Hoinari prin România (I)

Povestesc despre călătoriile mele din două motive mai serioase: să îi orientez pe cei care doresc să ajungă prin locurile pe unde am fost şi pentru prieteni, ca o modestă formă de a le mulţumi pentru că mi-au fost alături. De data aceasta, am bătut multe drumuri pentru a doua oară şi deja am scris despre unele din ele, astfel încât voi povesti doar de dragul vechilor mei tovarăşi de drum cum am petrecut aproximativ 10 zile de la un capăt la altul al ţării noastre.

21 august, Cisnădioara, Sibiu

Am plecat târziu din Brăila, amânaţi de câteva treburi neprevăzute. Până la Braşov, pe la Întorsură totul a fost simplu, după Braşov, E68 ne-a readus în lumea traficului de pe drumurile româneşti: aglomerat, smog, absenţa unei artere suficient de mare care să preia circulaţia cam încinsă pentru gustul meu. De obicei îmi iau în serios rolul de co-pilot, însă acum aveam o jucărie nouă: un router portabil 3G care nerăbdător dorea să arate ce ştie să facă. Am moşmondit tot drumul la el şi aşa am ajuns la Cisnădioara, unde trei pinguini, Dana, Muha şi Vali, abia aşteptau să ne povestească ce au făcut ei prin zonă, fiind plecaţi de acasă de pe 17 august.

În campingul foarte drăguţ de la Cisnădioara ne-am aşezat la o masă şi i-am lăsat să turuie poveşti cu tractorul lui Em, cu mama lui Em, Mica, şi curtea în care treaba nu se termină niciodată, pentru că aşa este la ţară, ca să ai, trebuie să munceşti. Apoi au trecut la turele de biclă prin împrejurimile Sibiului şi la cum au ajuns pe trasee pe care nu erau amatori să le facă, dar de care, în final, au fost încântaţi (cam pe aici zic ei că i-au dus roţile şi picioarele: http://www.bikeromania.ro/triada-mtb/sibiu/)

Astfel am fost introduşi în atmosfera de vacanţă şi am trecut la planuri de drum pentru zilele următoare.

22 august, Sibiu-Cheile Turzii

Părăsim primitorul camping şi prima pauză o facem în apropiere, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA de lângă Sibiu. Un loc minunat în care am crezut că vom vedea doar vechi gospodării ţărăneşti, însă am avut mare noroc pentru că în acea zi se desfăşura un concurs naţional în care echipe de copii împreună cu instructorii lor arătau ce meşteşuguri populare sunt mai valoroase în judeţul lor. Erau la final de competiţie, aveau tot felul de obiecte tradiţionale terminate şi aşteptau jurizarea. Aşa am cam uitat puţin de case şi am rămas mai mult pe la standurile cu minuni realizate de mâinile micilor meşteri populari. Scoarţe făcute la război, cioplituri în lemn, pictură populară, cusături din cele mai diverse şi fine, olărit, toate ne-au lăsat cu gura căscată şi cu mare bucurie că obiceiurile noastre nu se vor pierde atât de uşor.

Pe aleile muzeului în aer liber

Pe aleile muzeului în aer liber

Casă veche ţărănească

Casă veche ţărănească

IMG_2731

Echipa de la Râmnicu Vâlcea

Judeţul Sibiu, gazda competiţiei

Judeţul Sibiu, gazda competiţiei

Fetele de la Tulcea, frumos legate la cap cu "tuplan cu bibil" :)

Fetele de la Tulcea, frumos legate la cap cu „tuplan cu bibil” 🙂

Iaşul a venit cu măşti şi sculptori pricepuţi

Iaşul a venit cu măşti şi sculptori pricepuţi

Dantelă la ciocănele realizată în Harghita şi Covasna

Dantelă la ciocănele realizată în Harghita şi Covasna

De când mă ştiu mă pricep să fac orice înseamnă cusătură, împletitură, croitorie, broderie şi am rămas cu regretul că nu am lucrat suficient de mult la războiul de ţesut, deci, am dat câteva suveici la un ţol de „coade” şi a fost de ajuns să fiu fericită toată ziua.

Înapoi în copilărie...

Înapoi în copilărie…

Pentru acest muzeu îţi trebuie cel puţin o zi doar pentru exponatele lui, fără evenimente cum a fost concursul popular decare v-am vorbit, astfel încât am părăsit acest loc de poveste fără să îl parcurgem pe tot, dar cu promisiunea că vom reveni.

Revenind pe E81/E68 am ajuns la Alba Iulia. Am fost pe aici prin 2010, tot cu ocazia unei ture pinguineşti memorabile şi chiar dacă ştiam locurile am fost curioasă să văd ce s-a mai schimbat. Cetatea Alba Carolina, principalul punct de atracţie din oraş, este restaurată în mare parte şi arată superb, însă încă mai este de lucru. Este impecabil refăcută, arată că un obiectiv turistic de talie europeană şi singurul nostru mare regret a fost că nici aici nu am avut suficient timp să o parcurgem aşa cum am fi vrut. Cei care ajung pe acolo pot petrece şi o zi întreagă într-un mod absolut fantastic între zidurile ei.

IMG_6174

IMG_6184IMG_6187IMG_6188 IMG_6190

Pentru mine acest loc nu este doar o simplă atracţie turistică, locul unde s-a întâmplat Marea Unire este impresionant, unul din cele mai importante momente din punct de vedere istoric s-au întâmplat pe aici. Fiecare pas pe care l-am făcut a fost cu bucuria descoperirii de locuri frumoase, dar şi cu respectul pe care îl port în suflet pentru înaintaşii noştri.

Ziua s-a dus cu repeziciune, mult mai repede decât ne-am fi dorit, iar Salina de la Turda, sigur, nu mai avea loc în program. Vremea şi ea ne ţinea în şah, cu nişte nori destul de sumbri, dar fără să cadă vreun strop de ploaie. Era momentul să ne căutăm un loc de înnoptat şi acesta a fost ales în Cheile Turzii. Ultima întâlnire cu acest loc nu a fost prea plăcută, pe cât de frumoase sunt aceste chei, pe atât de diversă este „fauna” care le bântuie. Atunci, în noaptea în care am campat, a fost o întreagă menajerie prezentă: fumul de grătare era peste tot, iar urletele de manele şi alte strigăte produse de obicei doar de „porcus turisticus” au ţinut până dimineaţa. Când am scăpat de acolo am respirat uşuraţi.

Acum am picat în timpul săptămânii, erau doar alpinişti veniţi la cocoţ şi totul a fost în regulă.

23 august, Salina Turda – Târgu Lăpuş

Am plecat din Cheile Turzii exact când ele începeau să se populeze din nou cu acea specie de care tocmai v-am povestit. Distracţie plăcută, noi vom merge către locuri mai pustii şi nu ne va lipsi prezenţa voastră!

Ne-am oprit la Salina de Turda, restanţa din ziua trecută. Aici am povestit câte ceva despre această salină, însă în trecere, pentru că bisericile fortificate au fost principalul subiect al articolului. Este o salină deosebită, merită cu prisosinţă să fie admirat cum se pot investi banii cu cap, realizând ceva unic. Oricum, salinele pe care le-am vizitat de-a lungul timpului au fost unice fiecare în felul lor şi, din acest motiv, îmi face o mare plăcere să mai adaug câte una la cele pe care deja le-am văzut.

Imagine de ansamblu din salină

Imagine de ansamblu din salină

Prin salină, în sala Maria Tereza

Prin salină, în sala Maria Tereza

Intrăm în Ţara Lăpuşului unde am fost numai în trecere, iar locurile au fost inedite şi pentru mine. Această zonă care face parte din judeţul Maramureş, din punct de vedere turistic nu poate concura cu nordul lui, însă cei care îşi fac drum pe aici nu vor regreta nicio clipă alegerea. După ce am trecut prin Dej am intrat în Târgu Lăpuş şi apoi ne-am oprit în apropiere de Rohia, unde la malul unui pârâu, bine adăpostiţi de nişte boscheţi, am stabilit tabăra pentru acea noapte.

Ca de obicei, dormitul la cort este o ocupaţie foarte plăcută pentru mine, începând cu masa de seară, după o zi de mers, cu poveştile udate de bere sau tărie la lumina frontalelor şi continuând cu culcuşitul în sacii de dormit şi foiala din timpul nopţii, pentru că izoprenul nu seamană cu salteaua de acasă, care, cu toate acestea, nu îmi lipseşte nicio clipă. Îmi plac zgomotele nopţii, deşi, în seara de care vă vorbesc, au fost mai diverse decât de obicei. O vulpe a lătrat aproape de noi, cu o schelălăială specifică, păsările de noapte se simţeau prezente, şi, din acest motiv, deşi eram la câţiva metri de drum, părea că suntem într-o sălbăticie deplină.

Nu am adormit de tot până nu ne-am făcut planurile pentru a doua zi şi, în acest moment, rucsacul cu device-uri, aşa cum am denumit rucsăcelul în care aveam îngrămădite laptopul, readerul, GPS-ul, routerul cel mic şi nou, vreo trei modemuri 3G şi jdemii de cabluri de la UTP, USB, încărcătoare de maşină etc, a intrat în funcţiune şi ne-a dat o mână de ajutor pentru ca a doua zi să identificăm mai uşor ciclotraseul albastru al Ţării Lăpuşului.

Ştiu că în concediu orice om normal trebuie să uite de astfel de unelte, însă dependenţa se vindecă greu şi spaima că fără „matrice” nu vei supravieţui este mai mare. Acum, după ce m-am întors acasă, pot spune că nu am renunţat de tot la net, însă l-am folosit doar pentru chestii absolut necesare, de informare despre vreme şi drum. Ceea ce este un progres, oarecum…

24 august, Traseul albastru – Ţara Lăpuşului

Ne-am trezit dimineaţă pentru că pe drum treceau sătenii cu vitele la păşune şi, fără să bănuiască că erau şi noi pe acolo, se manifestau în cele mai amuzante feluri, unul dintre ei cântând un cântec de răsuna pe toată valea cu un puternic accent al zonei.

Cafea, ceaţă şi verdeaţă

Cafea, ceaţă şi verdeaţă

Deşi în fiecare seară ne-am propus să ne trezim şi să plecăm la ore matinale, acest lucru nu ne-a ieşit cu adevărat decât de vreo două ori. În rest, orice am fi stabilit, tot pe la 11 plecam, lucru care nu ne-a deranjat absolut deloc, însă ne afecta atunci când aveam distanţe mai mari de parcurs.

Am lăsat maşinile la Rohia, după ce am vizitat şi mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, care este foarte frumoasă, într-o zonă iniţial retrasă, acum destul de cutreierată. Personalitatea lui N. Steinhardt cred că, în acest moment, este un dezavantaj pentru această frumoasă mănăstire, unde smerenia unui schit de călugări a fost înlocuită de masivitatea unor construcţii nu neaparat destinate rugăciunii sau posturilor. De exemplu, după ce treci de o stăreţie mai vizibilă decât biserica însăşi, dai peste o construcţie gigant (nu e exagerare), neterminată, care va deveni un… centru cultural cu funcţionalitate diversă pe vreo nouă niveluri.

IMG_6249IMG_6258IMG_6237

Păcat de umbra eruditului Steinhardt, care sigur nu asta şi-ar fi dorit pentru Rohia şi pentru comorile de spiritualitate păstrate aici, pentru că am văzut expuse la muzeul-bibliotecă, acele cărţi care mă emoţionează de fiecare dată când ajung în preajma lor, cele mai vechi cărţi româneşti, acelea cu care încep mereu manualele de literatură română. Îmi aduc aminte că primele cărţi vechi româneşti rare le-am văzut la Biblioteca Naţională a Ungariei şi am fost atât de impresionată şi indignată că aceste comori nu stau în bibliotecile noastre, pentru că eu consider sunt parte din această naţiune. Din fericire, mănăstirile au păstrat şi au protejat exemplare vechi şi, de atunci, am tot admirat carte veche, iar magia pe care aceasta o exercită asupra mea a rămas neschimbată.

Reveniţi la maşini, aşa cum am scris deja, le-am parcat chiar la şosea şi am trecut pe două roţi. Aici se poate urmări traseu pe care ni l-am propus: http://www.endomondo.com/workouts/236160263/5747674

Am observat că nu există decât o urcare substanţială, cu o diferenţă de nivel de aproximativ 600 m, deci am înţeles că vom trage din greu, însă apoi ne va fi bine. Partea cu urcatul nu se lungea pe o distanţă prea mare, însă recunosc cu mâna pe inimă că am făcut-o mai mult la push-bike, decât în şa. A fost solicitantă şi numai peisajele frumoase ale Ţării Lăpuşului au făcut „durerea” mai suportabilă. Se urcă aşa până la mănăstirea Şatra. Culmea cu o formă foarte bine conturată de trapez, care, la începutul turei, era prilej de glume, necrezând cu adevărat că vom ajunge tocmai la ea, am parcurs-o destul de rupţi de urcarea cu pricina.

În satul Dumbrava, la prima pauză de hidratare, ocazie cu care am descoperit că am zăpăcit puţin şi drumul. Berea ne deschis mintea!

În satul Dumbrava, la prima pauză de hidratare, ocazie cu care am descoperit că am zăpăcit puţin şi drumul. Berea ne deschis mintea!

Frumoasa Ţară a Lăpuşului

Frumoasa Ţară a Lăpuşului

Prin rugii de mure de la marginea drumului

Prin rugii de mure de la marginea drumului

Poză cu fetili!

Poză cu fetili!

Orientarea în teren cu busola şi harta :P

Orientarea în teren cu busola şi harta 😛

Cu moaca asta am terminat urcarea distructivă

Cu moaca asta am terminat urcarea distructivă

"Trapezul" pe care totuşi l-am urcat

„Trapezul” pe care totuşi l-am dovedit

Mănăstirea Şatra

Mănăstirea Şatra

Pe la ora 19 intrăm şi noi în prima localitate de pe bucla de întoarcere, Cupşeni. Cârciuma este obiectivul principal, radem la foc rapid ceva de băut şi, în maxim două ore, suntem în Târgu Lăpuş, murdari şi obosiţi rău.

Am împărţit drumul de întoarcere cu aceste delicate animale, zise bivoli şi vaci!

Am împărţit drumul de întoarcere cu aceste delicate animale, zise bivoli şi vaci!

Ne grăbeam, dar eram atenţi şi la ce-i în jurul nostru

Ne grăbeam, dar eram atenţi şi la ce-i în jurul nostru

Şi i-am zis să nu se hlizească!

Şi i-am zis să nu se hlizească!

Din acest motiv vrem să căutăm o pensiune să ne odihnim mai bine, să ne spălăm ca oamenii şi să nu mai facem toţi cei 6-7 km până la Rohia, după maşini.

Uşor de zis, însă Târgu Lăpuş ne oferă suprize: pensiunile disponibile pe Internet sunt ocupate şi, după câteva telefoane, tragem linie şi iese cam aşa: avem mari şanse să dormim nespălaţi sau prea puţin spălaţi, să facem toţi drumul de la Târgu Lăpuş la Rohia, după maşini, şi să ne prindă noaptea de-a binelea în timpul acestei operaţiuni. Deci, situaţia devenise albastră.

Din fericire, Muha, într-o pauză, observă un panou cu o pensiune de care nu dădusem pe net şi care, culmea, mai avea şi camere libere şi era în apropiere de noi. A fost una din serile norocoase pe care le-am avut în acest concediu. Aşa am ajuns la pensiunea Casa Tămaş, un loc care putea să fie oricum ar fi fost, tot am fi rămas peste noapte acolo, însă ne-am pomenit găzduiţi de o familie extraordinară, în condiţii excelente, la preţuri bune. Ne-am spălat, doamna Tămaş ne-a gătit o cratiţă imensă cu mămăligă, brânză şi jumări şi am băut, din partea casei, o ţuică de fructe pe cinste. Maşinile au fost recuperate prin amabilitatea domnului Tămaş, care i-a repezit pe băieţi cu maşina până la Rohia.

Greu ne mai venea să credem ce noroc am putut să avem, cum din deznădejdea că vom avea o noapte grea, ne-am văzut igienizaţi, ghiftuiţi şi tare bucuroşi pentru că le-am făcut pe toate în acea zi.

25 august, Baia Mare – Sighetul Marmaţiei

Ne-am planificat, pentru această zi, Maramureşul în goana maşinii. După ce ne-a luat rămas bun de la familia Tămaş, gazdele noastre bune, am pornit către Baia Mare. Am vrut să vedem şi celebrele Negreşti Oaş şi Certeze, înainte de urca spre Săpânţa. Pe aici am mai fost şi am postat unul din jurnalele cele mai dragi mie, pentru că l-am scris cu mult suflet pentru oamenii şi locurile pe care le-am văzut.

Negreşti Oaş şi Certeze sunt ceea ce nu ar trebui să fie Maramureşul, însă a devenit. Pentru că au fost alţii mult mai talentaţi care au studiat acest fenomen, vă invit să vizitaţi online aceste localităţi unice, dar nu de invidiat.

Până la Săpânţa mai avem de admirat mănăstirea Săpânţa-Peri, pe care maramureşeanul şi-a dorit-o deosebită şi i-a construit cea mai înaltă turlă a unei biserici de lemn din Europa.

Săpânţa-Peri

Săpânţa-Peri

Crochiu :)

„Crochiu”

Alt crochiu

Alt crochiu

Jocul şindrilelor

Jocul şindrilelor

De aici, am ajuns direct la Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Nu voi intra prea mult în detalii pentru că am scris despre ele, de atunci nimic nu s-a schimbat pentru mine, totul este la fel de proaspăt şi de frumos. Nu am plecat din Săpânţa fără să mâncăm nişte plăcinte maramureşene, un fel de langoşi cu brânză sărată, mărar şi ceapă sau cu brânză dulce, foarte bune.

Cimitirul Vesel

Cimitirul Vesel

O cruce, care nu ştim de ce, ne-a atras atenţia. Zice pe ea cam aşa: Ţuica e curat venin Ea aduce plâns şi chin Că şi mie mi-o adus Moartea sub picior m-o pus Cui îi place ţuica bine Va păţi aşa ca mine Că eu ţuica am iubit Cu ea-n mână am murit

O cruce, care nu ştim de ce, ne-a atras atenţia.
Zice pe ea cam aşa:
Ţuica e curat venin
Ea aduce plâns şi chin
Că şi mie mi-o adus
Moartea sub picior m-o pus
Cui îi place ţuica bine
Va păţi aşa ca mine
Că eu ţuica am iubit
Cu ea-n mână am murit

Şi alta mai veselă, tot cu dedicaţie

Şi alta mai veselă, tot cu dedicaţie

La Sighet am tras la un camping unde ne-am cazat la hostelul de acolo, pentru că vremea se cam strica şi începuse să plouă. Campingul Iza este foarte curat, primitor şi cu toate utilităţile necesare unui turist. Pinguinii au plecat să viziteze Memorialul de la Sighet, pe care eu îl văzusem şi care mi se pare cutremurător, deci nu am vrut să mai repet experienţa.

Am rămas în cameră, am făcut duş, am spălat haine şi am adus tot ceea ce nu am avut timp să fac, la zi.

Vremea, deşi închisă, a ţinut cu noi, am făcut carne la grătar, cu ţuică din partea casei (deja ne cam obişnuisem cu nărav) şi am stat până somnul ne-a băgat în paturi.

Noi, grătarul şi lichidul de uns grătarul

Noi, grătarul şi lichidul de uns grătarul

După ce bei puţin, vezi bufniţe chiar lângă tine

După ce bei puţin, vezi bufniţe chiar lângă tine

...şi melci

…şi melci

Până acum am observat cu mare satisfacţie, că de acum câţiva ani, de când nu am mai dat prin campinguri, lucrurile s-au schimbat mult în bine. Cel puţin în aceasta în care am fost am întâlnit condiţii excelente, curăţenie şi gazde foarte amabile. Acum campingurile noastre sunt la fel cu cele din Occident, unde pe lângă cazare, găseşti toalete cu apă caldă la discreţie, bucătarie, maşină de spălat şi, de multe ori, wi-fi.

Planurile noastre să mai dăm o tură de biclă prin Maramureş au fost subminate de prognoza meteo. Plănuisem un traseu destul de frumos, care s-ar fi întors tot la Sighet, însă timpul nu a ţinut cu noi.

Fotografii: Alois şi Vali

(Va urma)

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Hoinari prin România (I)&8221;

  1. Iuhu! Cand am vazut (I) si cat de lung s-a incarcat pagina mi-am zis: a scris Kya cu duiumul si mai si urmeaza – asta da stare sa incepi o lectura asteptata!

    Recunosc acum ca genul asta de relatari sunt ca un documentar cu… prieteni si ca n-am pareri sau intrebari anume… poate la episodul II 😀

  2. A venit chiar repede jurnalul, de ce ne-ai amagit ieri ca mai avem de asteptat. Si eu una voi alege mereu un jurnal in detrimentul unei galerii pentru ca textul si imaginile se completeaza una cu alta.

  3. Cand va scriam inca era in lucru 🙂 Insa am fost foarte harnica, in detrimentul altor obligatii casnice 😛 si acum: voila!
    Dar vine si partea a doua, rapid, rapid! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s