Urme de roţi prin ţinutul Târnavei Mari, 1-3 mai 2013

Când ne înnoroiam prin zona Buzăului am făcut planuri pentru mini-vacanţa de 1 Mai – Paşte şi a rămas că vom pleca către bisericile fortificate din Ardeal. Locuri frumoase, pe unde am mai trecut şi care merită revăzute ori de câte ori se iveşte ocazia.

Ne-am adunat vreo 10, un număr frumos, astfel încât să nu fim nici prea mulţi, dar nici prea puţini. Punctul de plecare a fost stabilit la Mândra, acasă la Em şi Cătălin, şi miercuri, 1 mai, am plecat cât am putut de dimineaţă ca să ne întâlnim cu trupa în curtea Micăi, mama celor doi mai sus numiţi.

În Mândra

Pregătiri în Mândra

Se anunţa o excursie în premieră, pentru că aveam să scoatem la o plimbare mai lungă coburii cei noi, de data aceasta plini cu de toate pentru un drum de trei zile, cât ne-am propus să facem prin ţinutul bisericilor fortificate.

Biciclonţul meu aşteptând cuminte plimbărica

Biciclonţul meu aşteptând cuminte plimbărica

Pe la vreo 11 am pornit agale către Şona pe un drumeag, mai bine zis o potecă, care, la un moment dat, a presupus trecerea Oltului pe un podeţ suspendat, un fel de cireaşă pe tort, atunci când ai o biclă încărcată precum un catâr.

Spre un mic baraj, Olt şi Şona.

Spre un mic baraj, Olt şi Şona.

A fost şi porţiunea din traseu în care m-am simţit pentru prima oară ca făcând parte dintr-o turmă de animăluţe dezordonate care parcurg păşuni nesfârşite cu iarbă grasă şi păpădii la discreţie, fără nicio noimă. Anii de „nu călcaţi iarba” şi-au spus cuvântul şi altfel nu aş fi reţinut această trecere „la liber” prin marea verde impestriţată cu galben.

Pinguini mişunând veseli pe câmp

Pinguini mişunând veseli pe câmp. Pentru acest jurnal, aceasta este poza preferată.

Zburdând printre păpădii (foto: Cristi V.)

Zburdând printre păpădii (foto: Cristi V.)

Uite şi podeţul cel simpatic peste Olt.

Uite şi podeţul cel simpatic peste Olt.

De la Şona la Hălmeag este un drum luuung, cross country pur, cu mari speranţe de mai bine atunci când vom ajunge la prima cârciumă sătească.

Up and down! :)

Up&down! 🙂

:)

😉

Cei buni îşi primesc întotdeauna răsplata şi am găsit cârciuma acolo unde trebuia, în centrul localităţii Hălmeag.

Cu treburi pe la Hălmeag

Cu treburi pe la Hălmeag

Mai întremaţi, am pornit către Homorod. Atunci când unul povesteşte pe unde a fost, inevitabil afirmă, ca într-un stereotip, că a trecut prin „locuri de vis etc etc”. Bănuiesc că nimeni nu este fericit să se întoarcă dintr-o excursie în care a investit timp şi bani şi să concluzioneze pentru curioşi că nimic nu i-a plăcut sau că totul a fost banal şi plictisitor. Nu pot să fac excepţie, trebuie să vă zic că peisajele au fost extraordinare.  Aceasta a fost realitatea! Tabloul nostru avea munţii Făgăraş care ne urmăreau din depărtare, verdele puternic, nicidecum crud al ierbii, florile de câmp, doar noi pe nesfârşitele dealuri şi… soarele care ne lovea prin cască de ni se umflau creierii!

Da, este adevărat totul!

Da, aşa a fost!

Mersul per pedes încă este puternic inoculat ca obişnuinţă pentru mine, pentru că am mers mult şi îmi place acest mod de mişcare, în continuare. Din acest motiv, atunci când pedalez, compar mereu, testez senzaţiile noi, trag concluzii. Mă deplasez mai repede, sunt mult mai atentă la drum, mult mai atentă, numai casc gura pe aiurea, dar, pe de altă parte, curentul de aer pe care îl simţi atunci când treci şi senzaţia de alunecare, aproape de zbor, este de nepreţuit. Fur cu ochii ce este în jurul meu şi parcă mă încântă mai mult totul! Mă bucur de pauzele de pedalat, când beau apă, când îmi dezlipesc fundul de şa sau îmi verific sumar bicla, pentru că sunt senzaţii unice.

IMG_4028

La Homorod vizităm prima biserică fortificată ghidaţi de un nene simpatic, custodele edificiului. Ne lasă să cotrobăim peste tot şi ne răspunde la toate curiozităţile noastre. Se urcă în turn, se dă roată, se fac fotografii, unii testeză şi orga veche a bisericii.

Primăvara la Homorod

Primăvara la Homorod

În această mică localitate, bisericuţa este o adevărată bijuterie

În această mică localitate, bisericuţa este o adevărată bijuterie

Nu ne mişcăm foarte repede şi nu suntem în grafic. După socoteala noastră, azi ar fi trebuit să parcurgem măcar 60 km. Am pornit târziu, nu ne îndurăm să mărim ritmul, pentru că nu suntem în competiţie şi pentru că nu putem să-l mărim, chiar dacă ne-am dori acest lucru: bicla lui Vintilă are ceva probleme. Din timp în timp ne oprim şi aşteptăm să depaneze „fiara”.

Unii se plictisesc dacă nu au de treabă şi în pauze :P (foto: Vali C.)

Unii se plictisesc dacă nu au de treabă şi în pauze 😛 (foto: Vali C.)

Eu, într-un mod caraghios, mă bucur! Vintilă este cel care, de obicei, ne mână pe toţi. De data aceasta bicla îl cam trădează şi bănuiesc că faptul că nu ne ţinem de parcurgerea distanţei propuse îi creează un disconfort suplimentar. Dacă trebuie să aibă careva vreo belea în această călătorie, în mod definitiv, vreau să fie Vintilă, din două motive: ştie cum să repare şi nu are pe cine să boscorodească pentru întârzierile din traseu.

În acest fel, cu problemuţe, berici şi mici pauze trecem şi de mândra cetate de la Rupea şi intrăm victorioşi în Viscri.

Cetatea de la Rupea

Cetatea de la Rupea

Pe naiba, victorioşi! Intrăm în serii, adică noi şi Georgeştii în prima rundă, iar restul, în runda a doua, cred că bănuiţi de ce!

Până să vină restul, studiem cu mare atenţie centrul localităţii Viscri. Peste tot simbolul casei regale britanice, umbra lui Charles la… Viscri! Ca de obicei, atragem drăcărimea care se dă cu bicicletele pe uliţele satului. Se foiesc din ce în ce mai aproape de noi, doresc să ne arate virtuozitatea lor pe două roţi, iar eu încep să dezvolt o teorie (am timpul necesar), conform căreia copchii aştia suferă de deficit de atenţie. Părinţii îi cam neglijează şi devin nesuferiţi ca un roi de ţânţări care ajung să-ţi intre şi în ochi. Clar, nu sunt prietenoasă deloc, dar asta nu-i descurajează nicio secundă. Se fâţâie neobosiţi făcând piruete, punând frâne, atârnând cu un picior sau nici în ăla de bicicletă cu ochii la noi. Aveam să văd chestiile astea de nu ştiu câte ori în cele trei zile!

Viscri, prin statutul privilegiat de care beneficiază, are căsuţe cochete, renovate fără a fi distrus specificul local.

Viscri, prin statutul privilegiat de care beneficiază, are căsuţe cochete, renovate fără a fi distrus specificul local.

La Viscri se va termina prima noastră zi de pedalat! Ne adunăm toţi şi îmi vine o idee proastă, care nu ar fi fost atât de proastă, dacă nu am fi şi aplicat-o! M-am gândit să iau legătura cu vreun viscrean să găsim un loc de campare care să aibă o sursă de apă, să putem da jos praful de pe noi. Aşa cum am zis, proastă idee, pentru că ştiam deja că la Viscri oamenii s-au dedulcit la bani în stilul românesc: jupoaie fraierul de bani şi, pe cât se poate, să nu-i oferi mai nimic! Doamna care ne-a oferit locul de campare în curtea ei, ne-a luat bani pentru exact aceleaşi condiţii pe care le-am fi avut dacă am fi înnoptat oriunde în afara satului. Nu are rost să explic toată povestea negocierii şi a constatării nepotrivirilor dintre situaţia discutată şi cea reală, chiar nu are rost. Eram oricum destul de obosiţi şi seara se lăsa inexorabil (ce-am zis-o pe-asta!) aşa că am adormit cu burta plină, dar cam nespălaţi sau desprăfuiţi insuficient.

Cina cea de taină

Cina cea de taină (foto: Cristi V.)

Dimineaţa a venit sclipitoare peste corturile noastre, am strâns şi am urcat câţiva zeci de metri până la biserica fortificată a localităţii. E a doua oară când o văd, nici de data aceasta nu am putut intra în curtea interioară, eram în afara programului de vizitare şi ne-am mulţumit să îi dăm o roată pe exterior cu fotografiile de rigoare. Am povestit deja, la prima vizită, ce impresie minunată îmi face această bisericuţă, o iubesc pur şi simplu, şi poate vreodată o să o vizitez şi în interior. Oricum şi cât am putut să văd a fost suficient ca să o îndrăgesc pentru totdeauna.

Frumoasa biserică din Viscri

Frumoasa biserică din Viscri

Noi

Noi (foto: Cristi V.)

Bicicletele noastre

Bicicletele noastre (foto: Cristi V.)

Vintilă deja a meşterit ceva la biclă şi pe ziua aceasta. Ne gândim că dacă ajungem la Sighişoara sigur va găsi un magazin de unde să ia o cameră sau ceea ce are nevoie ca să mergem mai departe. Mai avem cam 45 km până acolo.

De la Viscri la Buneşti sunt vreo 11-12 km de coline pe care le fac cu mare avânt. Este şi normal, e dimineaţă, sunt odihnită, vremea este minunată, drumul liber, deci gonesc fără să mă forţez prea tare, doar cu plăcere să-mi simt muşchii cum trag.

Spre Buneşti (foto: Cristi V.)

Spre Buneşti (foto: Cristi V.)

La Buneşti ieşim pe E60, adică european. Nu e chiar visul bicicliştilor, dar până la Criţ nu este o distanţă prea mare. Înainte să intrăm în Criţ facem consiliu: trebuie să ne hotărâm dacă până la Sighişoara alegem, în continuare, europeanul sau mergem pe coclauri, spre Daia, Vulcan, Sighişoara. Votăm democratic şi iese nasol, ca întotdeauna când aplici democraţia: cinci la cinci! Ne uităm cam albastru unii la alţii. Cătălin se caută de o monedă, când călătoria noastră va fi decisă de Alois. Putem spune că a fost unul din momentele importante ale traseului nostru. Alois trece în tabăra celor care preferă offroadul. Doamne-ajută! zic eu repede, în gând, pentru că numai în astfel de clipe îmi aduc aminte să folosesc aceste expresii.

În Criţ, o biserică fortificată cocoţată pe o colină, frumoasă foc, mă atrage. Da, dar numai pe mine, restul trec grăbiţi, parcă stresaţi de faptul că nu mai pot să o taie pe european la întrecere cu vehiculele mai mari sau mai mici. Dana visa la o bere, dar a rămas şi ea, ca şi mine cu visatul.

Intrăm pe o porţiune mai dificilă, în sensul că pe acolo au trecut diverse maşini mari, cel mai probabil tractoare, care au lăsat şleauri adânci. Devine complicat pentru mine să stau pe şa şi să înaintez. Cobor şi atunci înaintez, dar mă mişc mai încet, evident! Nu mă stresez, trecem printr-o zonă extraordinar de frumoasă, la fel cum au fost toate până acum, astfel mai casc şi eu gura la ceea ce este în jurul meu. Când trec prin astfel de locuri, mă bucur că m-am născut aici. Ştiu, mulţi vor spune că am mentalitatea găinii neplimbate prea departe de gradina ei, pentru că se ştie că sunt locuri mult mai spectaculoase şi mai apreciate în multe alte zone ale lumii! Poate aşa este, dar de locurile ţării unde m-am născut, mă simt mult mai ataşată, mai subiectivă. Nu iubesc mioriticul, resemnarea lui, însă iubesc piciorul de plai, gura de rai, pentru că ele există şi le-am văzut cu ochii mei, iar raiul este acolo unde este sufletul tău, liniştea ta, acolo unde te regăseşti. Iar eu, aici, mă regăsesc mereu.

Ca în poveşti! (foto: Vali C.)

Ca în poveşti! (foto: Vali C.)

Daia, Vulcan… localităţi mici, sărace, dar pline de farmec, aşa cum sunt toate aşezările din Ţara Făgăraşului şi a Târnavei Mari. Admirăm fără să ne săturăm casele săseşti destul de dărăpănate, uliţele nepavate, copiii curioşi şi bisericile semeţe, cu turle distonând cu umilinţa aşezărilor. Mărturii ale unor vremuri demult apuse şi ale trecerii unor venetici atât de diferiţi de noi cum au fost teutonii. Ale lor sunt edificiile care înţeapă ca o victorie cerul, bucurându-se de existenţa divinităţii, fără a fi apăsaţi de măreţia ei, amplificând-o prin arta goticului. Fiecare ogivă, fiecare coloană este un imn al omului de slavă,  nu de teamă, faţă de dumnezeire.

Sătuce uitate de lume (foto: Vali C.)

Sătuce uitate de lume (foto: Vali C.)

Lait-motivul acestei ture

Lait-motivul acestei ture

Daia. O biserică destul de dărăpănată, dar atât de frumos decorată!

Daia. O biserică destul de dărăpănată, dar atât de frumos decorată!

Vulcan. Altă mică fortăreaţă.

Vulcan. Altă mică fortăreaţă.

La Vulcan ne-am dat în leagăne

La Vulcan ne-am dat în leagăne…

... şi în chestia asta! (foto: Cristi V.)

… şi în chestia asta! (foto: Cristi V.)

Casă din Vulcan

Casă din Vulcan

Pe la ora 15 ajungem în Sighişoara, dar eu nu sunt foarte bucuroasă de revedere. Este foarte simplu să aleg între acest oraş, oricât ar fi el de frumos, şi plaiurile pe care am mers până acum. Tot pe coclauri, în linişte şi pustie, mă simt cel mai bine, de oraş nu simt lipsa, stau într-unul o mare parte din timpul meu, îmi este de ajuns. Însă este ora mesei de prânz şi căutăm un loc unde să mâncăm ceva şi să ne odihnim pentru partea de drum care ne mai rămâne de făcut în această zi.

Rătăciţi în civilizaţie

Rătăciţi în civilizaţie

Nu avem o destinaţie anume, am hotărât să parcugem cât putem de mult, astfel încât să reducem din porţiunea rezervată pentru mâine.

Ne-a prins bine pauza de la Sighişoara şi aici s-a decis al doilea moment important al călătoriei noastre: Vintilă a modificat traseul astfel încât să fie rezonabil şi realizabil pentru a treia zi. După întârzierile din prima zi era greu de crezut că am fi putut să ne întoarcem prin Dumbrăveni, Moşna, Agnita, Făgăraş. Noul track trecea prin Şaeş, Apold, Şoarş, Făgăraş. Un pic mai scurt.

De pe traseu

De pe traseu

Pornim pe dealuri, tot pe dealuri, aşa cum a fost tot drumul nostru. Nu mă deranjează, uneori este obositor, alteori e chiar motivant. Şi apoi, după urcare, urmează coborârea, nu? Localităţile sunt amplasate la poalele dealurilor, deci fiecare localitate este precedată de o coborâre faină tare, iar părăsirea ei presupune ceva urcare, însă pentru aceasta deja ne luăm măsuri suplimentare în pauza făcută la cârciuma din sat.

Ne ţinem destul vioi şi trecem de Şoarş, Apold şi Brădeni. După Brădeni începem să dăm semne de nelinişte, vrem să ne oprim şi să ne găsim un loc unde să înnoptăm. Nu departe de Brădeni, lângă o albie cu o apă murdară găsim locuri potrivite de corturi, deci trecem la treabă şi ne amplasăm iurtele. Apoi mâncăm, bem şi povestim. Ce frumoasă este această viaţă de nomad, însă doar pentru  o perioadă limitată de timp!

Base camp 2

Base camp 2

Aşa au dormit caii noştri

Aşa au dormit caii noştri

Nu ştiu de ce nu-mi aduc aminte mai nimic despre cum am dormit, dacă m-am mai trezit etc. Ştiu că am auzit voci, ştiam cine sunt matinalii maniaci după cafea, am scos o căpăţână ciufulită şi boccie din cort şi pac! Vali a pus camera pe mine. Era în plină inspiraţie artistică şi aşa se manifesta ea în acea dimineaţă.

OMG! (foto: Vali C.)

OMG! (foto: Vali C.)

Strângem şatra, punem coburii pe cai, fundurile pe şei şi tot înainte! Urcăm, coborâm, trecem prin Retiş, Bărcuţ, Şoarş. După Şoarş facem o coborâre lungă-lungă şi care mi-a amorţit degetele pe frâne, dar care ne-a apropiat de periferia oraşului Făgăraş destul de rapid.

Nu intrăm în oraş, mergem spre Şona, ne reîntâlnim cu puntea suspendată, mai zburdăm puţin printre păpădii şi ajungem la Mândra, la Mica acasă. Dacă nu aţi uitat, Mica este mama lui Em şi a lui Cătălin.

Avem o după-amiază de petrecut aici, începem să mâncăm o ciorbă de vară cu multe legume şi zarzavaturi şi ne dregem cu diverse lichide. Eu sunt tare mulţumită de ceea ce am făcut în aceste zile, acum savurez pe deplin relaxarea binemeritată şi duşul care aruncă praful strâns de pe drumuri.

Când leneveam în chioşcul din curte, Dana zice că nu ar fi rău să ne mai mişcăm puţin şi decidem că avem nevoie urgentă de o sesiune de plivit. Toată lumea ştie că plivitul este cea mai la îndemănă formă de mişcare. Băieţii deja erau cocoţaţi prin copaci şi îi curăţau de crengile uscate, dar răsadurile ne aşteptau doar pe noi. Nu credeam că în acea grădină nici prea mare, nici prea mică, pot fi atât de multe soiuri de legume, plante medicinale, zarzavat, flori şi fructe de pădure. Încet-încet le descoperim pe toate alături de Mica şi le curăţăm cu grijă de buruieni. Nu numai că am muncit, dar a fost şi tare fun!

Seara au început poveştile, grătarul şi berea sau ţuica, după gustul fiecăruia. Vecinii au venit în vizită şi am observat că sunt oameni sfătoşi, cu darul povestirii. Nu degeaba Mândra este cunoscută ca fiind  satul cu pânze, ceapă şi poveşti.

Mi-a plăcut faptul că am adormit obosiţi, toţi grămadă într-o cameră. Noi, pinguinii, aşa ne simţim confortabil, claie peste grămadă, şi pentru acest sentiment am trecut cu auzul sforăitorii de serviciu.

penguins-795082

Acum pot să mă întorc acasă, mă aşteaptă masa de Paşte alături de familia mea, clipe tihnite şi amintiri de aşternut pe hârtie. Ceea ce s-a şi întâmplat!

Să nu uităm trackul, poate se vor găsi şi alţii curioşi să vadă ce am văzut noi:

http://www.endomondo.com/workouts/185152853/5747674

6 gânduri despre &8222;Urme de roţi prin ţinutul Târnavei Mari, 1-3 mai 2013&8221;

  1. Mai Kya, naratiunea ca naratiunea, merge struna, dar cand o dai pe de-ale sufletului altfel se-aseaza cuvintele. M-am alintat si eu cu ele si am revazut a nu stiu cata oara pozele de am ajuns sa le recunosc de parca as fi fost in tura 🙂

  2. Da, pe măsură ce povestesc, destul de sec, „ăla face, ăla drege”, mă prind senzaţiile de atunci si, din acest motiv, textul nu cred că este prea omogen, dar am depăşit faza când cizelam propoziţiile sau sensurile. Îmi place mult mai mult naraţiunea care este o transcriere a gândurilor, aşa cum se perindă ele prin minte, uneori de-a valma 🙂 Dacă te-am adus măcar puţin în tură cu noi, atunci am făcut un lucru cu adevărat bun! Mulţumesc! 🙂

  3. Draga Edi! Aceste cuvinte venite din partea ta, mi se par adevărat compliment din doua motive mari si late: pentru ca esti un foarte bun povestitor, redutabil chiar, şi pentru ca turele tale cel putin la fel de pasionante ca ale noastre. Abia citisem de aventura celor trei portughezi din Galaţi, povestire care m-a captivat cu totul 🙂

  4. Eu zic ca istorisirea a iesit mai bine in scris, decat atunci, povestita prin viu grai, la cald cum ar veni. Cristi te eclipseaza la partea orala, dar vezi, daca te pui pe scris, ce lucruri faine ies?

  5. Nu numai Vintilă mă eclipsează, cred că nu este partea mea cea mai tare exprimarea orală 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s