Dealurile Jijilei

Azi a trebuit să ajung în Greci pentru a pregăti viitoarea acţiune a Asociaţiei Montane Carpaţi care şi-a propus să refacă Izvorul Italienilor din Şaua Ţutuiatu.

Pentru că tot am ajuns în Dobrogea am profitat de ocazie şi ne-am gândit să facem un mic traseu cu bicicletele pe acolo. Aveam mai multe variante, dar trebuia să ţin cont de vremea care se anunţa instabilă şi de intervalul de timp relativ redus.

După ceva comparaţii şi evaluări am decis să mergem din oraşul Măcin spre Jijila. Ideal ar fi fost să ajungem până la I.C. Brătianu şi retur, dar am făcut cât s-a putut, adică până la Garvan.

Despre drum: un peisaj foarte frumos printre dealurile înverzite ale Jijilei. Toată natura începe să cânte simfonia verii şi marginea şoselei este îmbrăcată cu maci, cicoare şi multe alte buruieni frumos colorate.

Alb si un strop de pasiune

Salcâmii răspândesc parfumul atât de dulce şi cregile lor par ninse sub povara florilor.

"Au innebunit salcamii si tu vrei sa fiu cuminte?" 🙂

Mihai, care a trecut pe acolo cu o săptămână înainte, m-a asigurat că nu voi întâlni prea multe maşini pe acolo, lucru care m-a bucurat pentru că traficul mă face să mă simt foarte inconfortabil. Sinceră să fiu nu am fost prea uimită să văd cum zumzăiau maşinile în sus şi în jos. M-am resemnat la ideea că aşa îmi trebuie dacă vreau asfalt şi nu offroad şi am încercat, pe modelul unei căsnicii, să ne facem viaţa cât mai uşoară eu, maşinilor, şi sper că şi ele mie.

Un drum care te indeamna sa-l urmezi

În final, am tras concluzia că acest drum poate fi folosit cu succes pentru începători, aşa ca mine, care vor să se obişnuiască cât mai bine cu tot felul de serpentine, suişuri sau coborâşuri. Am dat la pedale din greu ca să urc, am învăţat să stăpânesc mai bine bicicleta atunci când ia viteză sub mirajul alunecării la vale şi, când nu am mai făcut faţă situaţiei, m-am bazat pe cele două picioare din dotare şi am împins-o de ghidon.

Privind inapoi fara manie 🙂

Cei 25 de km au contribuit la îmbunătăţirea experienţei mele şi, în acelaşi timp, au constituit o plimbare foarte plăcută într-o zonă plină de suprize minunate: Dobrogea.

2 gânduri despre &8222;Dealurile Jijilei&8221;

Lasă un comentariu