Cămaşa cu mânecă răsucită

Două lucruri îmi vin în minte atunci când mă gândesc la această cămaşă:

Am început-o atunci când ambii mei părinţi trăiau şi am terminat-o peste doi ani atunci când ei s-au mutat definitiv doar în sufletul meu. Mamei îi plăcea să fie la curent cu stadiul în care eram la cusut, iar realizarea acestei cămași se împletește cu ultimele momente petrecute cu ai mei.
Vrancea este o regiune cu un specific aparte, iar o astfel de cămaşă necesită mult studiu şi, de ce nu, îndemânare aparte. Sigur, orice se poate coase oricum, dar eu mă străduiesc să fac lucrurile cât mai bine sau deloc. Am privit mulţi ani aceste cămaşi şi le-am studiat îndelung fără să mă simt pregătită să încep una. O altfel de lucrare, oricâte ii din alte zone ai fi dus la capăt, trebuie cântărită bine. Informaţia este, din fericire, la un click distanţă, dar e multă şi trebuie cernută. Însă, să nu uităm, avem cărţi şi avem muzee, care ţin o mare parte din colecţii bine zăvorite, nu ştim pentru cine, dar sigur nu pentru contribuabilul de rând, uneori mai lasă vederii şi exponate care sunt adevărate lecţii. Muzeul din Focşani, din fericire, este excepţia, un exemplu bun de muzeu care transmite tradiţia şi, în câteva rânduri, a scos “la lumină” piese valoroase care au devenit punct de pornire şi inspiraţie pentru multe cămăşi cusute în zilele noastre “ca la carte”.

Aşa am pornit şi eu, de la o cămaşă existenţă în colecţiile Muzeului Vrancei, care a făcut parte din expoziţia organizată în anul 2021 cu ocazia Zilelor Portului Vrâncean. Atunci au fost multe cămăşi minunate expuse, dar a existat o înţelegere între noi, cele care şi-au dorit să reproducă o cămaşă văzută aici, şi anume să nu ne repetăm pentru că din zecile de cămaşi prezentate să foloseşti ca model doar câteva ar fi destul de trist şi lipsit de imaginaţie. Am răsfoit mult albumele de fotografii în căutarea cămăşii “mele”, cea căreia urma să îi dau viaţă din nou. Când ai multe variante la dispoziţie alegerea este mult mai grea şi, din păcate, tot ceea îmi lua ochii era deja în lucru pe la alte case.

Am ales, am tot ales şi, la un moment dat, un anumit model de pe o altiţă a devenit preferat, cel de la care am pornit pentru a realiza o cămaşă nouă, dar cu un model străvechi şi fără să fac o copie 1:1.

Abia atunci când am scos modelul pe hârtie mi-am dat seama că este destul de complicat şi de desenat, darmite de cusut, am avut nevoie şi de ajutor de la colegele de ac pentru a înţelege mai bine ce şi cum. Nu mai voiam să îl schimb, pentru că el a devenit alesul.

*Tema principală a cămaşii: „valurile” din altiţă*

Următoarea etapă a fost alegerea materialelor necesare şi atunci am trecut în revistă cam tot ceea ce aş fi putut procura şi, dintre acestea, ceea ce s-ar fi potrivit unei cămaşi de Vrancea. Pânza, firele de tot felul, telul etc nu pot fi utilizate oricum şi nici orice. Nu este suficient să coşi un anumit model dintr-o regiune, nu vei obţine automat o cămaşă din zona respectivă, e un ansamblu de elemente care, împreună, dau autenticitate. La vremea respectivă am alcătuit un mic repertoar online cu materiale considerate de mine potrivite pentru o cămaşă din zona Vrancei şi care se pot procura relativ uşor.

Aşa cum obişnuiesc de multă vreme, atunci când încep un nou proiect, deschid şi un album nou pe pagina personală FB. Scopul este să ofer experienţa mea şi altora interesaţi de acest subiect. Meşteşugul nu ar fi ajuns până la mine, dacă nu ar fi fost transmis. Aş putea să cos şi să prezint doar obiectul terminat, dar atunci mi-aş face treaba doar pe jumătate. Am afirmat deja că pe cât îmi place să cos, pe atât îmi place să dau mai departe ce şi cât ştiu. E un fel de misiune, de obicei, acesta să împărtăşesc.

Cămaşa cu mânecă răsucită nu este un model regăsit doar în Vrancea. Acest tip de cămaşă este specifică Vrancei, dar şi Branului, Muscelului etc. Mai mult decât atât, se pare că şi în Ucraina există un model puţin diferit, dar tot răsucit. Şi sigur mai sunt şi alte zone despre care eu nu ştiu încă.

Acest tip de mânecă extra-lungă şi adunată răsucit pe mână se poate observa în tablourile votive sau în arta bisericească, în general, în care unii ctitori, femei, dar şi bărbaţi, au veşminte cu această mânecă. Prin urmare, este un model arhaic. Despre această cămaşă cu mâneci speciale s-au împletit şi nişte istorii destul de greu de acceptat conform cărora acestea erau cămaşi ritualice, deţinute de către moaşe pentru a strânge copilul nou născut în ele şi alte legende din aceeaşi categorie fantastică. Oamenilor le plac aceste poveşti şi unii chiar cred că sunt adevărate, dar sunt suficiente argumente care arată că avem de-a face doar cu pură imaginaţie şi nu cu dovezi istorice.

În timp, acest model de cămaşă a fost trecut în uitare, rămânând numai câteva astfel de exemplare prin muzeele din ţară. De ce a fost părăsită această cămaşă? Motivele ar putea fi multe: croiala mai sofisticată, consumul mai mare de material (greu de obţinut prin forţe proprii în gospodărie), industrializarea şi orăşenizarea care au deteriorat major întreaga artă populară ţărănească din România etc

Acum, când fenomenul de revigorare a artelor populare cunoaşte o amploare atât de benefică, şi pentru cămaşa cu mânecă răsucită există un interes crescut şi, pe lângă cămaşile tradiţionale cu altiţă, din când în când se mai coase şi o astfel de ie, de obicei de Vrancea, care uimeşte mereu cu stilul extravagant al mânecilor lungi care pot ajunge, desfăşurate, să treacă de genunchii purtătoarei.

Pentru cămaşa mea, am folosit aceste materiale:

Pânză din bumbac bio ţesută manual de către Komlósi Jacquard (acesta este contul FB la care poate fi găsit meşterul ţesător)
Mătase naturală neagră KKK, o bobină şi jumătate
Lâniţă merinos Lana Gatto Mini Soft colorată roşu, albastru şi verde, foarte puţin din fiecare
Fir metalic spaniol Monteforti Systemfil auriu şi argintiu, poate puţin peste 50g din fiecare (mosoare de 100 g)
Tel argintiu turcesc TAÇ (aprox. jumătate de mosor)

În decembrie 2021 am croit pânza. Aveam nevoie de această activitate, să îmi mut gândurile de la bătrâneţile părinţilor mei, pandemie şi altele. Cusutul are efectul acesta terapeutic şi mă ajută de fiecare dată să depăşesc mai uşor perioadele încărcate. Cusutul şi Nucă, motanul meu drag, mereu prin preajmă atunci când sunt în casă.

În martie 2022 aveam altiţele gata şi se părea că, în acest ritm, cămaşa va fi finalizată în câteva luni. Dar nu a fost aşa, a urmat o mare pauză, abia în decembrie 2022 m-am reapucat ca să uit că am trăit ultimele luni triste alături de părinţii mei… Cum am spus, atunci când simt că e greu, cos şi mă ajută. În decembrie am terminat încreţul mânecilor şi, la finele lui mai 2023, singurul râu pe care îl are mâneca.

Acest tip de cămaşă, cu mânecă răsucită, are mânecile sub formă de triunghi dreptunghic. Se coase modelul doar de-a lungul catetei mari, la drept, şi triunghiurile trebuie fie aşezate în oglindă. De aceea pe o mânecă modelul va fi pe o parte, pe faţă să zicem, iar la mâneca cealaltă, pe spate, cu condiţia să putem deosebi faţa de spate la o pânză care nu are aşa ceva, este la fel şi pe o parte şi pe alta. Totul, de fapt, se coase simetric, în oglindă: modelul pe pe altiţe, încreţul, totul.

Din cămaşa veche am preluat modelul din altiţă şi m-am jucat apoi cu el, aşezându-l în fel şi chip pe piept şi pe spate. Pe piept am pus elementul repetitiv faţă în faţă şi am realizat acele pătrate specifice Vrancei, iar în spate, elementul repetitiv, acel “val” sau “undă”, a fost aşezat unul sub altul. Pe altiţă elementele sunt unul în continuarea altuia, val după val. Am urmărit să creez modele noi fără să mă depărtez de specificul zonei şi să obţin unicitate pentru cămaşa mea.

*Modelul din altiţă adaptat pentru broderia de pe piept*

De asemenea, un model unicat, necusut până acum, dar fără să piardă cu nimic din autenticitatea zonei, are încreţul. Un model destul de complicat, pentru că alternanţele de auriu şi argintiu se cos doar într-o anumită ordine, nu oricum. A fost dificil de cusut, dar atunci când l-am creat şi l-am desenat mi-a plăcut atât de mult încât nu am mai vrut să renunţ la el.

Din acest punct de vedere al creării de modele noi fără să alterez specificul şi fără să copii, eu cred că mi-am făcut treaba bine. Pare simplu, dar nu este deloc, este nevoie de mult studiu şi imaginaţie. Sunt mulţumită de rezultat şi eu sunt foarte greu de mulţumit atunci când este vorba de mine, în primul rând.

Cămaşa este destul de “opulentă”, am dorit acest lucru, acesta este farmecul cămăşilor de Vrancea: mult fir, picături de culoare care aduc aminte de nestematele prinse în monturi de aur şi argint, de strălucirea broderiilor grele şi preţioase ale Bizanţului. Este păcat să coşi o ie de Vrancea şi să nu foloseşti acest daruri pe care zona ţi le oferă şi care, într-o oarecare măsură, au fost uitate o perioadă, dar redevin actuale.

Ştiu că firul metalic ridică nişte probleme celor care nu au mai folosit aşa ceva şi pentru a veni în ajutor, atunci am scris câteva concluzii pe baza propriei experienţe.

Firul metalic este un fir care necesită abilități de lucru superioare față de firele textile cu care lucrăm in mod obișnuit. Sunt multe tipuri de fir metalic, dar eu ma voi referi la un tip superior calitativ, firul metalic adus din Spania (sau Franța)

Toate observatiile mele sunt pur personale, e posibil alte doamne să aibă alte opinii și este normal acest lucru.

Calitatea broderiei este ridicată datorită aurului sau argintului din foița metalică răsucită in jurul unui suport textil. Pe de altă parte acest fir, în timp, poate trece şi printr-un proces de oxidare normal. Pentru mine este un fir rigid, greu de manevrat față de alte fire, dar nu imposibil. Cu antrenament, probe si instrumente corespunzătoare si acest fir poate fi utilizat cu rezultate bune.

În general, pentru firul metalic se folosesc ace scurte, groase și cu o ureche mare. Scopul este ca aceste ace sa creeze un orificiu mare prin pânză, astfel încât firul, care este mult mai subțirel, sa treacă fără a fi distrus. Foița metalică este fragilă, trecerile repetate prin pânză o rup și astfel se distruge firul metalic pe anumite porțiuni.

În ac nu se poate pune firul metalic asa cum punem noi ața obișnuită, acolo unde firul se îndoaie in urechea acului se distruge ireversibil și vom avea multe pierderi. La cât costă firul metalic, fiecare centimetru trebuie bine drămuit.

Astfel, eu fac un nod mic la capătul firului pe urechea acului. Sigur micul nod crează probleme la coasere, atunci cand trece prin pânză, dar ne ajută, din nou, grosimea acului cu care coasem.

Capetele firului au tendința sa se destrame. Sunt doamne care sigilează capătul cu un punct de glue, lac de unghii etc. E de reținut metoda, eu nu o aplic pentru că lucrez rapid si destrămarea nu mă împiedică, este nesemnificativă.

Lungimea firului. Se recomandă, mai ales la început, fire mai scurte tocmai pentru a nu se „ciufuli” și distruge în timpul cusutului. Eu sunt un „croitoras leneș” și folosesc un fir lung. Motivul ar fi si faptul ca mai scutesc din noduri pe spate.

Fiecare simte ce lungime de fir va folosi astfel încât sa nu se încurce, să nu se destrame și să poată manevra totul cât mai bine.

Nodurile de pe spate. Aici nu sunt o mare specialistă, parerea mea este ca dacă nu este bine bătut, firul iese in timp si atunci il bătucesc cât mă pricep de bine. Nu e aspectuos pe spate, dar trag nădejde să reziste pe față, să nu se deșire modelul in timp.

În noiembrie 2023 dădeam părţile componente ale cămăşii la apă. Cu inima cât un purice pentru că mătasea naturală, în stare umedă, poate oricând să disipeze pigmentul în pânză. Mi-am luat toate măsurile de prevedere: spălat la maşină cu program de rufe delicate, detergent lichid Perwoll pentru rufe delicate (roz), săculeţi pentru rufe delicate şi şerveţele captatoare de culoare cât mai multe. A fost bine, rezultatul a fost foarte bun, ca de fiecare dată atunci când respect aceste mici reguli.

Am crezut că mai am puţin şi 1 decembrie mă prinde înnoită. Dar îmbinarea cu cheiţe numite “înnodăţele” (varianta “pe doi”) a fost tare migăloasă şi parcă nu se mai termina.

Cămaşa este aproape gata, dar suntem deja în 2024, în ianuarie. Fericită, probez pentru prima oară isprava! Da, este cel puţin ciudat cum nu am făcut acest lucru până acum. Câtă încredere am avut că nu se poate întâmpla nimic rău şi că voi obţine cel mai bun rezultat, prin prima.

A fost un moment tare greu să observ că mânecile răsucite nu se pot îmbrăca. Aceste mâneci, prin excelenţă sunt altceva decât o mânecă normală, dar să fie atât de strâmte încât braţul nici să nu se poată îndoi, asta chiar a fost prea mult. Am văzut cum se aşezau alte cămăşi asemănătoare deja finalizate şi nici vorbă de o astfel de situaţie cum era cea trăită de mine. Ştiam că trebuie să desfac mâneca, asta era clar, dar nu ştiam ce trebuie să fac pentru a remedia problema. Tiparul era corect, dimensiunile corecte, era clară şi asamblarea sau aşa părea, atunci de ce am obţinut alt rezultat? Descusutul nu a fost uşor, am cusut o cheiţă măruntă şi bine îndesată care m-a convins că se va rupe pânză şi ea nu va păţi nimic. În timpul operaţiei inverse cusutului am tot meditat la ce este de făcut. Apoi am căutat să îmbin din nou cele două laturi ale triunghiului dreptunghic, ipotenuza şi cateta mare. Nimic! Nu înţelegeam unde am greşit. Am cerut ajutor, am privit din nou cu mare atenţie alte cămăşi terminate înaintea mea şi, din fericire, am avut revelaţia! Mânecile nu se răsucesc în orice direcţie, se face acest lucru tot în oglindă, desigur, dar râul principal trebuie condus către exteriorul cămăşii, nu către interior, spre piept. O regulă de aur valabilă şi pentru majoritatea cămăşilor cu mânecă normală şi de care eu uitasem cu desăvârşire, am crezut că la această cămaşa cu mânecă răsucită nu trebuie să îmi bat capul cu aşa ceva.

*Mâneca din stânga imaginii este răsucită corect, cea din dreapta imaginii, nu.*

Am re-răsucit mânecă, de data aceasta în sensul bun, am închis din nou cu cheiţe cam trei metri de material, terminând a doua oară de îmbinat totul. Apoi am observat că modelul de pe piept este cam scurt, am adăugat încă un element şi am executat ultima parte a cămaşii, gherdanul. Despre acesta voi relua cele scrise în albumul de prezentare a cămaşii:

Vrancea este plină de termeni foarte specifici şi unul este acest gherdan fără de care o cămaşă de Vrancea, nu este chiar o cămaşă de Vrancea, ci doar o altă ie! Aşa cum, dacă vezi pe o mânecă un încreţ intercalat printre râuri şi eşti convins că e Muscel, aşa se întâmplă şi dacă vezi un gherdan, acesta este eticheta unei cămăşi din Vrancea.

Gherdanul este o zonă încreţită cu cutuliţe, poziţionată pe spatele cămăşii, oarecum între omoplaţi. Are un rol estetic, dar şi foarte practic, aşa cum are orice zonă încreţită pe o cămaşă tradiţională. Estetic, pe lângă cutuliţe, mai merge şi o broderie peste acestea, iar practic are rolul ţine spatele cămăşii sub control, să nu formeze o cocoaşă purtătoarei. Deci, cumva, tot estetic, dacă stau să mă gândesc!

Pare simplu, dar nu e simplu! Am măsurat cam cât am eu distanţa între omoplaţi şi cam la ce distanţă de bentiţa gulerului să cobor. Trebuie o apreciere bună, am văzut gherdane prea sus sau prea jos şi nu mi-au plăcut, dacă este prea larg, nu-şi atinge scopul de a presa spatele cămăşii, dacă este mai strâmt probabil că va incomoda mişcările mâinilor. Nu ştiu dacă am atins dimensiunile cele mai bune, dar după toate întâmplările prin care am trecut cu această cămaşă, răbdarea mea s-a diminuat considerabil. Am încercat să respect ce am scris mai sus, sper că am şi reuşit.

Bun! Am măsurat cât de mult trebuie strâns spatele cămăşii în cutuliţe şi am trecut la execuţia lor. Am stabilit e un pas, aşa după inspiraţia de moment, un pas destul de mare, la 8 fire de pânză. Am terminat de însăilat şase rânduri şi am încreţit. La dimensiunea pe care mi-am propus-o, cu acest pas, treaba nu era deloc bună. Încreţitura era foarte rară, se vedea aţa de macrame cu care am cusut şi sigur nu aş fi putut să brodez peste aceste cutuliţe nimic. Mda, eram deja resemnată, să descos atât de puţin nu mai îmi punea nicio problemă. Am schimbat pasul la cutuliţe, l-am redus la jumătate şi de data aceasta se pare că am tras lozul cel bun.

Prin urmare, de ce această poveste lungă? Eu una nu ştiu cum ai putea să nimereşti din prima încreţirea potrivită, dacă nu ai ceva noroc din naştere. Sau un ochi extrem de experimentat care să aprecieze în funcţie de pânză şi dimensiunea finală câte fire se pot lua în calcul la formarea cutelor. Dar, cu răbdare şi atenţie, se face şi gherdanul acesta. Aşa cum am scris mai sus, o dată terminat, cămaşa mea a primit şi ultima semnătură de originalitate vrâncenească.

Nu credeam că voi scrie atât de mult despre această cămaşă (şi nu am spus tot), dar am considerat că merită să rămână pe undeva, prin netul ăsta, şi ceva informaţii, pentru că sigur vor mai fi persoane interesate de subiect.

Nu am intrat în multe detalii legate de asamblarea mânecilor etc pentru că nu vreau să generez un exemplu de rele practici, cred că la mânecă ar mai fi fost posibile intervenţii cu rezultat mai bun. Doar cred, nu sunt sigură.

Câteva gânduri, drept concluzii: cămaşa cu mânecă răsucită este, dacă vrei să o faci cât mai temeinic şi nu ai nici îndrumare directă, o cămaşă complicată, un croi unic, necesită atenţie deosebită la coasere, peste normele fireşti ale unei cămăşi de Vrancea “normale”. Normal e un fel de-a spune, pentru că nimic nu e simplu la cămaşa vrâncenească oricum ar fie ea. Dacă nu vrei să copii o planşă sau o altă cămaşă, atunci munca devine şi mai intensă, intervine şi partea de creaţie combinată cu cunoştinţe suficiente astfel încât ceea ce inovezi să fie tot “din acel film” şi să nu te ducă cu gândul spre altă regiune sau chiar spre altă ţară.

Cămaşa nu este uşor de purtat şi de întreţinut. Mânecile răsucite trebuie potrivite puţin de o altă persoană direct pe purtătoare, ca să fie pus în valoare “şarpele” ce înconjoară mâna. Are o cantitate mare de fir metalic şi tel. Când te îmbraci cu ea simţi acest lucru direct pe piele. Este o cămaşă de sărbătoare, de fală, este o declaraţie a statutului celei care o poartă şi demonstrează virtuozitatea celei care a cusut-o. Toată cămaşa “strigă” acest lucru, este echivalentul unor haine de gală din zilele noastre. Spălarea ei se realizează cu mare-mare atenţie, broderia încărcată şi preţioasă trebuie protejată ca să reziste cât mai mult timp, iar spălarea face exact contrariul. Telul cusut în tehnica “tel rupt” poate să se destrame chiar dacă am ascuns capetele cât se poate de bine, se mai întâmplă! Apoi călcatul unui “burlan” îngust cu lungimea de 1,5 m nu este chiar partea mea preferată, te cam chinuie.

Unii ar putea întreba pe bună măsură: şi atunci de ce să coşi ceva ce are atât de puţine aspecte practice, uitat de lume şi anacronic? Nu ştiu să dau argumente, dar pe mine acest tip de cămaşă m-a fascinat prin raritatea şi frumuseţea ei. Eu o consider artă, iar arta nu are nevoie de argumente de ordin practic ca să fie creată şi să existe, ea aduce doar bucurie, plăcere şi emoţie.

La final, am lăsat acul să se odihnească puţin şi au intrat în acţiune tastatură, aparatul foto şi conturile online care vor găzdui povestea acestei alte ii. Nici eu nu ştiu ce va urma, dar ştiu sigur că nu vreau să mă opresc.