Turist [pe fugă] în Basarabia

Dacă am început să scriu din nou aici înseamnă că mi-a plăcut prea mult pe unde am umblat şi cu cine m-am întâlnit prin Moldova de peste Prut sau Basarabia, aşa cum prefer să îi spun.

Peste Prut am trecut de multe ori, la rude sau cu treburi de serviciu, dar niciodată ca simplu turist. Când eşti turist te poţi bucura cu totul altfel de tot ceea ce vezi, ai parte de alte experienţe, mult mai diverse şi mai plăcute, amintirile se păstrează mult mai parfumate. Şi unde poate fi toamna mai frumoasă decât pe dealurile Moldovei pline de păduri sau podgorii nesfârşite? Astfel mi-am făcut planul de ducă şi, din fericire, Alois l-a adoptat destul de rapid. Acum, să vedeţi ce a ieşit!

Sâmbătă dimineaţa am plecat la drum prin Oancea, Cahul, Hînceşti… către Ivancea. De ce Ivancea? Pentru că acolo am găsit cazare convenabilă prin Booking. Au oamenii aştia nişte scoruri la cazare în zona Orheiului… cam mari! Totuşi, la ferma Krolichya, am găsit o cameră la un preţ bun, prin urmare, am zis să ne luăm camera în primire şi apoi să colidăm prin împrejurimi.

Am ajuns în Ivancea însă pensiunea noastră nu prea s-a lăsat ideintificată uşor şi nici localnicii nu păreau că ştiu despre ce e vorba. Am dat telefon şi aşa am aflat că trecusem pe lângă ea, avea un indicator pe care scria „ Ferma de iepuri” 😀 Cam uimiţi am ajuns la fermă, gazda noastră foarte amabilă ne-a invitat, ne-a prezentat camera, dar noi am plecat rapid pentru că eram nerăbdători să vedem primul obiectiv din lista pe care ne-am propus-o de acasă: Butuceni.

Ferma Krolichya, Ivancea (Sursa: http://www.booking.com)

Butuceni este o mică localitate aproape de Orheiul Vechi şi este poziţionată într-o zonă calcaroasă, într-un soi de canion în care râul Răuţ face nişte meandre foarte interesante. Ce mi-a plăcut acolo? Păi, cam totul! Nu o să repet ce este scris aici: https://extravita.ro/2015/10/12/orheiul-vechi-satul-butuceni-manastire-rupestra/ , dar o să amintesc despre mănăstirea cocoţată undeva deasupra defileului râului, o aşezare rupestră foarte interesantă şi de fapt, tot traseul până la aceste obiective. Am rămas uimită de faptul că erau foarte mulţi turişti, ceea ce înseamnă că zona este în plină dezvoltare turistică. După ce vizitezi lăcaşele de cult, musai trebuie să cobori în sat, localitatea fiind plină de un farmec aparte. Sper din toată inima să rămână astfel, pentru că după valul de turişti care sunt atraşi aici lucrurile e posibil să evolueze de la pitoresc la comercial destul de rapid.

Defileul din Butuceni

Toamna în Butuceni

Boje, boje…

Tot de prin acele locuri

Râul Răuţ

Chilie săpată în piatră

În stâncă erau mici crăpături pline de bănuţi. Menirea lor era sa îndeplinească dorinţele celor care i-au lăsat acolo.

Sătucul are multe case superbe, vechi şi colorate într-un fel aparte, albastrul fiind dominant. Case din piatră, cu garduri din piatră, cu porumb pe prispă, timpul pare că aici s-a oprit şi acest lucru mi-a creat un sentiment deosebit de plăcut. Uliţa principală era dintr-un nisip fin, bătătorit, într-un vădit contrast cu maşinile mari şi extrem de scumpe care traversau localitatea neîncetat. Acest lucru mă făcea să mă gândesc cu îngrijorare la viitorul acest colţ de rai care poate a fost uitat de timp, dar, cu siguranţă, în atenţia celor cu mulţi bani şi interesaţi de modalităţi diverse de a-şi petrece timpul nu întotdeauna în armonie cu natura sau cu tradiţia.

Căsuţa cu porumb pe prispă. Atât de frumos!

Fântână

Albastru de Butuceni

În satul Butuceni sunt câteva pensiuni agro-turistice care oferă bucate specifice locului şi, după spusele lor, şi bio, dar de departe această activitate este dominată de Vila Etnica. Aceasta este o afacere locală care încearcă cu greu să echilibreze tradiţia, păstrarea specificului locului, cu dorinţa oamenilor cu mulţi bani care au de multe ori alte obiective atunci când e vorba de petrecerea timpului liber. Vila Etnica se întinde pe o suprafaţă destul de mare, are camere de oaspeţi, restaurant, terase, muzeu etnografic şi multe alte acareturi.

Imagini din complexul care se numeste Vila Etnica

Imagini din complexul care se numeşte Vila Etnica

Am apreciat foarte mult faptul că dorind să vizităm muzeul, această dorinţă ne-a fost îndeplinită gratuit şi fără să fim în vreun fel clienţi. O angajată s-a deplasat doar pentru noi şi ne-a prezentat cele trei gospodării care adăposteau tot felul de obiecte vechi ţărăneşti. De asemenea, vila şi curtea se puteau vizita şi arătau foarte bine amenajate şi gospodărite. Sunt sigură că şi serviciile erau pe măsură.

 

Cel mai mult mi-a plăcut plimbarea spre maşină prin sat. Căsuţele vechi, uliţele curate, oamenii parcă puţin miraţi de avalanşa de străini care intrau peste tot, fotografiau sau se manifestau, mi-au trezit nostalgii despre lumea satului aşa cum o ştiam din copilărie. În astfel de situaţii întotdeauna mi-e teamă de ceea ce va deveni un astfel de loc…

Culori de toamnă în Butuceni

Pentru că la Butuceni am parcurs mai repede decât prevăzusem ceea ce ne-am propus, am plecat către Cricova să vedem Cramele. Eu aşa le ziceam, „crame”, însă tot întrebând localnicii, mi-am dat seama că ei nu prea înţelegeau cuvântul, „beciuri” era termenul folosit. Atunci am decis că „beciuri” le voi spune şi eu.

Dacă aveţi drum prin Moldova aceste beciuri trebuiesc neaparat văzute. Acolo totul este uluitor şi interesant. Beciurile, în sine, excursia prin ele, cele aflate, minunile care sunt adăpostite acolo, totul! Şi mai presus de toate valoarea de necontestat şi venitul pe care această afacere cu vin o aduce ţării.

Strugurii şi vinul sunt o sursă de venit dintotdeauna pentru Basarabia, loc celebru pentru podgoriile sale şi calitatea vinului. Prin urmare, era normal ca vinul să aibă propriul oraş subteran, aici la Cricova.

Dacă vă bate gândul să ajungeţi pe acolo puteţi opta pentru o vizită achiziţionată pe loc, standard, adică plimbarea ghidată şi atât sau o vizită cu degustare, ceva catering şi chiar o sticlă-două de vin, dacă faceţi din timp rezervare. Pe loc nu se poate. Pachetul standard a costat cam 450 de lei moldoveneşti, cam 100 de lei româneşti şi a decurs cam aşa.

Grupul a fost îmbarcat în nişte trenuleţe şi am intrat în beciuri. Din când în când coboram şi ghidul ne povestea tot felul de lucruri extrem de interesante despre industria vinului în cifre şi tot felul de informaţii absolut necunoscute pentru mine, dar uimitoare. Am văzut cum se depozitează vinul, străzile din beciuri, povestea vinului de la Cricova. Şi am aflat o grămadă de lucruri despre vinul spumant (şampania) de Cricova, bând chiar un pahar în timp ce urmăream un film despre Cricova şi vinurile ei. Ni s-a povestit şi arătat cum se face remuajul şi degorjajul, două etape extrem de importante din fabricaţia şampaniei, după metoda champenoise şi pe bune, au fost chestii pe care, cu mare plăcere le voi revedea, căci mă voi întoarce cu siguranţă. Am văzut tezaurul de vinuri valoroase, apreciate la sume astronomice şi sălile de degustare atât de rafinat decorate, în care au păşit şi au sorbit vinurile de la Cricova oameni care au intrat deja în istorie.

În trenuleţ printre butoaie

 

Butoaiele in care se pastreaza vinul.

La proiectia de film despre comorile Cricovei…

… cu un pahar de sampanie de Cricova

Aici se face remuajul şampaniei.

Muzeul vinului

Tezaurul în vinuri al Cricovei

Cel mai vechi şi mai preţios vin, un vin licoros din Ierusalim, gelifiat, dar cu proprietăţi încă valabile.

Ghidul ne-a povestit ca imaginea ilustreaza cea mai veche metoda de baut, ” la botul calului”

Una dintre sălile de degustare

Când am ieşit din nou afară era deja noapte, dar eu încă visam la minunile din subteran. E mai mult decât pot descrie eu în cele câteva fraze. Trebuie văzut!

Am plecat din nou către ferma noastră de iepuri, la Ivancea. Gazda noastră ne aştepta. Ne-a invitat la un pahar şi pur şi simplu nu am putut refuza, deşi eram destul de obosiţi de ziua plină cu de toate.

Gazda noastră nu era orişicine. Un domn în vârstă, medic de profesie, cu soţia tot medic, dintr-o familie veche rusească, bunicul ofiţer înalt în armata ţaristă, rus de origine germană. Bunica, baroneasă. Aveau un nume care conţinea „von” ceva. Toate acestea se regăseau în persoana domnului care era gazda noastră şi care m-a impresionat foarte mult prin modul în care ne-a tratat. A deschis pentru noi o sticlă de şampanie franţuzească şi la un pahar de vin bun am început să conversăm. Conversaţie în care politeţea a fost mai presus de convingeri, pentru că v-am relatat că dânsul este de origine rusă şi nu română/moldovenească. Am apreciat modul civilizat şi înţelept în care şi-a prezentat părerile care nu cred că erau similare cu alte noastre, dar trebuiau respectate. Am înţeles că fiecare naţie are propriile ei argumente în care crede şi pe care le susţine. Şi ar fi minunat dacă nu ar exista graniţe, ci doar oameni. Graniţele generează şi diferenţe între oameni, deci şi conflicte. Poate nu e corect ce zic, dar mi-am zis eu în acea seară.

Cât am stat la un pahar de vorbă am făcut cunoştinţă cu spitz-ul familiei, Gius sau Juice, nu mi-a fost foarte clar de unde vine numele, dar mi-a fost clar că e un câine superb, extrem de bine îngrijit, dresat şi tare amator să fie alintat şi mângâiat. Tare mi-a plăcut de Gius.

Am mers la culcare, într-un târziu. Însă, extrem de obosită, am rememorat o perioadă de timp ceea ce am văzut şi concluzia a fost că ziua a fost un real câştig, am trăit atâtea emoţii, am aflat lucruri noi şi am admirat multă frumuseţe. Toamna a fost peste tot, aroma şi culorile ei au fost pretutindeni şi parcă m-au impregnat, mirosul de toamnă, frunzele de viţă de vie, „poama” neagră sau translucidă, licoarea lor fierbând în paharul cu picior, cerul fără urmă de soare, dealurile pline de istorie, totul a fost o lecţie pe care am trăit-o pe viu.

M-am trezit decisă să aloc puţin timp şi să rog gazda să ne arate ferma de iepuri. La ora 8 la uşa noastră a bătut un tânăr care ne-a oferit, din partea casei, micul dejun. Oamenii de la această pensiune au fost extraordinari şi nu am povestit tot despre acest lucru, credeţi-mă! Ospitalitatea lor a fost mai mult decât mă aşteptam.

Însă vizita prin fermă nu a avut loc, chiar dacă mi-am dorit acest lucru. Gazda plecase la Chişinău unde locuia şi lucra. Am rămas cu regretul că nu am putut să îmi iau rămas bun aşa cum meritau. Poate voi avea ocazia data viitoare.

Am pornit din nou la drum, de data aceasta către Chişinău. În acest oraş cunosc doar partea centrală a lui, adică foarte puţin. A fost momentul în care am băut cafeaua de dimineaţă şi ne-am plimbat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Oraşul Chişinău mai are multe secrete pentru mine, dar eu le voi afla, sunt sigură. Câteva intrări prin magazine şi printre tarabele unui târg ad-hoc din centrul oraşului.

Ce să mai facem, ce să mai facem? Am decis că mai avem timp pentru Căpriana, vestita mănăstire a ctitorită de Ştefan cel Mare. Am plecat într-acolo şi am ajuns cum trebuie, adică după terminarea slujbei. Pentru a vizita şi a simţi frumuseţea locului este bine să fie cât  mai puţini oameni pe acolo. Până la Căpriana se trece printr-o pădure destul de tânără şi mai frumoasă ca oricând pentru că este îmbrăcată în culorile toamnei. Toamna este frumoasă peste tot, dar în Basarabia e de vis!

Căpriana

Am pus GPS-ul pentru Oancea, punctul de frontieră din drum spre casă şi am pornit la drum. Dar nu am ieşit din Basarabia până nu am cumpărat celebrele lor plăcinte cu cartofi şi cu varză. Dacă nu aş fi gustat din ele, nu aş fi avut linişte!

Cam aşa am petrecut două zile în Basarabia. Aş mai fi avut multe să vă povestesc, amănunte care fac tot farmecul unei deplasări, emoţii nespuse, gânduri, senzaţii… Până şi drumurile de aici au propria lor poveste, mi-ar fi plăcut să o ştiţi! Dar poate aşa este mai bine, să rămână doar ale mele, să le închid undeva în suflet, alături de această toamnă, unde sunt şi toamnele care au fost şi unde vor fi şi cele care vor veni!

Important este să ştiţi că Basarabia este un loc care te încântă, cu oameni minunaţi, cu peisaje de vis şi că este chiar lângă noi, uşor de ajuns, deci trebuie cunoscut mai bine, aşa cum îţi cunoşti neamurile!

Fără bomboane de la Bucuria niciun turist nu poate părăsi Moldova!

Anunțuri

Un gând despre &8222;Turist [pe fugă] în Basarabia&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s