financiare similare. Noi vom vedea lucrurile mereu doar în felul nostru.
Ne-am întors din nou în port în zona vechilor docuri, iar în drumul nostru spre Dokk1 am întâlnit un alt loc atât de potrivit cu lumea scandinavă şi atât de diferit de cea a noastră. La început am crezut că e doar o zonă cam nisipoasă, cu ceva dune şi vegetaţie specifică. Apoi am văzut mai multe cutii mari de lemn în care se planta… orice, niște jardiniere! Aşa am făcut cunoştinţă cu un proiect fermecător, Dome Aarhus. Acest Dome este o oază verde, unde te poţi bucura de muzică, artă şi cultură. E un centru inovativ care are ca principiu de bază sustenabilitatea. Cu o arhitectură unică, un iglu imens de sticlă, acolo poţi admira zona portuară şi este o experienţă cu adevărat deosebită.
Poate pentru unii dintre noi un loc deosebit trebuie să aibă puţină opulenţă, să fie luxos etc, dar să nu uităm că nordicii au cu totul alte repere, pentru ei ceva plăcut este bazat pe simplitate, pragmatism şi minimalism. Mie la Dome mi-a plăcut priveliştea, faptul că oamenii de acolo îţi zâmbeau atât de frumos, că se putea bea o cafea privind marea cu briza fluturând uşor prin păr, că la vedere erau şorţuri şi unelte de grădinărit şi doritorii de a se regăsi pe ei înşişi îngrijeau plante şi astfel îşi dovedeau recunoştinţa şi grija pentru mediul înconjurător. Totul era atât de simplu şi atât de profund! În acest proiect, prin care această zonă a fost reabilitată, Primaria oraşului Aarhus a avut o contribuţie deosebită. De la Dome la Dokk1 nu mai era decât o azvârlitură de băţ!
Ceea ce nu v-am spus este că Aarhus nu este chiar un pământ necălcat pentru mine. În urmă cu ceva ani am mai fost pe aici, dar nu am avut atât de mult timp să înţeleg oraşul, însă la Dokk1 am ajuns pentru că în acel moment, era tot ceea ce Europa, cel puţin, a dat mai bun şi mai frumos în materie de biblioteci. Da, Dokk1 este, să zicem, o bibliotecă! Dar, în lumea civilizată o bibliotecă este mult diferită de ceea ce ştiu majoritatea românilor că este o bibliotecă publică. Dokk1, clădire ultramodernă construită în docuri (de aici şi numele), dată în folosinţă în 2015, după 4 ani de construcţii este un spaţiu public care adună sub același acoperiş o casă de cultură, bibliotecă, servicii pentru cetăţeni şi o televiziune naţională. Dokk1 este un spaţiu comunitar pus la dispoziţia cetăţenilor pentru recreere, lectură şi învăţare şi joacă. Este un loc uimitor, foarte mare, foarte primitor, unde ai putea să îţi petreci timpul cu toată familia o zi întreagă fără să te plictiseşti.
Fiind la a doua vizită am punctat mai puţin, dar tot am văzut lucruri uimitoare. Una dintre expoziţiile lor era centrată pe obiecte care ajută persoane cu dizabilităţi, bolnave sau în vârstă, în propriul domiciliu. Pentru aceasta au utilat un spaţiu generos cu zone care arată precum dormitorul, baia, bucătăria etc şi în care obiectele de acolo sunt create astfel încât să execute operaţii ajutătoare persoanelor în nevoie. Aceste obiecte sunt înlocuite periodic de către firmele care le produc cu unele de generaţie mai recentă astfel încât oamenii să poată beneficia de cel mai bun ajutor la nevoie. Expoziţia era foarte vizitată, totul putea şi atins şi văzut cum funcţionează. Grija faţă de cei care au nevoi speciale era evidentă şi impresionantă. În drum spre ieşire am văzut anunţul unui eveniment realizat pentru românii din oraş, era un eveniment dintr-o serie de altele de tot felul, din cele mai diverse domenii.
Am povestit mult, dar în prea puţine cuvinte tot ceea ce am văzut în ziua respectivă. Seara a venit călduroasă, ca o binefacere pentru picioarele noastre mult încercate. Dar mai contează oboseala atunci când porţi în minte atâtea senzaţii şi trăiri?
Mai multe fotografii aici: https://photos.app.goo.gl/QXh9Rvqi7YtcHKru5
kya's Blog 