Cârma, Zenul şi „cu” Delta, 20-24 iunie 2013

A se asculta după plac, înainte, în timpul sau după citirea acestui text.

Printre scărpinături cauzate de tot felul de gângănii mai mari sau mai mici, vreau să povestesc cum am devenit Zen anul acesta, fix de Rusalii. Poate sună puţin nepotrivit, dar, credeţi-mă, sunt două chestii pozitive şi cine este cu vederi largi le poate asocia şi nu va păţi nimic. Cine nu, va avea probleme citind mai departe, deci sfatul meu este să renunţe din timp la această lectură.

Mica vacanţă de Rusalii se apropia şi planurile noastre se duceau tot spre Deltă ca şi anul trecut. Avantajele faptului că recidivăm sunt evidente: pinguinii aveau filiera făcută la închiriat bărci, traseele, la cei cu state mai vechi, erau deja cunoscute, iar pentru mine nu mai erau atât de mari emoţiile pentru că ştiam la ce să mă aştept. Se anunţa o Deltă faină!

Joi, pe după-amiază, am ajuns în Tulcea. La scurt timp apar Vio şi Octavian, iar trupa Vali-Dana-Muha ceva mai târziu. Aşteptarea a fost relativ uşoară pentru că transportatorul nostru până la Mila 23, domnul Vali_Mila 23 (denumit astfel pentru a nu fi confundat) a avut o discuţie foarte interesantă despre traseu cu Vio. I-am lăsat să se lămurească între ei pentru că: 1. era vorba de traseul nostru ulterior şi 2. nu aveam nici cea mai vagă idee despre locurile acelea. M-am mulţumit să privesc foarte conştiincios în direcţia de unde credeam eu că ar veni bucureştenii.

Dana

Dana

Vali

Vali

Muha

Muha

Octavian

Octavian

P1060149

Vio

Alois

Alois

şi eu

şi eu

În jurul orei 20 au apărut, am aruncat rapid bagajele în barca cu motor şi am plecat către Mila 23. Acest drum este partea cea mai plictisitoare şi nu-mi dau seama dacă este vorba de faptul că ne deplasăm motorizaţi sau pentru că traseul este destul de lung. Abia aştept să ajungem pe insulă şi să rămânem doar noi, pe cont propriu.

Apus de soare pe Dunăre

Apus de soare pe Dunăre

Ne debarcă direct pe insulă, rămân eu şi Muha cu bagajele şi amplasăm şi corturile, până restul aduc bărcile cu vâsle din Mila 23. Prima seară de Deltă serveşte la intrarea în atmosferă, cu tot felul de gâze lacome, din care se disting la mare distanţă, ţânţarii, cu orăcăit de broaşte şi ţârâit de greieri. Prima seară mai serveşte la schimbarea compoziţiei sângelui astfel încât să facă faţă la provocările din zilele următoare. Pentru aceasta folosim tot felul de lichide ingerate după cum venea sticla: din dreapta sau din stânga.

Mâncăm, stăm la poveşti, facem şi un mic foculeţ, în interiorul nostru e pace, în exterior este o luptă grozavă cu creaturile bâzâitoare şi turbate, cu căldura de afară pe care trebuie să o suportăm echipaţi de sus până jos. Cu toate aceastea abia după miezul nopţii ne băgăm la somn în cort, singurul loc unde monştrii din ordinul Dipterelor, subordinul Nematocera, familia Culicidae, nu mai au cum ajunge. Se pare că tocmai am petrecut cea mai lungă zi din an, informaţie care nu mă bucură deloc: timpul trece mult prea repede, iar ziua se micşorează, iar vine frigul.

Prima zi

Soarele bate puternic prin tentele cortului şi mă grabesc să ies afară, unde ţânţarii sunt din nou pe baricade. Nici nu îi mai iau în seamă, doar constat că sunt. Strângem şi mă grăbesc la barcă, vreau să o văd pentru că în următoarele zile ea ne va fi culcuşul pe timpul zilei.

Încerc să-mi aduc aminte cât mai multe din cele aprofundate anul trecut şi nu au fost puţine, chiar aş fi putut scrie Învăţăturile lui Vali Căpitanu către matelotul său, Kya.

În mintea mea  se conturează prima activitate legată de barcă: spălarea ei ca să devină atât de curată încât să stai cu tălpile goale în ea. Vio se aliniază şi ea trendului şi conştiincios dăm lustru bărcii. Vali, fiind la cafeluţă, apreciază mulţumit că Academia de mateloţi pe care a fondat-o anul trecut are o promoţie bună, promovabilitate bună, chiar dacă a fost doar un singur absolvent şi acela cam zăpăcit, adică eu.

Micile activităţi de dimineaţă: cafeaua, spălatul bărciii şi altele

Micile activităţi ale dimineaţii: cafeaua, spălatul bărcii şi tăiatul frunzei la câini

Aranjăm bagajele, ne amplasăm pe locurile noastre şi plecăm în jur de ora 11. Intrăm pe un canal mic, fără nume, care ne scoate direct în Gârla lui Iacob. Clipocitul ritmic al apei plimbate de vâsle, pereţii vii de stuf, dogoarea soarelui şi sclipirea stinsă a Dunării ne aruncă într-un alt univers paralel cu cel din care veneam. Am intrat în lumea Deltei, cea pe care o doream de un an de zile, la care am ajuns atât de simplu, doar intrând pe primul canal din traseul nostru.

Ne place! Ne place! Ne place, place, place!

Ne place! Ne place! Ne place, place, place!

Nu este prea greu pentru mine, tot ceea ce trebuie să fac este să stau, să casc ochii în jurul meu sau să mă cufund în gânduri. Ultima variantă nu este atât de simplă: mai vorbim între noi, după câteva sute de metri ne oprim să mai plimbăm nişte sticluţe între cele două bărci sau mai cotrobăi prin bagajele de la picioarele mele cătând diverse aiureli femeieşti, din alea inutile, dar care nu ne lipsesc niciodată.

Trecem de Gârla lui Iacob, intrăm pe Lopatna folosind în egală măsură harta şi GPS-ul. Se completează reciproc, iar mie îmi face o deosebită plăcere să urmăresc orice mişcare pe ecranul GPS-ului. Iniţial au tras la rame Alois şi Octavian, însă rapid am trecut şi eu şi Viorica. Deosebirea faţă de anul trecut a fost că bărcile au fost dotate cu a treia vâslă pe post de cârmă. Acest lucru uşurează mult muncă celui de la rame şi nu este o operaţiune uşoară să stai la cârmă, ba chiar bruma de răbdare pe care o am mă îndeamnă să ocolesc această îndeletnicire. Prefer să dau la vâsle, este o activitate mult mai dinamică, mi se potriveşte mai bine.

Vâsleala

Vâsleala

Pentru cei care stau bine cu nervii: http://www.youtube.com/watch?v=jTpAqf9JPw4

Pe Lopatna deja socializăm fără griji între noi, lipim bărcile şi cei doi vâslaşi conduc în tandem bărcile. Abia  ne mişcăm şi, ca totul să fie şi mai comic, Vali anunţă că bate vântul. Ştiam că va veni acest moment, însă nu credeam că atât de repede. Acest Traian Vuia neînţeles al bărcilor cu vâsle cere în gura mare să i se dea vela. A naibii velă, foaie de cort, pelerină de ploaie şi ce-o mai fi ea, este amplasată la îndemână. Sunt resemnată! Ştiu ce urmează! Acum nu ne mai mişcăm deloc, însă acesta nu este un motiv suficient de puternic pentru Vali şi Octavian să renunţe la idee. În fond, unde ne grăbim?

Sincron (oare?) Octavian-Vali

Sincron (oare?) Octavian-Vali

Veloşenia şi cei doi entuziaşti

Veloşenia şi cei doi entuziaşti

Poate ziceţi de ce tot îi trag cu Zenul ăsta: uite de ce!

Poate ziceţi de ce tot îi trag cu Zenul ăsta: uite de ce!

Mergem pe curent şi ajungem în lacul Babina. Deşi lacul este liniştit şi nimic nu se mişcă pe suprafaţa lui, tot nu îmi place, pentru că este copleşitor prin întinderea de apă care se desfăşoară în faţa ochilor noştri şi, mai ales, sub fundurile noastre. Trebuie vâslit puţin peste 2 km  şi ieşim din el prin canalul Rădăcinoasa cu ţinta canalul Pardina. Am observat că denumirile diferă de la hartă la hartă, însă eu am folosit ceea ce am găsit pe GPS, chiar dacă nu bat cu realitatea mereu.

La intrare în canalul Pardina, pe un grind trântim tabara. Viaţa la cort pentru mulţi este o pacoste, pe care nu ar încerca-o niciodată, însă pentru noi este tot ce ne putem dori după o zi de vâslit prin soare.  Pentru cei care nu au încercat această distracţie, o seară la cort este cam aşa: montat corturile, un duş chiar cald de la rezervoarele umplute şi încălzite din timpul zilei, masa la gramadă cu tot felul de bunătăţi cărate de fiecare de acasă şi sticluţe de toate mărimile care se plimbă fără încetare în toate direcţiile.

Ca la uşa cortului!

Ca la uşa cortului!

E o senzaţie tare plăcută de trândaveală, de rupere de civilizaţie şi de toate problemele care ne apasă zi de zi. De fiecare dată simt că dacă am parte de aşa ceva, înseamnă că nu sunt un om chiar atât de rău 🙂 E ca un premiu! Mai puţin partea cu bâzâitorii care îmi aduc aminte că fericirea are un preţ, oricare ar fi el. În cazul meu, plata pentru fericire se concretizează prin donarea de sânge acestor insecte nemiloase.

Chestiunea zilei: Vali are ceva probleme cu încheietura mâinii drepte. Restul, nu ne plângem! Epiderma rezistă la soare, am dat-o cu tot felul de maclavaisuri, nu este afectată în mod deosebit de soare.

Ziua a doua

Soarele ne dă afară din corturi, ca de obicei. Viorica deja a colindat prin împrejurimi şi a strâns câteva imagini digitale. Se face cafeaua, unii o beau, alţii doar o inhalează. E bine şi aşa!

Barca se spală, se aranjează bagajele astfel încât să echilibreze barca cât mai bine şi, în caz de ploaie, să fie rapid acoperite de o folie protectoare, urcăm pinguinii în bărci şi le dăm la apă. Bine mai este, stau pe fundul bărcii, nu fac nimic, doar mă benoclez în toate părţile.

Ritualul zilnic

Ritualul zilnic

Am o problemă cu descrierea peisajului. Delta este cam aşa: apă, stuf, nuferi, bălării, sălcii şi tot felul de zburătoare care brăzdează văzduhul.  Chiar asta ar fi Delta, judecând la rece! Şi cu toate acestea, de ce nu mă satur să o privesc, în fiecare zi, de dimineaţă până seara, să aud doar ritmul monoton al vâslelor şi cu toate acestea să nu mă plictisesc? Nu cred că ai cum să te plictiseşti de un loc care îţi umple sufletul, care opreşte timpul în loc, în care nu-ţi mai pasă în ce zi eşti sau cât este ceasul! De fapt, aceasta este Delta pentru mine, pe lângă toate celelalte informaţii cunoscute de fiecare din propriile experienţe sau din alte altora.

Eu cu ramele, restul cu mine! :) Să nu uităm de cârmaci, care ca şi IT-stul pare să nu facă nimic niciodată, dar când ia pauză cu adevărat se simte imediat. Ce-am zis-o p-asta! :D

Eu cu ramele, restul cu mine! 🙂 Să nu uităm de cârmaci, care ca şi IT-istul pare să nu facă nimic niciodată, dar când ia pauză cu adevărat se simte imediat. Ce-am zis-o p-asta! 😀

Rara avis!

Rara avis…

Şi ce a văzut păsăroiul

…şi ce a văzut păsăroiul! Ceeee feţe avem!

Acum, să fiu sinceră, nouă nu ne păsa deloc cât mai era ceasul, însă stomacului nostru, da! Din fericire, cei mai vechi pinguini de Deltă au prevăzut acest lucru şi, la Chilia Veche, ţinta noastră din acea zi, undeva, la o pensiune, ne aştepta mult, mult peşte pregătit aşa cum numai în Deltă îl poţi găsi! Hip, hip, ura!

Casă în Chilia Veche

Casă în Chilia Veche

Casă în Chilia Veche

Casă în Chilia Veche

Pentru cei mai puţin aventuroşi recomand un sejur în Deltă la Chilia Veche, la pensiunea Vital. Mai puţin aventuroşi în sensul că vor să doarmă într-un pat şi să facă duş la orice oră. Pentru că, în rest, în afară de cazare şi masă, la această pensiune se mai petrec tot felul de năzbâtii, la cererea clienţilor: plimbări pe Dunăre, schi nautic sau zbor cu deltaplanul.

La pensiunea Vital

La pensiunea Vital

Tare fain acest loc

Tare fain acest loc

Am ajuns pe la vremea prânzului în mica localitate arsă de soare, cu o poftă de mâncare pe care doar peştoii mari din platouri au putut să o potolească. Tabietul mesei de peşte în Deltă este acelaşi, dar tare bun: peşte de toate felurile cu legume, fiert, zeama servită separat şi, când nu mai poţi să respiri, vine imediat şi cel prăjit, coaste bine rumenite, cu mujdei de usturoi. Totul pe săturate!

Mare lucru faptul că ne-am îndurat să ne oprim din mâncat ca să facem o fotografie!

Mare lucru faptul că ne-am îndurat să ne oprim din mâncat ca să facem o fotografie!

Tare ne mai făcea cu ochiul şi piscina abia amenajată în curtea pensiunii, dar am dat deoparte aceste tentaţii frivole şi am pornit către bărcile noastre ca nişte veritabili lupi de Dunăre. Însă, nu înainte de a cumpara ceva apă şi bere şi de a face o poză de grup pentru fratele Vintilă aka Unguru, care nu ştim din ce motive o chinuia pe Raluca cu bicicleta prin nisipurile de la Vadu.

Cu cei mai noi prieteni lângă noi!

Cu cei mai noi prieteni lângă noi!

Urma o parte inedită, să ieşim pe braţul Chilia Veche şi apoi să înnoptăm la intrarea în Canalul Roşca-Buhaiova. Braţul Chilia Veche este de graniţă, un mal la noi, unul la ucraineni, lucru care ne-a făcut să fim mult mai curioşi, deşi nu era prea mare lucru de văzut. Alois a tras la vâsle şi nu a fost prea uşor, a mers împotriva curentului şi parcă nu se mai terminau cei aproximativ şapte km.

Trecem pe lângă un ponton al Poliţiei de frontieră, ne benoclăm la el şi ne vedem liniştiţi de drum. De fapt, tragem bărcile destul de aproape de el, pentru că aşa este karma (a nu se citi cârma), nu te poţi opune la ceea ce îţi este scris, nu? Punem corturile bucuroşi pentru că am găsit loc pentru tabără şi primim o vizită. Cin’să fie, cin’să fie? Poliţia sau musafirii? Mda, nu erau musafirii…

Dar nouă nu ne pasă De nimic, suntem un pic... (trebuie să aveţi cunoştinţe muzicale foarte "solide" ca să înţelegeţi unele chestii:D )

Dar nouă nu ne pasă
De nimic, suntem un pic…
(trebuie să aveţi cunoştinţe muzicale foarte „solide” ca să înţelegeţi unele chestii:D )

Chestiunea zilei: ne-am luat amendă, toţi, pe cap de om furajat, pentru că am intrat în biodiversitatea Deltei fără permis.  În biodiversitate, frate… fix în ea! Au fost chiar oameni cu noi pentru că ar fi trebuit să mai încasăm o amendă pentru că ne-am plimbat ca Vodă prin lobodă cu barca pe graniţă. Şi acolo ne trebuia permis! Nu zice nimeni nimic, pentru că mai bine procuri din Deltă un urs polar decât aceste permise, dar trăim în România, ţara unde când ţi se pretinde vreun lucru, acel lucru este temeinic ascuns, astfel încât obţinerea lui să fie cea mai mare victorie a vieţii tale. Nu suntem prea supăraţi, nu putem, suntem Zen de vreo două zile, nu au cum aceşti doi tipi să strice Zenul, chiar nu au cum! Ni se rupe!

Ziua a treia

Dimineţile, chiar şi după o amendă, sunt la fel de frumoase, deşi în noaptea trecută a plouat. După ritualul cafelei, spălării bărcii, amplasării bagajelor şi împinsul bărcii la apă, pornim pe drumul de întoarcere de data aceasta, însă, pe cât posibil pe un traseu diferit.

Pinguini somnoroşi

Pinguini somnoroşi

Eh! Câtă frumuseţe!

Eh! Câtă frumuseţe!

Azi trebuie să traversăm din nou Babina, de data aceasta pe o distanţă mult mai mare. Până atunci avem de „săpat” pe canalul Roşca-Buhaiova.

Mă instalez comod în culcuşul meu, de pe fundul bărcii, şi încep să pierd timpul la greu. Octavian e hotărât să presteze la vâsle destul de mult, Alois se oferă şi el pentru aceeaşi activitate, iar eu susţin că trebuie să dau la rame înainte de a ajunge la lacuri, apoi ar fi mai complicat. Când ne tot ciodăneam care să dea la vâsle se aude un pleoscăit puternic şi un peştoi mare sare fix în mijlocul bărcii, pe picioarele mele.  Se cam duce Zenul meu, al peştelui nu vă pot povesti! Eu mă zbat, peştele se zbate şi el, însă pentru că eu am picioare schimb rapid locul cu Alois, iar peştele, pentru că are coadă loveşte în dreapta şi în stânga cu ea. Aşa se explică cum ochelarii mei de soare (ăia de biclă), care se odihneau pe fundul bărcii, din cauza unei cozi bine plasate, acum se odihnesc pe fundul canalului.

Decât să plângă mama mea, mai bine să plângă mama lui! :|

Decât să plângă mama mea, mai bine să plângă mama lui! 😐

Octavian zice că vrea să-i dea una în căpăţână peştelui ca să-l mai calmeze şi, dacă până în acest moment, doar m-am agitat, după această afirmaţie, am început mă isterizez de tot: Nuuuu, nuuuu, oricum o să moară pentru că nu va mai avea aer! Lucru care îl descumpăneşte puţin pe Octavian şi îl face să lase din mână scândura pe care o apucase cu nădejde. Barca cealaltă era mult în spate, ne auzeau, dar nu ne vedeau, se pare că strigătele despre moartea iminentă a cuiva le-au provocat ceva emoţii, au respirat uşuraţi când au văzut că este vorba doar de un peşte. Pe un mal, Viorica, Alois şi Octavian s-au retras discret şi într-o linişte totală au rezolvat peştoiul. Fără organe şi capăţână, dat cu sare la greu şi acoperit de frunze de salcie aşteaptă jarul pe fundul bărcii noastre.

Un fleac, l-au ciuruit!

Un fleac, l-au ciuruit!

Chestiunea primei zile ne re-organizează echipajele bărcilor. Octavian trece în barca cealaltă să menajeze mâna lui Vali, a cărui încheitură nu arată foarte bine, iar Alois rămâne cu două ajutoare în persoana mea şi a Vioricăi. O fi bine, o fi rău? Depinde cine întreabă, aş zice eu! 🙂

Mai Alois, mai eu, mai Viorica, intrăm pe lacul Ciorticuţ, care dă direct în Babina, prelungind suprafaţa pe care trebuie să o acoperim pe lacuri. Acum trece Alois la rame şi trage din greu până ajungem la canalul care dă spre Pardina şi Stipoc.

Alois pe Ciorticuţ

Alois pe Ciorticuţ

Pauză între Ciorticuţ şi Babina

Pauză între Ciorticuţ şi Babina

Nici canalul nu a fost prea uşor, a fost destul de greu de trecut, avea multe buruieni care blocau mişcările vâslelor.

Canale frumuşele

Canale frumuşele

Dar am ajuns la intersecţia canalelor Pardina, Stipoc, Bahrova şi alte două no-name. Pe undeva pe aici, prin preajmă, găsim un mic golfuleţ, care parcă ne aştepta doar pe noi. După ce facem duş, băieţii fac focul şi punem peştele la treabă în proţap, la jar! A urmat o masă de la care nu a lipsit nimic şi un somn bun, în cortuleţ, la adăpost de ţânţărime.

Golfuleţul

Golfuleţul

Singurul contact cu civilizaţia: răţuşte domestice şi nişte câini curioşi

Singurul contact cu civilizaţia: răţuşte domestice şi nişte câini curioşi

Master Chef!

Master Chef!

Chestiunea zilei: peştoiul sinucigaş şi superluna mare, dodoloaţă şi atentă la toate mişcările noastre! Se pare că a fost seara în care luna se poate vedea mai mare decât în orice altă seară din 2013.

Noapte bună! Vă veghez eu!

Noapte bună! Vă veghez eu!

Ziua a patra

Este ultima zi în Deltă, nu pot să spun că mă bucură situaţia, însă ca să rămână a amintire cu adevărat frumoasă, această aventură în şapte prieteni trebuie să aibă şi un sfârşit. Doar aşa va dobândi şi mai multă valoare şi timpul o va şlefui ca pe un giuvaier numai bun de pus la cutiuţa cu amintiri.

Suntem tot trei în barcă, Octavian este detaşat în interes de serviciu la Vali. Canalul Bahrova pe care intrăm este plin de ierburi, se merge destul de greu, în stilul gondolier. Mă tot forţez să trec la rame, însă nu am mare succes. Alois şi Viorica preiau comanda.

Ooooooo sole miooooo!

Ooooooo sole miooooo!

Îmi reiau operaţiunea favorită, adică tăiatul frunzelor la pelicani. Trebuie să intrăm în Gârla lui Iacob şi acolo pe ultimul canal, fără nume, care dă direct în braţul Sulina şi cu care vom încheia aventura.

Primul pelican interesat de frunzele mele tăiate mărunt şi apăsat

Primul pelican interesat de frunzele mele tăiate mărunt şi apăsat

Evident că am folosit frunze de nufăr, de unde altele?

Evident că am folosit frunze de nufăr, de unde altele?

Din Gârla lui Iacob nu mai vedem cu ochiul liber intrarea in canal şi folosim GPS-ul. E un fel de a spune, pentru că l-am folosit doar pentru a înregistra balaureala pe care am făcut-o pe un lăcuşor până am găsit canalul. A fost tare nasol, cred că am dat roată mai bine de o juma de oră intrării fără să o dibuim. Trackul GPS spune multe despre acest lucru.

Eram cam intrigată, atât de aproape de finalul călătoriei şi dăm într-o balaureală chiar atunci când nu se mai aştepta nimeni.

Intrăm pe Dunăre, ajungem la Vali_Mila 23 acasă şi beneficiem de un duş, din partea casei, pentru care am avut doar vorbe şi priviri pline de recunoştinţă, şi de o ultimă masă de peşte, realizată magistral de soţia lui Vali_ Mila 23, după tipicul deja cunoscut, dar de care nu ne putem sătura, pentru că acest lucru este imposibil.

Din nou la Mila 23, mai bătuţi de soare, dar fericiţi!

Din nou la Mila 23, mai bătuţi de soare, dar fericiţi!

La domnul Vali_Mila 23 în umbrar, la poveşti de-ale Deltei, pentru că acum eram şi noi un fel de cunoscători, nu? ;)

La domnul Vali_Mila 23 în umbrar, la poveşti de-ale Deltei, pentru că acum eram şi noi un fel de cunoscători, nu? 😉

Cum o fi să stai cu Delta chiar în spatele casei?

Cum o fi să stai cu Delta chiar în spatele casei?

IMG_5165

Din cauza acestor mese a început să-mi placă peştele

La masă împreună, se sfârşeşte aventura noastră în Deltă! :(

La masă împreună, se sfârşeşte aventura noastră în Deltă! 😦

Chestiunea zilei: am ajuns în Tulcea, după aproape patru zile perfecte din punct de vedere al vremii, exact când se pregătea o furtună teribilă. Cerul era întunecat şi când am pus piciorul pe mal a început şi ploaia. Mi se pare normal, Zenul a ţinut la depărtare norii, Zenul este în Deltă, cum am plecat din Deltă, s-a dus Zenul, au apărut norii!

Track GPS: Endomondo Sailing Workout

Foto: Kya, Vio, Alois şi Octavian (am aşteptat pozele de la Vali de m-am plictisit, avea şi el câteva interesante)

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Cârma, Zenul şi „cu” Delta, 20-24 iunie 2013&8221;

  1. Hm… permisele se iau de la Tulcea din port si nu stiu cum mai e acum, dar cu 2-3 ani in urma se puteau cumpara de luni pana vineri pana in ora 17 (se intelege nu si in pauza de masa!!). Sambata si duminica era inchis de unde marele paradox: de ce tocmai cand vine turistul??!

    Altel, ce sa zic, invidie mare, lectura iscoditoare, n-am gasit nimic de carcotit, ma bucur c-ati balaurit-o si-ati vaslit din greu, ce sa mai, dupa fapta si rasplata 😛
    Am recunoscut si decorul cu mesele alea imbelsugate si pot sa va spun ca somonul atlantic e nimic in fata crapului dunarean si-a stiucii.

  2. Da, tocmai că ştiam povestea permiselor de la Vio 😦
    Mă bucur că atunci când vei reveni nu o sa spui… băi, peştele lor este mult mai bun decât al nostru! 🙂
    Eu zic să te uiţi pe calendar când sunt Rusaliile la anul! 🙂

  3. Eu nu inteleg unde ati fost voi exact, pozele par in delta dar linkul de la Lopatna ma duce undeva pe… Nistru!!! 😀
    In rest, misto, ce sa zic 😀

  4. Ei, o sa suprim linkul ala. Este pus de WP aşa, la mişto!
    Legat de traseu, bine-bine înţeleg eu că nu am avut cuvintele la mine, dar nici trackul nu-l dibuieşti? 😀

  5. Cred ca daca am merge in fiecare an pe acelasi traseu si tot nu ne-am satura si ne-am poza mereu in acelasi loc etc.
    Dar poate la anul, de Rusalii, incercam o aventura cu caiacul, asa pentru maxima aventura. In rest, ramane la fel: cort, tantari, mese de peste :).

  6. Mai, bine punctat. Eu zic ca de la Tulcea pana la Mila 23 o parte buna din drum am mers pa bratul Sulina si apoi am facut la stanga pe altele mai mici. Insa daca nu este asa, atunci lamureste-ma ca sa nu repet greseala 🙂

  7. Haha! Eu cred ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea caiacului. Nu pare foarte ZEN! 😀

  8. Frumos jurnal, frumoasa melodia de la inceput. Va trebui sa-i invat strofele- il voi umple pe Vali de un Zen total pozitiv =))).
    Multumesc pentru sublinierea ideiilor principale- nu trebuie sa uitam esentialul >:D<

  9. Dana, vestea bună este că nu vei depune mult efort cu Vali: el are ceva Zen genetic, as spune eu! 🙂
    Iar vestea rea nu există! 🙂

    Dar să lasăm prostiile, un 2 Mai nu facem şi noi? Acum trece şi vara asta! 😦

  10. Pai cu 2 Mai-ul e simplu, sa termine nebunul cu 7500 weekend-ul asta si pe 26-28 iul. batem in cuie ieseala la mare 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s