Prima mea ie sau întoarcerea către rădăcini

Vă anunţ că va fi o povestire lungă. Nu am scris de mult, am atâtea de zis, aşa că, dacă sunteţi grabiţi, e bine să nu vă pierdeţi timpul. În plus, după terminarea lecturii, e posibil să fie unii care să-şi aducă aminte de pilda cu gaina care a „executat” o mărgică şi a făcut tare mult zgomot din acest motiv. Alţii poate vor fi mai îngăduitori şi nu mă vor trata atât de dur. Eu le voi mulţumi tuturor pentru simplul motiv că au trecut pe aici.

Premisele

Cum am ajuns să scriu despre o ie? Este o povestire scurtă, cu întindere mică în timp şi o altă poveste care se întoarce cam cu 30 de ani în urmă. Din punctul meu de vedere, ambele au importanţa lor.

Povestea „mică” este cam aşa. La un moment dat, am obosit grozav să dăruiesc. Nu săriţi în sus, să dăruieşti celorlalţi din timpul, sufletul şi munca ta nu este ceva care să te epuizeze atunci când ceea ce faci este din inimă şi cu intenţii bune. Dar poţi obosi atunci când oferi şi către cei care nu pot aprecia acest efort şi care îl consideră inutil, o extravaganţă sau îi atribuie alte motivaţii decât cele fireşti şi bune. Eu am obosit din acest motiv trist. Pe cei „vinovaţi” de astfel de gesturi nu ar trebui să fiu supărată, de obicei când faci rău altuia e un semn clar că ai nişte probleme cu tine însuţi ori cu cei din jur şi, din aceste cauze, devii frustat şi nefericit. Pedepsindu-i pe cei din jurul tău crezi că te vei elibera, dar acest lucru nu are cum să se întâmple. Asta este povestea lor. Pe de altă parte, aceşti oameni au şi ei un rost bine definit: dacă ei nu ar exista, nu am putea să-i apreciem atât cât merită pe ceilalţi, cei „buni”. Şi slavă Domnului, încă mai sunt oameni buni, cunosc mulţi, este un mare privilegiu să-i cunosc, iar cuvintele lor le ascult şi valorează enorm pentru că mă îmbogăţesc.

Revenind, practic, a fost un moment în care ca să mă „salvez”, să ies din blocajul în care am intrat, am ajuns la concluzia că trebuie să adopt atitudinea inversă: să fac ceva numai pentru mine, ceva care îmi va aduce doar mie bucurie, pentru că aceasta a fost marea dezamăgire, am uitat de mine şi trebuia să corectez această greşeală. Trebuia să revin la activităţile care au fost doar ale mele, pe care nu le împărţeam cu nimeni. În termeni economici ar suna cam aşa: să trec de la modul non-profit la profit maxim pentru mine! 🙂

De aici a fost doar un pas până mi-am adus aminte de un dor mai vechi, la care nu am îndrăznit până acum să sper. Astfel s-a ivit cel mai bun moment să mă dedic lui, de fapt, să mă dedic numai mie!

Povestea cu întindere mare în timp, în acest moment, îşi cere drepturile şi intră în scenă. Nu ştiu cu precizie când am început să iubesc arta tradiţională. Cu siguranţă, din copilărie. Mama mea avea o ie pe care o păstra cu grijă undeva sus, într-un şifonier. Era destul de comercială, dar mă atrăgea grozav: ştiam că este o ţinută specială, cel puţin pentru noi, orăşenii. A mai adus una, de la ţară, de la mamaia mea, mult mai autentică şi acum amândouă îşi ţineau de urât. Apoi a fost o adevărată tevatură: mama dorea să coasă şi ea una, cumpărase tot ce îi trebuie, dar ia nu a apărut niciodată, pentru că mama mea iubea mai mult macrameul şi nu broderia cu „muşte”. Eu am căscat ochii în jurul meu la tot ce ţinea de ac, croşetă, foarfecă sau aţe. Ştiam cam de toate pentru că în şcoală a trebuit să facem din toate câte puţin. Apoi, la Ţigăneşti, la mătuşa mea, am văzut de aproape războaiele de ţesut: orizontal şi vertical. A fost un episod care m-a marcat mult şi pe care l-am îndrăgit pentru toată viaţa. Nu am lucrat ca un om „mare” la ele, eram un copil incapabil de a stăpâni modelele complicate pe care măicuţele le realizau. Însă eram în jurul lor ca un titirez, atunci când se lucra la războiul orizontal, care scotea unul după altul ştergare de diverse dimensiuni din lână sau bumbac pline de motive populare şi mă lăsau în porţiunile mai simple să petrec suveica, să mai schimb anumite piese mobile, spre bucuria mea. Războiul vertical era şi mai fascinant: „maica mare” era cea mai tare specialistă la ţesut covoare olteneşti din lână vopsită cu coloranţi naturali. Eram leşinată după lăcrămioarele, irişii şi atâtea şi atâtea flori care împodobeau scoarţele sau peretarele făcute de ea.

Covorul oltenesc, cea mai frumoasă grădină ţesută

Covorul oltenesc, cea mai frumoasă grădină ţesută

Au trecut mulţi ani, dar şi acum mă revăd pe băncuţă lângă măicuţa cea sfătoasă, cu o „păpuşă” de lână colorată într-o mână şi cu furculiţa în alta. Nici aici nu făceam mare ispravă, dar undeva în codul meu sursă se scriau linii care nu se vor mai şterge niciodată. Am început să iubesc arta populară. Pentru un copil „de oraş” aceste lecţii au prins tare bine!

Apoi a urmat o mare pauză în care am folosit mult maşina de cusut, o altă activitate doar pentru mine, care mă detaşa complet de tot ceea ce mă înconjura şi prin intermediul căreia mi-am putut satisface nevoia de a crea, atât cât o permiteau puterile mele. Scopul meu a fost şi să obţin nişte obiecte vestimentare cât mai deosebite, însă a contat mereu numai lumea tainică în care mă refugiam şi atât.

După un timp, am descoperit serios muntele, prietenii mei de munte, potecile pe care am mers cu capul în nori, cumva tot într-o lume numai a mea. Au fost (şi sper să mai fie) ani fabuloşi în care viaţa a fost o aventură perpetuă, fără să am performanţe de vreun fel, ci doar amintiri cu prieteni şi locuri de vis adunate cu grijă în cutiuţa din sufletul meu şi, de multe ori, aici pe blog.

Au venit ultimii doi-trei ani grei şi apoi cele două povestiri se împletesc în aşa fel încât m-au dus la o concluzie simplă şi care poate fi sintetizată aşa: dacă voi face o ie voi găsi din nou calea spre fericire (a se citi linişte suflească)! Şi, cu entuziasmul pe care mulţi îl cunosc, am trecut la treabă!

Proiectul

Habar nu aveam nimic despre „tehnologia de fabricare”, deţin câteva ii mai moderne, însă le-am privit doar ca nişte articole vestimentare finite, fără să le „descompun” în bucăţi şi etape de obţinere. Cu cât realizam că ştiu mai puţin cu atât mă ambiţionam să aflu mai multe şi, în acelaşi timp, mă speriam că nu voi duce misiunea la bun sfârşit.

Păi, să recapitulăm ce temeri mai importante mă cutreierau:

–          Nu ştiam ce pânză este potrivită, cât îmi trebuie

–          Cum se croieşte o ie

–          Ce aţă se foloseşte, dacă este de calitate, de unde o cumpăr, cât îmi trebuie etc

–          De unde iau un model potrivit şi cum ştiu care este încadrarea lui corectă pe material

–          Cât o să lucrez eu la ia aceasta, dacă nu voi abandona din cauza complexităţii ei

Îmi era ciudă pe sătencele noastre care depăşiseră la momentul potrivit aceste „dileme” şi din mâna cărora ne-au rămas nişte ii de o frumuseţe rară.

Pentru că mintea mea era plină de necunoscute am început documentarea: cărţi, Internet şi prieteni. În toate situaţiile am obţinut rezultate peste aşteptări. Profesia mea de „motor de căutare dotat cu inimă” m-a ajutat enorm. În plus, am stat de vorbă cu oricine îmi putea spune ceva util despre „cum se face o ie”. Am avut mare noroc de Rădiţa, una din profesionistele care lucrează la Centrul de Creaţie din Brăila şi care fac artă populară autentică. Cu ea m-am sfătuit şi tot ceea ce ştia despre pânze şi fire mi-a spus şi mie. De la bibliotecă am luat cărţi despre cusături populare româneşti şi am citit ca să ştiu ce tipuri de cusături stăpâneam deja şi ce trebuie să mai învăţ. Iar pe net am descoperit o adevărată comoară: Semne Cusute. Am învăţat multe de aici, din experienţa şi pasiunea creatoarei acestui blog dedicat artei populare. Am petrecut seri întregi navigând şi înregistrând informaţie utilă.

Rădiţa, pe lângă sfaturi, mi-a dat şi acel „brânci” de care aveam nevoie: la Centrul de Creaţie am găsit pânza de care aveam nevoie. O pânză lucrată la război ţărănesc, absolut totul fiind manual aşa cum se făcea pânza în gospodăriile ţărăneşti. Cu imperfecţiuni, cu o nuanţă naturală de crem, ne-albită şi cu desimea iţelor aşa cum preferam, nici prea mare şi nici prea mică. Nu urmăream să obţin o ie cum sunt acelea din borangic, cu fire aurii sau mătase, mărgele, paiete de la magazinele specializate. Doream o ie tradiţională, nu una de „scenă”.

Pe măsură ce aflam mai multe mi-e era din ce în ce mai dragă arta populară, mai ales costumul popular, am înţeles că el a înglobat multă înţelepciune de-a lungul veacurilor, că nimic nu a fost la întâmplare şi că noi am pierdut firul care ne lega de aceste rădăcini şi poate şi din acest motiv suntem mai săraci sufleteşte. Şi căutăm acea linişte în tot felul de surogate care nu pot înlocui valorile reale. Ţăranul nostru a fost un artist adevărat. Nu spun acest lucru ca să minimizez valoarea tradiţiilor altor popoare. Din contră, fiecare naţie are comori nebănuite ascunse în tradiţiile şi obiceiurile proprii, însă pentru noi trebuie să fie important, în primul rând, ce a produs acest popor şi apoi ceilalţi. Nu poţi să apreciezi corect pe ceilalţi, dacă nu cunoşti ce-i al tău.

Acest neam de ciobani şi plugari poate nu a produs rafinamente vestimentare aşa cum au alte popoare, însă costumul popular încă nu şi-a spus ultimul cuvânt. Va continua să uimească, iar datoria noastră este să cunoaştem şi să apreciem ce este bun în arta tradiţională.

Motivele folosite inspirate din interacţiunile ţăranului cu mediul înconjurător au semnificaţii bogate şi, de cele mai multe ori, necunoscute. Costumul era, în anumite zone, o adevărată carte de vizită. Bărbaţii tineri puteau şti, după ornamentaţiile costumului femeiesc, dacă fata respectivă poate face o pereche potrivită din punct de vedere social sau financiar (de exemplu, conţinea în modelele etalate date despre averea neamului ei)

Sunt multe informaţiile pe care le putea deţine un port popular, odată ele erau simplu de decriptat, acum par lucruri foarte ciudate. Cert este că exista multă înţelepciune şi nimic nu era întâmplător.

Nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm, eleganţa portului popular. Imediat îmi revin fotografiile care circulă pe Internet cu Regina Maria care este de o maiestuozitate rară atunci când e îmbrăcată în portul popular. Ea ştia că o femeie în port popular este mai frumoasă, mai rafinată, mai plină de sensibilitate, decât în orice altă ţinută şi că portul românesc folosit de ţărăncile noastre este demn şi de o regină.

Regina Maria şi Principesa Ileana

Regina Maria şi Principesa Ileana

Meştereala

Am găsit pe Semne Cusute, după lungi evaluări, un model din Moldova (Neamţ) care mi s-a părut mie că întruneşte cele mai multe condiţii. L-am transcris pe hârtie ca să-mi fie mai uşor să-l urmăresc.

Câteodată, când nu am încotro, mai folosesc şi un instrument de scris

Câteodată, când nu am încotro, mai folosesc şi un instrument de scris (6 decembrie)

Am folosit cotton perle marca Puppets. Acest bumbac, deşi este recomandat ca fiind de calitate, lasă culoare la contactul cu apa, nu atât cât să compromită materialul, dar culoarea iese, mai ales roşul. Deci, atenţie! Data viitoare voi lucra cu şuviţe de mouliné.

Am găsit mai multe tipare, dar l-am ales pe cel mai simplu şi cel mai folosit. Am ciopârţit ţesătura şi am dat semne de jumătate cu „săilai” de aţă, pentru că este foarte importantă centrarea. Pe o bucăţică de material am testat modelul ca să văd cum voi calibra totul pe bucăţile de pânză. Trebuie să fii un bun evaluator, altfel rişti „să ieşi” din decor sau să laşi mult material nefolosit.

Am început cusutul. Aici trebuie să rămân puţin pentru că merită. Nu este uşor deloc, trebuie foarte multă atenţie şi concentrare, mai ales că eu urăsc să descos. Trebuie, cu orice preţ, să merg doar înainte! În primele zile am mers foarte încet. După vreo două-trei ore trebuia să pun lucrul deoparte pentru că ochii se resimţeau. Am lucrat iniţial cu o frontală care şi-a făcut treaba foarte bine, mai apoi am făcut rost de o lampă cu lupă. Deja a fost cu totul altceva!

Cât am cusut am fost detaşată aproape complet de ceea ce mă înconjura. Această activitate are această proprietate să te absoarbă complet. Nici mâncare nu-mi mai trebuia, doream doar să avansez, să merg la etapa următoare, nu pentru că m-aş fi grăbit, ci pentru că fiecare etapă era altfel, o nouă provocare. Tedi, mi-a adus aminte amuzat că aceeaşi dependenţă o avea şi el faţă de jocurile pe calculator, iar eu îi reproşam mereu acest lucru. Am recunoscut că mă comportam exact ca şi gamerul dependent de nivelurile jocului.

Cât am cusut nu am avut timp să mă las apăsată de niciun fel de gânduri negre sau de griji. Când coşi nu poţi fi furioasă, supărată sau animată de intenţii negative. Eşti relaxată şi concentrată doar pe ac şi pânză.

În acea perioadă, prietenii mei au m-au susţinut şi este o mare bucurie aceasta, trebuie să recunosc! Cuvintele de îmbărbătare mi-au dat speranţa că voi reuşi, iar rândurile scrise de Mike, în acele moment, explicau mai bine decât aş fi făcut-o eu Despre cusut şi ii. Aşa cum nu o să obosesc niciodată să o afirm, am prieteni deosebiţi!

Faţa şi spatele s-au terminat repede şi, privindu-le, am fost motivată să merg mai departe.

Spatele

Spatele (9 decembrie)

Faţa sau piepţii

Faţa sau piepţii (15 decembrie)

Mă aşteptau mânecile unde ştiam că va fi cel mai greu. Altiţa a fost delicată, încurcată la cusut, dar uşor de urmărit pe model. Am crezut că altiţa va fi cea mai complicată, însă când am ajuns la încreţ, mi-am schimbat părerea. Încreţul a fost un exerciţiu de răbdare şi tenacitate şi când s-a terminat am răsuflat foarte uşurată. Nu aş vrea să intru în multe detalii tehnice, din respect pentru cei care se aşteaptă să citească doar nişte gânduri, însă, ştiu că vor fi şi persoane pentru care exact aceste amănunte trezesc interesul. Mă voi strădui să echilibrez cele două tendinţe.

Pe când lucram la altiţă

Pe când lucram la altiţă (23 decembrie)

După cum vedeţi, mi-am făcut temele, am învăţat strictul necesar despre părţile componente ale unei ii. Nu aş putea să fac un lucru în mod mecanic fără să am idee despre ceea ce fac acolo. Aş fi vrut să citesc mai mult, dar timpul mă presa, trebuia să merg mai departe.

Pe la începutul lui decembrie m-am apucat de treabă, am intrat în ianuarie şi cam 75% din ie era gata. Am terminat mânecile, altiţa le dădea un aspect dantelat, iar încreţul îmi aducea aminte de materialele brocart.

Altiţa şi încreţul, partea cea mai complicată a unei ii sunt gata

Altiţa şi încreţul, partea cea mai complicată a unei ii sunt gata (17 ianuarie)

Partea de finisare a mers repede, îmbinarea părţilor, marginile brodate, şireturile şi ciucurii de la gât şi mâneci au fost floare la ureche pe lângă ceea ce terminasem deja.

Am mai avut un mare pas de trecut, să dau materialul la apă şi să observ cât de mult iese culoarea din firele de bumbac cu care am cusut. Din fericire, ia a rămas intactă, deşi, aşa cum am precizat deja, culoarea a ieşit în apă.

Concluzii

Cred că orice meşteşug făcut cu drag, cu implicare, are şi o parte ritualică. Etapele de trecere de la materialele brute la un obiect finit util, cu valoare artistică, cred că au ceva special. Laşi câte ceva din sufletul tău acolo, fiecare împunsătură implică atenţie şi detaşarea, acea stare atât de urmărită atunci când ai prea multe gânduri obositoare, se instalează inevitabil.

Aşa cum bărbaţii odinioară aveau ritualuri de care dovedeau că au calităţile necesare lor, aşa şi femeile cred că lucrau diverse obiecte vestimentare sau utile gospodăriei. Maestria lor dădea informaţii despre femeia respectivă şi ştiu că fetele de foarte tinere începeau să coasă sau să ţeasă.

În zilele de azi faptul că femeile s-au depărtat din ce în ce mai mult de astfel de obişnuinţe nu cred că le ajută. Obiectul pe care l-ai realizat cu mâinile tale te poate transforma, poţi deveni mai bun, mai înţelept, mai îngăduitor şi poţi dobândi mai multă încredere în tine.

Extrem de mândră de ia mea!

Extrem de mândră de ia mea! (29 ianuarie)

Rândurile mele nu ar fi în zadar dacă aş convinge măcar un om să treacă printr-o astfel de experienţă. Pentru unii poate fi doar o activitate, însă pentru mine a fost o experienţă care mi-a adus doar lucruri pozitive. Mă bucur pentru că am ales să încerc să fac o ie, mă simt şi mai legată de rădăcini, de valorile poporului nostru, care nu este cu nimic mai bun decât altele, însă are câteva elemente care îl fac unic, aşa cum fiecare naţie are ceva care o diferenţiază de restul. Fiind tradiţiile în care m-am născut, nu pot să le reneg, şi pentru ca să îmi fie mie bine trebuie să apreciez ceea ce este special şi frumos, aşa cum observ şi ceea ce nu merge.
Acum cred că această experienţă a venit atunci când trebuia să vină.

Anunțuri

51 de gânduri despre &8222;Prima mea ie sau întoarcerea către rădăcini&8221;

  1. este superba felicitari…daa as incerca si eu, nu stiu cand…dar pun in plan iar daca am nevoie de ajutor apelez cu incredere chiar si la tine!! sa o porti cu placere si sa fi mandra, iti sade bine!

  2. Sincer nu ma asteptam sa fie gata atat de repede. M-au suprins oarecum pozele de pe FB si pana sa apuc sa admir ia mai bine, a venit si povestea. Nu pot decat sa impartasesc (in ganduri si simtiri) multe din cele ce au fost scrise aici…Iar povestea mi-a parut chiar scurta, mai ales ca poarta in spate luni intregi de cautari, incercari, tatonari,progres si regres in egala masura.

  3. Multumesc, Mike! Ai dreptate, cred că a mers totul mult mai bine decât am bănuit! Pare de bun augur! 🙂

  4. Kya, iti marturisesc, atat tie cat si celor ce vor citi pana la sfarsit, ca mi-a placut foarte mult povestea ta. Mi-am adus aminte de copilarie si de leaganul meu din razboi, de bunica, de covoarele viu colorate si de multe altele despre care uitasem. Multumesc sincer pentru ca ne-ai impartasit povestea iei!

  5. Nu pot decat sa te felicit pentru ca, cu ajutorul sufletului ai reusit sa creezi ceva frumos si pentru noi, prietenii tai.

  6. Multumesc, Sorin! Ma bucur sa stiu ca sunt oameni care au trait ceea ce am trait si eu. Cred ca suntem printre cei norocosi avand astfel de amintiri! Imi pare bine ca atunci cand merg inainte stiu ca in urma este o temelie serioasa din care imi trag puterea. Si acum intuiesc ca la fel este si pentru tine! 🙂

  7. Dana, recunosc, am fost tare egoista atunci cand am trecut la treaba! Nu ascund acest lucru. Dar cateodata avem nevoie sa ne si regasim, nu numai sa ne impartim. Iar voi, prietenii mei, veti avea mereu un loc special in inima mea si nu vreau sa regret vreodata faptul ca nu am spus de suficiente ori acest lucru ❤

  8. Este un articol superb. Ati descris atat de amanuntit fiecare pas incat ati trezit in multi dintre noi ambitia de a coase si noi macar cate o ie. Va admir si va apreciez, sunteti deosebita. O harnicuta .

  9. Si eu abia astept sa treceti de planuri la fapte, stiu ca sunteti dintre persoanele care tot ceea isi propun realizeaza! M-as bucura sa am cu cine sa ma sfatuiesc la urmatoarele „proiecte” 🙂

  10. Cred ca folosesti termeni mult prea grei „am fost tare egoista”. Faptul ca te-ai retras pentru a te regasi face parte dintr-un comportament normal la oamenii care dau mult odata ( intr-un timp scurt). Nu este nimic rau sa faci ceva numai pentru tine. Ideal ar fi sa putem gasi un echilibru intre a da si a primi. Dar…. mai greu 🙂
    Drept exemplu este aceasta IE frumoasa in care ai pus tot sufletul tau bun.
    >:D<

  11. FELICITARI pentru superba ie!
    Foarte frumoase cele doua povesti. Prima are un pic din tristetea sufletului tau si a doua m-a purtat in timpul copilariei mele. Bunica mea de la tara era specialista in cusaturi, in tineretea ei lucrase ii dar mai la batranete a lucrat mai mult articole pentru infrumusetarea casei. Eu din acele vremuri am ramas cu o atractie deosebita fata de tot ce este lucrat manual si drept urmare am cochetat cu goblenul si realizarea de bratari si coliere din margelute de nisip (ideea mi-a venit de la doamnele care purtau costumul popular, la gat au coliere dantelate din margelute de nisip). Nu am avut vointa suficienta ca sa merg mai departe cu aceste activitati dar de fiecare data cand aveam in lucru ceva eram coplesita de liniste si multumire sufleteasca.
    Ce ai realizat tu, minunata ie, este ceva nemaipomenit. Si pentru ca nu ma pricep la cuvinte copiez acest pasaj din povestea ta care reprezinta simtirea si acordul meu:”Mă bucur pentru că am ales să încerc să fac o ie, mă simt şi mai legată de rădăcini, de valorile poporului nostru, care nu este cu nimic mai bun decât altele, însă are câteva elemente care îl fac unic, aşa cum fiecare naţie are ceva care o diferenţiază de restul. Fiind tradiţiile în care m-am născut, nu pot să le reneg, şi pentru ca să îmi fie mie bine trebuie să apreciez ceea ce este special şi frumos, aşa cum observ şi ceea ce nu merge.”
    Multumesc!

  12. Multumesc pentru cele impartasite. Ma bucur mult atunci cand intalnesc oameni care „rezoneaza” cu cele scrise in randurile mele. Cel mai important a fost si pentru mine sentimentul de liniste si de impacare pe care l-am trait in aceast rastimp. Este posibil ca sa ma fi simtit la fel si daca as fi facut orice alta activitate, insa ma bucur ca m-am oprit la aceasta. Ideea cu acele coliere este minunata, mi-a trecut si mie prin cap asa ceva, insa eu o pastrez de rezerva, pentru o perioada in care nu o sa am atat de mult timp sa realizez obiecte mai complicate.

  13. Am aflat de la Mike de proiectul tau cu privire la ie. Citind povestea ta minunata mi-am adus si eu aminte de copilarie si de aceasta pasiune veche din scoala. Mi-a placut mult, mult de tot sa cos diverse modele nationale pe matador si panza taranesca. Iti dau perfecta dreptate……Uiti de toate, te detasezi fara sa vrei de ce este in jurul tau….intri in alta lume…..lumea ta si numai a ta !
    Esti superba in acesta ie…Felicitari !!!
    Poate reusim sa ne intalnim in aceasta vara pe carari de munte si sa-mi impartasesti pe viu grai din experienta ta acumulata.

  14. Multumesc pentru cuvintele frumoase! Mi-ar placea si mie sa ne intalnim si sa vorbim! Dar pana atunci mult spor la impus cu acul! 🙂

  15. Vreau si eu dar nu stiu de unde sa incep,chiar imi doresc sa-mi fac o ie,cu minutele mele si sa o port cu mare mare drag.Cer ajutor si indrumare.Multumesc

  16. Primul pas este deja facut, adica exista dorinta de a lucra o ie. In mod clar, nu sunt cea mai potrivita persoana sa indrume, pentru ca sunt doar o incepatoare si recunosc deschis acest lucru.
    Al doilea pas este informarea: daca posibilitatea rasfoirii unor lucrari dedicate cusaturilor traditionale este foarte bine, daca nu, pe Internet exista multe si bune surse de studiu, din care eu am putu sa inteleg care sunt tehnicile de cusut folosite, care sunt partile componente ale unei ii, ce model sa imi aleg si multe alte sfaturi utile. Cea mai mare parte a acestor informatii eu le-am gasit pe http://semne-cusute.blogspot.ro/, o sursa extrem de valoroasa si cu multe informatii pe care eu le recomand sa fie citite cu atentie.
    Apoi pe FB am cunoscut persoane care au aceleasi preocupari si de la care am invatat alte lucruri utile: tipul de panza, ata etc. Recomand din nou Semne cusute, Ana Maria Trandafir si altele. I amult timp sa parcurgi toate aceste pagini, dar merita, pentru ca nu exista o reteta universal valabila, totul se adapteaza la scopul final al fiecaruia.
    Dupa ce se termina munca de „cercetare” se poate trece efectiv la treaba. Un tipar de ie este cel mai simplu lucru cu putinta. Este vorba de sase dreptunghiuri cu dimensiuni adaptate de purtator: doua sunt pentru fata si spate (cam 70×70 cm), doua maneci (70×60 cm) si doua petece mici, numite „pave” (10×10 cm). O sugetsie de tipar este prezentata si aici: http://semne-cusute.blogspot.ro/2013/07/tipar-iie-cu-altita-ca-element-de.html
    Cruciulitele se executa in functie de grosimea tesaturii si a firului de ata si trebuie facute niste probe separat pentru a vedea cum se incadreaza modelul pe maneci si pe piepti.
    Apoi… se incepe treaba! 🙂
    Aceasta este tehnologia unei ii, in mare! Eu stiu ca in Bucuretsi se fac si anumite ateliere in care persoanele doritoare pot invata sa lucreze tesaturi traditionale. Insa nu mai gasesc detaliile intalnirilor respective, am dat de ele in urma cautarilor mele neintrerupte pe care le tot fac studiind tehnicile de cusut romanesti existente pe net.
    Mult succes si sper sa admiram in curand o alta ie! 🙂

  17. Felicitări pentru realizare. A fost o vreme când mă gândeam să parcurg măcar o dată pe an o vale de abrupt îmbrăcat într-o cămașă tradițională, dar nu știu de ce, n-am făcut-o.

    Mulțumesc pentru articol.

  18. Mulţumesc frumos, sunt onorată pentru aprecieri! Am desprins şi eu o idee minunată, nu cred că voi ajunge pe o vale de abrupt, dar măcar pe nişte poteci aş putea să plimb puţin ia, astfel încât să se impregneze cât mai puternic în ţesătura ei, aerul de munte şi frumuseţea Carpaţilor noştri! Între timp am aduăgat micii mele colecţii şi o cămaşă bărbătească (https://www.facebook.com/photo.php?fbid=814841585210374&set=a.749214318439768.1073741839.100000536203666&type=3&theater), iar a doua ie, cu model din zona în care trăiesc, este în lucru. Sper ca Ziua Internaţională a Iei, 24 iunie, să mă prindă cu o ie nouă 🙂

  19. Superb
    Felicitari
    Toata admiratia mea. Sper sa-mi starneasca si mie aceasta ambitie aparte, de a coase 2 ii, pentru mine si vrabiuta mea. Am deja una, cusuta de bunica mea, o pastrez cu drag si ma simt aproape de casa. Iar in tara, am lasat doua, una impodobita cu margele si paiete, iar cealalta cusuta pe panza de matase.
    Nemaipomenite…. Mandria mea, de a le avea.
    Dar…..trebuie sa cos si eu….
    M-au napadit amintiri….despre un razboi, in casa bunicilor, o carte cu semne de cusut, franturi din copilarie….
    Cred ca samburele fericirii este acolo…..in clipele vietii de copil.
    Ca sa rodeasca, necesita intoarcere in timp si retraire a clipelor.
    Asta ai facut tu…..te-ai releportat in timp si ai dat suflet, unui vis, aceluia de a coase o ie.
    Mult succes in toate.

  20. Superba lucrare. Si, asemenea… faine ganduri puse in cuvinte. Asa-i ca in vremurile acelea „adevarate” nimic nu era la intamplare. E absolut extraordinar sa ai o astfel de intalnire – cea cu „radacinile”. Asa cum spui, e multa liniste in traditiile noastre. Totul e echilibru. Totul e plin de sensuri. Spre norocul nostru, lucrurile astea is langa noi, la o intindere de mana… numa’ sa avem impulsul fericit de a deschide ochii.
    M-a bucurat articolul asta si pentru acest lucru, iti multumesc, Kya.

  21. Felicitari pentru initiativa!
    Foarte reusita ia. trebuie sa fie un imbold pentru toti cei care privesc aceasta creatie ca pe ceva imposibil de realizat.
    Este greu, dar cu multa rabdare si o corecta informare se poate. 🙂

  22. Draga Kya,
    In primul rand felicitari pentru iie! Este superba!
    In al doilea rand as dori sa-ti cer sfatul in legatura cu coiala iiei. Doresc sa-mi confectionez una. Am ales panza de in, alba. Nu stiu oare daca sa o spal inainte de a o coase-o ca sa nu intre la apa dupa aceea?
    Cat despre fire ma gandeam sa folosesc mouline de la Anchor. Nu stiu ce parere ai si ce sfaturi poti sa-mi dai in legatura cu aceasta optiune. Nu stiu daca ai putea sa ma ajuti cu dimensiunile manecii. Imi place enorm de mult cum sta maneca ta, dar nu stiu masurile…si dimensiunile…
    Iti doresc o zi buna si astept raspunsul tau!

  23. Dragi cititoare şi iubitoare de frumos, pentru că ia este frumos în stare pură!

    Vă mulţumesc din nou pentru că aţi trecut pe aici şi aţi împărtăşit cu mine trăirile mele.
    Nu sunt o specialistă în ale iei, dar am avut marele noroc că am găsit adevăratele „meştere” care m-au îndrumat şi pe mine. Toate, absolut toate informaţiile necesare se pot găsi explicate pe îndelete (timp de citit să fie) pe un grup facebook, numit Semne cusute în acţiune! Mai mult decât atât, acolo se pot posta şi întrebări, iar colegele noastre în ale cusutului vor răspunde fără să stea pe gânduri.
    Nu vreau să fug de răspundere, dar credeţi-mă grupul acesta este mai mult decât v-aţi putea dori.

    Acum… strict pentru Iulia:
    -pânza de in este bună, se boţeşte puţin cam repede, acolo trebuie puţin mai multă atenţie. Inul în combinaţie cu bumbacul este ideal. Spălarea înseamnă şi ceva micşorare a „ochiurilor” pânzei. Dacă acest lucru va îngreuna cusutul, atunci eu nu-l recomand. La croială se pot lăsa câţiva mm în plus, la amplitudine unei ii chiar nu mai contează 🙂
    – Nu am folosit mouline de la Anchor ci doar de la Puppets. Acesta din urma iese. Se poate verifica foarte usor stabilitatea culorii firului: jurubita sau o parte din ea se spala la apa chiar fierbinte dace se poate. Apoi, asa umeda, se sterge energic de o bucatica de material. Rezultatul lasat pe material va vorbi de la sine.
    – dimensiunile bucatilor le-am descris mai jos tot in niste comentarii. Preiau: Este vorba de sase dreptunghiuri cu dimensiuni adaptate de purtator: doua sunt pentru fata si spate (cam 70×70 cm), doua maneci (70×60 cm) si doua petece mici, numite “pave” (10×10 cm).
    – daca esti din Braila, atunci poate tine legatura si vom face practic ceea ce am vb mai sus. Daca nu, atunci foloseste cu incredere Semne cusute in actiune!

    Mult succes! 🙂

  24. Draga Kya,
    Iti multumesc foarte mult pentru raspuns!
    Nu stiu sincer de unde sa gasesc combinatie de in cu bumbac! Am sa cumpar o bucatica de panza de in si sa fac o proba de spalat cu ata de Anchor rosie pe ea sa vad cum reactioneaza. Sper sa nu iasa culoare din ea.
    Eu sunt din Vaslui dar in prezent locuiesc in Spania. Mi-ar fi placut sa pot croi iia cu ajutorul tau, dar din pacate nu este posibil. O sa ma abonez la ´´Semne cusute´´ in FB.
    Repet, iia ta este superba!
    Ma bucur foarte mult ca nu sunt singura preocupata de pastrarea acestei traditii.
    In paranteza fie spus as dori foarte mult sa invat sa si tes la razboi catrinte, fote, valnice si oprege. Doamnelor, sa nu moara aceasta bijuterie care e costumul nostru popular! Daca pierdem costumul, folclorul si obiceiurile, atunci ce va ramane de noi, romanii?
    Va doresc o zi buna!

  25. Atunci, stai linistita, inul este foarte bun. Oricum, daca o vei face-o pe prima vei vrea mai mult si mai mult, aşa că te poţi concentra la urmatoarele pentru un alt material. Nu uita! Grupul se numeste „Semne cusute in actiune!” si este putin diferit de „Semne cusute” care reprezinta una din paginile Ioanei Corduneanu, sufletul acestei initiative de a coase ii asa cum o faceau romancele noastre odata. Pentru modele sa nu uiti sa intri pe blogul „Semne cusute”: http://semne-cusute.blogspot.ro/
    Si, desigur, sa nu uitam sa-i multumim Ioanei pentru tot ceea ce face ca aceasta traditie sa ramana nealterata! Mult spor! 🙂

  26. MUltumesc mult Kya, la fel si tie.
    🙂 Cum mi-ai citit gandul! Nici nu am inceput-o pe prima si deja ma gandesc la o a doua!
    Cum este posibil? Mi-a intrat microbul iilor! 🙂 🙂

  27. Vaaai ce frumos!!!! Ma gandesc sa imi fac o ie de cateva luni. Imi sunt atat de dragi fotografiile cu regina Maria in ie!!! Sunt la stadiul de cercetare. Din pacate noul meu serviciu nu imi lasa prea mult timp liber, dar sper sa ma mobilizez… Spor maxim!

  28. Buna seara! Sunt o pasionata a cusutului, asta e medicamentul meu, refugiul meu, oaza mea de liniste. Te rog spune-mi de unde sa-mi procur panza.Eu inca nu am gasit. Nu stiu de unde sa cumpar. Multumesc si astept cu nerabdare sa m-apuc de treaba. Am mancarimi la maini!!!!! Vreau panza!!!!!! Ajutoooor!!!!!

  29. He he,știam ca recunosc modelul dar ma gândeam că-i simpla coincidenta! V-am admirat pe Semne cusute in acțiune ,si v-am felicitat,iar acum citeam cele scrise mai sus,de un real ajutor intr-adevar!!!!Mulțumesc!

  30. Felicitari, este foarte frumoasa. Planuiesc sa cos si eu una, dar o vreau cu mergele, cusatura si paiete. Inca studiez tehnicile pe net. Am avut una veche, foarte veche, de peste 100 ani, ramasa de la bunica (si ea o mostenise). Din pacate, a fost distrusa in totalitate. Mai am cateva bucatele ramase din ea si pe ele mizez sa invat tehnica de cusut.

  31. buna ziua,
    am o mare rugaminte……..am nevoie de tiparul ptr. ie. ma puteti ajuta? multumesc !!!!

  32. Buna ziua.
    Caut o panza buna de cusut o ie si cautarea asta se dovedeste a fi ceva nesfarsit si obositor.
    Panza de casa aproape ca mi-am pierdut speranta sa gasesc in zona Bacaului. Panza topita am gasit doar foarte incretita si (dupa cum spun chiar vanzatoarele) cred ca oricat as calca-o nu scap de dungi, asa ca ar arata botita.
    Am gasit pe net diverse surse de panza, dar fotografiile ori nu sunt clare, ori imi arata acelasi lucru: panza topita gofrata. Mi-e greu sa ma hotarasc la ceva fara sa vad clar si e si mai greu cand taxele postale mai au putin si ajung cat valoarea coletului, iar in colet nici macar nu e ceea ce iti doreai sa fie.
    Daca stiti (din cautarile pe care le-ati facut) vreun tesator/vanzator de material bun pentru ie, va rog sa-mi spuneti si mie unde.
    Multumesc.

  33. Panza intr-adevar este o problema, nu pentru ca nu s-ar gasi, ci prntru ca este foarte important sa satisfaca necesitatile celei care coase. In concluzie, eu nu as recomanda sa cumparati fara sa vedeti materialul chiar daca este recomandat de cineva care a mai cusut.
    Insa, foarte aproape de d-voastra, la Valea Mare, Faraoani, este posibil sa gasiti ce cautati. In Valea Mare exista o doamna, Felicitas Farcas, care stie a tese. Nu stiu sigur daca are de vanzare si in ce conditii, stiu ca este foarte priceputa la tesut. Are cont pe facebook si o puteti contacta acolo. Va rog sa ma tineti si pe mine la curent daca ati reusit sa obtineti ceea ce va doriti.
    In rest, surse de panza de casa mai stiu, dar sunt foarte diferite ca grosime, deci e obligatoriu sa le vedeti ca sa nu dati banii degeaba.
    Va felicit din toata inima ca nu incepeti custul unei ii pe panza topita!
    Mult succes si astept vesti bune!

  34. Intre timp am gasit pe cineva in jud.Neamt care mi-a spus ca firul din bumbac e foarte scump (120 lei/kg). Fiind tesuta in casa, manopera ridica si ea mult pretul. In plus, avand doar 0,50m latime, e nevoie de mult material si… cumparatorii fug cat colo. Asa ca nu mai tese.
    Dansa coase ii, dar a spus ca in nici un caz pe albinita, pt.ca nu ies cruciulitele patrate, ci dreptunghiulare. A gasit in comert un fel de matador foarte fin. Din pacate nu-si mai amintea numele materialului.

  35. Soer ca nu am raspuns prea tarziu. Doamna cu pricina are dreptate, insa partial. In niciun caz sa nu folositi albinita sau ceva asemanator. Panzele de casa sunt mai greu de gasit, dar sunt cele mai bune, ele se tes in continuare. Stiu cateva surse de panza de diferite grosimi. Dupa parerea mea, la o ie adevarata, merita a se cumpara o panza adevarata, pentru ca este prea multa munca la mijloc ca sa fie folosita orice tesatura.
    Mult spor la treaba!

  36. Buna ziua Kya,

    Apelez din nou la tine cu speranta ca ai sa ma poti ajuta.
    Am cautat mult pe internet si nu am reusit sa gasesc despre cum se croiesc poalele unui costum popular (acea fusta de dedesuptul catrintei / opregului / fotei). Nu stiu daca este – pur si simplu un dreptunghi de panza care se strange cu un cordon (nu cred ca se folosea mult elastic pe vremuri – nu-i asa?) sau daca trebuie croita in clini ca sa aiba o cadere evazata…. Si in nici un caz nu stiu cam ce dimensiuni trebuie sa aiba!

    Astept cu nerabdare sugestiile tale!

    Iti doresc o zi buna,

    PD Orice alte sugestii sunt binevenite,
    Va multumesc

  37. Buna, Iulia!
    Poalele, de obicei, erau prinse de camasa, confectionate dintr-un material putin mai gros decat ea, pentru a rezista la frecarea cu fota si pentru a feri purtatoarea de intepaturi, atunci cand fota era mai aspra. De aceea nu se punea problema de elastic 🙂 Am citit ca in unele zone se broda un soi de fagure in zona taliei, ca sa increteasca camasa, dar era doar o informatie si eu nu as zice sa recurgi la atat de multa munca, mai bine o orientezi spre alte activitati 🙂
    In ziua de azi ea poate fi si separata, si, asa cum ai intuit, tiparul este simplu, un dreptunghi, nu foarte larg la poale, prins cu elastic la brau.
    Nu este evazata, cu clini sau alte chestii mai „elaborate” 🙂
    Insa poti sa-i brodezi o margine care contine elemente din modele camasii. Nu trebuie sa iasa de sub fota prea mult. De fapt, in Moldova nu se vedea deloc, in alte zone se putea admira modelul pe verticala, la crapatura dintre cele doua fote, fata si spate. Acum, mai recent, se lasa poalele mult mai lungi decat fota…
    Mult spor la treaba si sa iasa totul asa cum ti-ai dorit!

  38. Multumesc pentru raspuns Kya!

    Sper din toata inima sa termin cat mai repede,
    O sa-ti trimit poze cu rezultatul daca doresti 🙂

    O zi buna tuturor

  39. Asteptam! De fapt, daca iti face placere asteptam fotografii si pe grupul FB Povestile IEI Braila-Galati! Este o mica familie de albinute entuziaste! 🙂

  40. Buna seara, Vreau sa incep o „afacere” cu ii , impreuna cu nepoata mea, eleva la Liceul de Arta. Deocamdata ne informam, invatam si cautam, Am citit randurile tale,Kya, ne-ai spus o poveste frumoasa, de suflet…Ce s-a mai intamplat intre timp,ce progrese ai facut? Nu stiu daca vom reusi sa facem bluze adevarate, de calitate, dar eu sunt increzatoare(chiar daca ma sperii uneori). Cand voi avea noutati, voi scrie si eu un comentariu. Sanatate si inima buna! Ana

  41. Buna, Ana!
    Multumesc pentru cuvintele frumoase!
    Eu cos inainte, printre picaturi, si ma ocup de atelierul de initiere in tainele coaserii iei. O afacere in acest domeniu nu este o idee rea, insa mare atentie la rezultat. Eu, recunosc, nu pot fi de acord cu bluzitele care se vand sub forma de „ii traditionale”, pentru ca pentru mine autenticul este un concept pe care il promovez fara oboseala la fiecare din atelierele mele.
    Dar deocamdata te invit la sezatoarea noastra lunara de la Biblioteca Judeteana sa ne cunosti si sa afli ce si cum. Ca sa fii al curent cu evenimentele atelierului ” Povestile IEI” trebuie sa te inscrii in grupul Facebook „Povestile IEI Braila – Galati”
    Numai bine si mult succes!

  42. Am avut extrema bucurie de a copilari la tara, deci m-am regasit in randurile povestirii. Si eu sunt nerabdatoare sa incep sa-mi lucrez o ie, dar din pacate m-am impotmolit de la inceput la capitolul panza. Nu ma pot lamuri nicicum. In magazine n-am gasit nimic sa ma satisfaca, iar de pe net imi e greu sa iau pentru ca nu pot sa vad/ pipai. Mi-ar placea sa fie o panza fina, gen panza topita de pe vremuri… M-as bucura sa primesc orice sugestie. Multumesc si multa bucurie oferita de comorile noastre romanesti!

  43. Panza topita destul de buna calitativ se gaseste la http://www.fabrix.ro in mai multe sortimente. Eu prefer panza mai plina, numita Calusar. Celelalte sunt mai subtiri.
    Se lucreaza usor si este un material bun.
    Insa, trebuie sa precizez, camasile adevarate nu se lucreaza pe panaza topita, ci pe panza de casa. Panza topita este o „inventie” mai noua atunci cand este vorba de ie.
    Mult spor la lucru!

  44. Multumesc mult pentru aceasta informatie foarte pretioasa. Sunt recunoscatoare si pentru toate celelalte detalii pe care le impartiti cu noi toti, cei cu oarece aplecare catre traditie. Multa sanatate!

  45. Cu placere! Ne puteti urmari si pe grupul Facebook numit Povestile IEI Braila-Galati. Mult spor!

  46. Draga mea, felicitari pentru ia minunata! Este surprinzator faptul ca ceea ce ai scris tu acum cativa ani, simt eu acum!Imi doresc si eu sa incep cat de curand.Prima ie autentica mi-am cumparat-o din targul care era organizat in apropierea manastirii Voronet in vara anului 2012 si este cu adevarat frumoasa!Am simtit fiecare cuvant pe care l-ai scris!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s