Bruxelles, un très beau „chou”

În câteva ore poţi afirma că ai văzut ce este mai reprezentativ dintr-un oraş, dar nu poţi afirma că ai înţeles pe deplin care este farmecul lui secret,  tainele lui, ceea ce îl face special faţă de restul.

În cazul oraşului numit Bruxelles eu mă aflu în prima situaţie şi trebuie să recunosc că, un loc care simt că nu-l descopăr cât mai mult este un loc rămas neterminat, de reluat.

Se pare că ultimele mele escapade europene au început sub auspiciile unor idei preconcepute sau a unor păreri preluate de la alţii care au trecut înaintea mea pe acolo. Aşa a fost şi în cazul Bruxelles, când, din două surse, am auzit impresii despre un oraş destul de anost, chiar plictisitor. Cu oarecare curiozitate, am acceptat provocarea de a vedea dacă este aşa, ce-i drept într-o întrecere nedreaptă cu timpul pe care l-am avut la dispoziţie.

Pe lângă timpul limitat a trebuit să îmi exersez şi calitatea de turist solitar, nu am mai avut ocazia să circul neîncolonată într-o echipă mai mare sau mai mică de pinguini. Deci, s-au ivit două provocări, iar unde sunt provocări totul devine imediat interesant pentru mine.

De aici au început toate drumurile mele

De aici au început toate drumurile mele

Prima zi am plecat pentru vreo două-trei ore din hotel cu singurul mare obiectiv şi după el, mai nimic: Grand Place. Iau o hartă de la Marriott, nu pentru GP, care este la o azvârlitură de băţ, ci pentru ceea ce va urma după.

Peste drum de hotel

Peste drum de hotel

Mă învârt în cea mai mare atracţie a oraşului Bruxelles, clădirile aurite dau un aspect mai mult decât fastuos locului. Intru şi în curtea interioară a primăriei, la fel de frumos, statui, feronerie fin prelucrată…

Grand Place - o părticică aurită

Grand Place – o părticică aurită

O altă părticică delicată şi mai retrasă privirilor, într-o curte interioară

O altă părticică delicată şi mai retrasă privirilor, într-o curte interioară

Trăsura îi aşteaptă pe amatorii de galop .

Trăsura îi aşteaptă pe amatorii de galop .

Doar detalii?...

Doar detalii?…

Cu rucsăcelul în spate, harta într-o mână şi camera foto în cealaltă, mă foiesc destul de rapid prin piaţă, lucrurile se complică doar când trebuie să desfac harta, nu am suficiente mâini. Acest moment se repetă destul de des, încep să mă enervez, dar nu am încotro !

Trec la obiectivul nr. 2, Manneken Pis. Ca să ajung la el, îmi dau seama că am ocolit nejustificat de mult. Tot răul spre bine, am mai văzut o piaţetă, am căscat gura la tot ce mă înconjoară. Chiar dacă nu mai mă confrunt cu somptuozitatea clădirilor din Grand Place, străduţele au farmecul lor.

Mă apropii de o zonă înţesată de turişti şi întind gâtul ca o girafă să-l văd pe băieţelul pişăcios.

IMG_9598

Între timp, postez ce ne zice wiki despre el : Totul provine dintr-o faptă istorică. Un copil a salvat Bruxellesul de la nimicire. În secolul al XVII-lea, la un moment dat, olandezii au vrut să dea foc cetății. Când au dat foc fitilului, un băiețaș pierdut, ce rămasese în afara cetății, a urinat pe fitil, și astfel a rămas celebru.

O altă legendă spune că acest copil s-a rătăcit de părinții săi. După lungi căutari, tatăl sau, un om bogat, l-a găsit în această poziție.

Are o garderobă impresionantă de peste 750 de costume care sunt păstrate în Casa Regelui din Piața Mare vis-a-vis de Primărie.

Există în Bruxelles și o replică feminină: fetița pișăcioasă în zona străzii Măcelarilor. Interesant, nu?

Mă uit cu uimire la el: ok, ştiu că este vorba de un pici, dar este atât de mic!… Faptul că sunt zeci de gură-cască în jurul lui, care fotografiază frenetic, îl face şi mai mic! Bine că este situat destul de sus, pot face şi eu, repede, câteva fotografii, încerc şi un selfie, nu iese nimic! Este normal, antrenamentul meu în astfel de fotografii este zero, s-a găsit mereu un creştin care să apese şi pentru mine pe butonul declanşator.

Ceva nu este în regulă cu poporul acesta care se minunează la micuţul din bronz.

Ceva nu este în regulă cu „boborul” acesta care se minunează la micuţul din bronz.

Păi, cam gata cu tot ceea ce ştiam eu că este de referinţă prin Bruxelles. Am bifat, de acum sunt liberă să fac ce-mi place: la bulivar, birjar, la bulivar!

Pe rând, străbat străduţe pietruite, piaţete cu garduri vii frumos îngrijite şi, din când în când, câte o mică biserică „de cartier”. Îmi place, casc gura peste tot, pozez vitrine, detalii, case, tot ceea ce îmi atrage atenţia. Este tipul de turism care mă atrage cel mai mult: hoinăreala. Fără magazine, spaţii închise, bleah, aglomeraţie, timp pierdut după lucruri efemere, doar bucuria ochiului şi a sufletului.

"La firul" pietrei

„La firul” pietrei

Iluzii din penel

Iluzii din penel

Părculeţe bruxeleze

Părculeţe bruxeleze

Macarooons!

Macarooons!

Bruxelles fără wafers? No way!

Bruxelles fără waffles? No way!

Plăceri vinovate :)

Plăceri vinovate 🙂

Văd multe indicatoare spre tot felul de muzee, pe lângă unele chiar trec, însă este prea târziu pentru aşa ceva la ora la care trec eu pe acolo: aş vrea să vad muzeul dantelei sau al ciocolatei… poate data viitoare! 🙂

Aceasta se numeşte dantelă cu ciocănele

Aceasta se numeşte dantelă cu ciocănele

Dantelă fină

Dantelă fină

Ajung foarte aproape de muzeul evreiesc, acum trei zile a avut loc acolo un atentat, o cotesc brusc în sensul opus lui.

Mă uit şi la figurile oamenilor, atât cât să nu atrag atenţia. Mai puţini oameni de culoare ca în Amsterdam sau Londra. Lumea civilizată, dar şi mulţi cerşetori, unii neavând nimic în atitudine care să te împingă să le dai bani: murdar îmbracaţi, dar zdraveni, chiar tineri, care sprijineau pereţii caselor. Pe străduţele mai puţin circulate, din loc în loc, pierdeau vremea, chiar ăsta este cuvântul potrivit, alţi tineri, a căror atitudine nu mă făcea să mă simt prea confortabil. Acesta poate a fost singurul punct negativ pe care l-am identificat pe aici. Este posibil această situaţie să mai fi fost şi prin alte ţări, însă aici m-am simţit vulnerabilă, poate şi pentru faptul că eram singură. Din acest motiv mă tot gândeam să revin la hotel mai repede decât ar fi fost cazul, însă am mers mai departe şi de data aceasta, curiozitatea nu a omorât pisica.

IMG_9624

IMG_9618

Nu prea aveam o ţintă anume, este super să mergi în acest fel, eşti într-o continuă descoperire. Aşa am ajuns la Micul Sablon, m-am ghidat după turle şi am ajuns în faţa lui. Nu era deschis, fiind prea tarziu, şi aveam de ales să merg şi la Marele Sablon, dar gradina care se deschidea în faţa mea m-a tentat mai tare şi am păşit cu încredere pe poarta micului parc. Era vorba de parcul din faţa lui Palais d’Egmont, primul care m-a lămurit că gradinăritul pe aici se face mai mult după modelul austriac sau francez şi că nu voi mai găsi stilul grădinilor londoneze. Recunosc, am intrat în zona verde pe care am văzut-o în faţă cu dorinţa secretă de a regăsi frumuseţea grădinilor engleze. Nu a fost astfel, însă am apreciat şi rigoarea alcătuită din crengi şi frunze, presărată cu statui înţelepte.

Las în urmă micul parc pentru unul mai mare, cel care pe hartă se numeşte Parc de Bruxelles. Trec pe la Palatul Regal, am mici probleme de orientare şi îl cam tot ocolesc, nu mă lămuream de ce pe anumite străduţe erau gărzi, era simplu, treceam chiar prin spatele palatului şi grădinilor lui.

Palatul Regal

Palatul Regal

Timpul trece cu mare repeziciune, mă tot opresc, fac poze, urmăresc harta, mă uit la indicatoarele străzilor şi continui mersul. Faptul că mă descurc îmi dă o stare pozitivă de încredere în mine.

Ies în Place Royale, la Palatul lui Charles de Lorraine, belvederea care îmi apare în faţa ochilor face tot efortul până aici.

IMG_9653

Trec şi pe lângă Biblioteca Naţională a Belgiei, dau puţin din codiţă, de încântare, şi traversez alt părculeţ cu garduri verzi perfect coafate.

Biblioteca Naţională a Belgiei

Biblioteca Naţională a Belgiei

La o oarecare distanţă se văd turnurile din Grand Place. Trebuie să mă grăbesc, se pare că mai am ceva de mers până la hotel. Ajung în cameră şi răsuflu mulţumită : Bruxelles nu este numai Grand Place !

Trebuie să mai treacă cam două zile în care pot spune că nu am respirat decât aerul condiţionat din hotel. Nici măcar nu-mi dădeam seama dacă afară este soare sau ba, geamurile erau fumurii astfel încât lumina să nu răzbată nefiltrată înăuntru. Cam greu de rezistat în aceste condiţii.

Postura potrivită pentru două zile încărcate şi destul de formale. Însă nu atât de formale încât să lipsească ia şi un brâu tradiţional românesc.

Postura potrivită pentru două zile încărcate şi destul de formale. Însă nu atât de formale încât să lipsească ia şi un brâu tradiţional românesc.

După vreo două zile, scap şi îmi rămân iar câteva ore libere, numai ale mele.

Îmi înfrâng primul sentiment de comoditate, mă schimb repede, îmi iau rucsăcelul, harta şi aparatul foto şi părăsesc hotelul.

Pornesc într-o altă direcţie, spre zona comercială a oraşului. Trec repede pe lângă tot felul de vitrine, până îmi ies în cale Galeriile Regale Saint-Hubert. Se pare că sunt cele mai vechi galerii comerciale de acest tip din Europa, e un loc plăcut, mă uit peste tot cu interes, mai fac câteva fotografii şi plec mai departe!

IMG_9903

Scopul meu era să mă întorc la parcul Bruxelles, să pot să-l vizitez puţin şi în interior. Până acolo mi-a ieşit în cale Catedrala St. Michael şi St. Gudula. În sfârşit, o biserică deschisă şi unde se poate fotografia. Este o catedrală romano-catolică în stil gotic ca mai toate de pe aici şi destul de reuşită, aş zice eu.

Catedrala

Catedrala

IMG_9912

Priveliştea de pe scările bisericii mă opreşte puţin din drum, îmi place cum turlele ascuţite înţeapă cerul uşor înnorat din Bruxelles.

IMG_9919

Peste tot este o varză de stiluri şi clădirile vechi de sute de ani pot sta foarte bine lângă construcţii moderne din oţel şi sticlă. Nefiind arhitect nu pot emite judecăţi de valoare, doar ceea ce simt îmi dictează dacă este bine sau rău. În cazul de faţă este un sentiment plăcut, îmi place ceea ce văd.

De la Catedrală merg direct spre parc. Ajung acolo, intru, fac câţiva paşi şi mă răzgândesc: oricât de mult mi-aş dori să ma plimb pe aleile parcului, observând că la ora aceea era aceeaşi „faună” colorată, gălăgioasă şi precupată să piardă timpul prin vegetaţia bogată a parcului, renunţ.

Urmăresc o altă clădire care abia se zăreşte undeva departe: acela este noul meu obiectiv care trebuie atins!

Rue Royale mă duce către Congres, unde reuşesc să fac câteva fotografii la coloana, încercând să evit nişte maşinării care executau câteva lucrări prin zonă.

Aflu de pe hartă că mă apropii de Grădina Botanică. Pe asta nu o mai ratez, deşi este destul de târziu, trebuie să fac câţiva paşi, îmi place mai mult iarba decât asfaltul. Fac câteva ture, tufişurile tăiate milimetric în tot felul de forme geometrice mi se par drăguţe, dar nu văd flori mai deloc. Printre gărduţurile verzi, se mai văd timide câteva plăntuţe cu inflorescenţă. Nici pe departe nu seamănă cu inundaţia de flori, culori şi mirosuri din St. James’s Park.

Jardin Botanique

Jardin Botanique

Geometrie verde

Geometrie verde

Una dintre puţinele flori existente: un mac roz palid.

Una dintre puţinele flori existente: un mac roz palid.

Totuşi este frumos, mă chinuie ambiţia să mai fac un selfie cu nişte dihănii fantastice din metal verzui. Vor să fie fioroase, dar nu reuşesc decât să fie drăguţe! Nu îmi reuşeşte mare lucru în încercarea de a mă fotografia cu noii mei prieteni. Selfie sucks! Mormăi printre dinţi şi ies din nou în Rue Royale.

Eu şi amicul cam verde la faţă

Eu şi amicul cam verde la faţă

Merg înainte cu hotărăre şi viteză către clădire care îmi inchide în faţă strada. Sunt preocupată să ajung la ea, dar nu atât de preocupată ca să nu observ că am ieşit din zona turistică. Aici oamenii sunt „din cartier”, obişnuiţi, eu fac notă discordantă cu harta şi aparatul meu foto, la vedere. Aşa am atins Place de la Reine care are o frumoasă biserică amplasată central. Dau o roată şi decid că trebuie să mă întorc spre hotel, dar în niciun caz pe drumul pe care am venit.

Ajung din nou la Grădina Botanică şi mă învârt puţin ca o muscă fără cap căutând Boulevard du Jardin Botanique. Nu că ar fi fost prea ascuns, dar orientarea în teren, cu hartă, nu este întotdeauna banală. În jurul meu se vorbeşte doar franceza şi prind curaj să folosesc ceea ce îmi mai aduc aminte dintr-o perioadă de mult apusă, dar în care mă descurcam mai onorabil în această limbă. E amuzant, mai ales că trecătorii mă iau în serios şi îmi răspund.

IMG_9925

Boulevard du Jardin Botanique e chiar mare, îl traversez şi intru pe Rue Neuve. Foarte drăguţ, am revenit în zona turistică şi comercială, această stradă fiind plină de oameni, turişti dornici de shopping.

Şi aici sunt chestii la care poţi căsca ochii. Am trecut pe lângă o biserică foarte veche „Notre Dame de Finistere”, am admirat-o numai pe exterior, fiind bine bine închisă la acea oră.

Nimic nu este monoton, apare câte o piaţetă, o clădire care te atrage prin ceva special, aproape că mi-am promis să nu mă mai las deviată de la traseul de întoarcere de tot felul de „momeli”. Dar… intru puţin şi în Place des Martyrs, dau o tură, apoi dau peste Passage du Nord, o altă galerie comercială cu cafenele, şocolaterii şi magazine cu de toate şi ies în Boulevard Anspach. De aici şi până la hotel e o chestie de câteva minute.

Place des Martyrs

Place des Martyrs

Passage du Nord

Passage du Nord

Aş fi dat orice să ştiu cam cât am parcurs pe jos prin oraş. Îmi plac statisticile legate de drumurile mele, îmi place să ştiu pe unde merg, povestea locurilor, pe cât este posibil, cât am parcurs şi alte astfel de informaţii interesante doar unui hoinar ca mine. Nu mă interesează câte magazine am cutreierat, câţi pantofei am probat sau câte cafele am băut prin tot felul de localuri. Sunt cam ciudată, recunosc, dar nu schimb o iotă, pentru că eu am fost şi în pielea turistului clasic şi nu vreau să revin la asta.

Poate ar mai fi mers o zi de plimbare prin Bruxelles. Pe de altă parte, nu am regrete, am folosit extrem de bine puţinul timp pe care l-am avut la dispoziţie, este posibil, în alte condiţii, să nu fi fost la fel de eficientă.

Bruxelles, cu amalgamul lui de clădiri, este drăguţ, a fost o experienţă, aşa cum am scris, chiar o provocare şi chiar şi acest ultim lucru tot este suficient ca să îl trec la categoria locuri care merită cutreierate.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Bruxelles, un très beau „chou”&8221;

  1. Imi plac la nebunie genul asta de plimbari si ma bucur ca ai savurat acel farmec al lor dincolo de micile dileme legate de harta sau de zonele mai putin sigure ale orasului.
    Dar si mai mult imi place ca ti-ai facut timp sa (mai) scrii, fina-ti ironie si umorul merita scoase mai des la iveala altfel decat in viu grai – intre noi fie vorba, eu mi te-am imaginat povestind la un pahar 🙂

  2. Multumesc, Claudia! Am impresia ca erati chiar si voi de fata atunci cand a trebuit sa povestesc ceva (nu mai stiu ce) in fata Marii Adunari Pinguinesti si abia am bolborosit doua fraze si alea complet neinteresante. A trebuit sa vina Vintila (parca) si dupa ce a bagat-o pe aia cu „ce-aveti, ba?” a povestit, spre satisfactia grupului, intr-un stil mai savuros, intamplarea.
    In tonul micului jurnal de calatorie, nu prea cred ca am darul povestirii orale, sunt „varză”. In scris, in fata foii albe de… monitor, ideile se leaga, cuvintele vin de la sine. Dar nu te invat eu pe tine chestile astea, tu deja esti maestra la asa ceva 🙂

  3. Buna, sunt in asentimentul Claudiei, maestra care a scris mai sus, doar ca eu am imaginatia mai bogata, asa ca mi te-am imaginat povestind la o sticla 🙂

    Povestesti foarte frumos si mai bag o geana din cand in cand, dar vad ca scrii asa de rar… uite la mine ce fecund sunt… http://claudiuplescan.blogspot.ro/2014/08/omul-vitruvian.html

    bine, acuma… pizda ma-sii, am si talent, ce kil!

    enjoy si by by!

    p.s. pacat ca nu ai aprobat comentariul trecut, era funny 🙂 bine… cu morcovul cam exagerasem putin, lucru care ar fi putut naste invidii, starnii orgolii, gelozii… desigur.

    si daca ai treaba prin zona da un semn ca vreau sa-ti povestesc ceva important. nu ma intreba ce, e secret. netul e ascultat, si telefoanele le fel. iar daca-ti soptesc la ureche stau sa ma intreb daca nu cumva mai apoi va trebui sa te omor 🙂 pa!

  4. da. asa zic si cei de aici. dar parca e ceva mai bine de cand mi-au schimbat… m-au prins ca le scuipam sub pat. acum mi le dau pisate in mancare. eu ma fac ca nu stiu si zic fetei ca vai ce iahnie buna si ce varza de bruxelles apetisanta… iami iami. dar si morcovul e fantastic si tra-la-la… aici exagerez putin ca imi place cum se imbujoreaza. colegul rade dar e nerelavant ca asta rade tot timpul. la noi e multa veselie, sa stii.

    ceea ce va doresc si voua 🙂

    haidipa!
    precum si pupici mici plasati asa incat oricand se pot rostogoli de-a valma formand o avalansa din care chiar n-ai cum sa scapi 🙂

    C,
    pasionat de nivologie, spiritism, gastronomie si fenomene stranii

    p.s. daca treceti pe aici sa nu veniti cu flori ca nu le place. luati mai bine niste plicuri 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s