Marea noroială de la Vulcanii Noroioşi, 6 aprilie 2013

Traseuţul: http://www.bikemap.net/route/2046389#lat=45.239727703644&lng=26.654650957031&zoom=12&maptype=ts_terrain

A venit primăvara şi e momentul să înviorez puţin activitatea acestui blog. Analogia cu anotimpurile se opreşte aici, pentru că în perioada care a trecut nu am hibernat, dimpotrivă, am fost extrem de activă, însă sunt chestii pe care trebuie să le scriu aici, iar pe altele le comunic în alte moduri. Blogul este locul meu special, unde vorbesc numai de lucruri care îmi sunt foarte aproape, care îmi sunt dragi.

Îmi era dor de această tură înainte de a se fi întâmplat. Trebuie să recunosc că, deşi îmi place să îmi pregătesc ieşirile din timp, cele care vin pe neaşteptate, ies foarte bine. Aşa a fost şi acum. Conform programărilor mele (de o bună bucată de timp, am agendă, trebuie să o spun cu tristeţe) în acest week-end era planificată o sâmbată cu o mică plimbărică cu bicicleta pe Faleză, unde Clubul foto avea o şedinţă de panning, iar duminică plecarea la Sinaia, la un curs care avea să înceapă luni.

Vineri, în scurtele popasuri în faţa calculatorului, văd în fugă un mesaj de la Vintilă care zice ceva de o tură în munţii Buzăului. Neatentă, închid fereastra şi mă apuc de altele. Pe la 4, când plec acasă, îmi aduc aminte, vorbesc cu Cerasela, între timp plecarea de duminică devine încertă din motive care nu ţin de mine şi parcă se conturează ceva.

Mai dau câteva telefoane la Cerasela, vorbesc cu Alois, îi scriu lui Cristi (destul de târziu, pe la ora 23) şi cresc procentele să plecăm în munţii Buzăului. Tura, în sine, are un grad de interes mic pentru mine, pentru că am văzut Vulcanii de s-au săturat şi ei de mine, nu numai eu de ei, însă are şi câteva puncte tari: mă întâlnesc cu pinguinii şi fac acel drum şi cu bicla. De fiecare dată când veneam la Vulcani, mă gândeam din maşină ce fain este acest drum de pedalat. Însă cel mai puternic argument pentru mine a fost pinguineala.

Mi-a plăcut şi ora relaxată de întâlnire, deşi, acum îmi zic că mergea puţin mai devreme 😛 Pe la 10 şi ceva eram toţi în faţă la Kauflandul din Buzău, veseli şi cu chef de pedalat.

Cred că trebuie să scriu care „toţi”: Brăila, patru bucăţi, ca de obicei: eu, Alois, Cerasela şi Gabi, şi, de la Bucureşti, în ordinea numerelor de pe tricouri, Dana, Muha, Raluca, Vintilă, Vali şi Cătălin, pe care m-am bucurat să-l văd, pentru că parcă ar fi fost un pic şi Em cu noi. Fotografiile sunt realizate după ce am parcurs cea mai dificilă porţiune a traseului, aşa se explică privirile de maidenezi pe care le avem cu toţii.

v6

Georgescu (foto: Dana C.)

v7

Cerasela (foto: Dana C.)

v8

Muha (foto: Dana C.)

v9

Alois (foto: Dana C.)

v10

Je, ca ţăranul, cu casca pe cap 🙂 (foto: Dana C.)

v11

Cătălin (la pachet cu Vintilă) (foto: Dana C.)

v12

Ralu (sau ce-a mai rămas din ea) (foto: Dana C.)

v13

Danaaaa… (foto: Vali C.)

Lipseşte El lider maximo, Vali, dar se pare că pozarului i-a dat cu virgulă la numărătoare 😉

Nu ştiu dacă am făcut 10 km şi o cârciumă din aia de ţară, sexoasă, tip şandrama, cum ne place nouă, ne-a ieşit în drum. Cu viteză ne-am aşezat fizicul la mesele de plastic şi ne-am pus pe hidratat şi dezechipat, pentru că se încălzise atât de frumos afară…

IMG_3728

foto: Alois C.

IMG_3727

foto: Alois C.

Drumul este interesant de la Buzău la Berca prin Săpoca şi Pleşcoi. Practic este o localitate mare, de la un capăt la altul. Din loc în loc, dealurile care preced munţii Buzăului ne prezintă peisajele atât de frumoase şi specifice acestor locuri.

v3

Zona Buzăului (foto: Vali C.)

Poate am mai scris şi cu alte ocazii, dar dacă vreodată îmi voi lua casă, o să o cumpăr în munţii Buzăului. Cel mai greu va fi să mă hotărăsc unde, însă parcă Gura Teghii mi-a plăcut cel mai mult şi mai mult!

v1

foto: Vali C.

IMG_3734

foto: Alois C.

v2

din atracţiile zonei 🙂 (foto: Vali C.)

c1

foto: Cristi V.

c2

foto: Cristi V.

c3

foto: Cristi V.

După Berca, localităţile au devenit mai răsfirate şi mai izolate. Am ajuns undeva la Beciu şi a început şi drumul de pământ, care în urma ploilor recente era destul de jilav. Nu se urca prea uşor, prin urmare, am avut diverse ocazii să ne încălzim muşchii braţelor pentru ceea ce a urmat. La Pîclele Beciu am găsit primul vulcan, mare, ca o ciupercă şi pierdut printre dealurile acelea.

IMG_3764

foto: Alois C.

IMG_3767

foto: Alois C.

IMG_3771

Vulcanul noroios ca o ciupercă mare (foto: Alois C)

Eu mi-am zis în gând, optimistă, că o dată intraţi în arealul vulcanilor noroioşi, ei vor fi grupaţi şi distanţele între ei sunt relativ mici. Am plecat după cum ne arată drumul şi GPS-ul şi am mers, am mers, până la o intersecţie de drumuri de pământ, unde era o căsuţă, cu băncuţe, ce arăta a staţie de autobuz, microbuz, ceva în genul acesta. Nu am înţeles pentru cine, pentru că de jur împrejur nu prea erau case şi, mai ales, ce maşină de transport în comun se aventura pe acolo…

Nu mi-am mai dat răspunsul la aceste dileme, pentru că de sus a început a picura exact cum ne-a prevestit prognoza meteo şi Vintilă: soare şi, pe la ora 15, ploaie uşoară. Nu avea nimic de speriat această ploaie în ea: era mai mult ca un duş răcoritor, fiindcă afară chiar era o zi de primăvară minunată. Am rămas la adăpostul căsuţei şi a fost un nou prilej să mai trăncănim, să gustăm minunatele grisine ale Danei şi să ne facă Vintilă una din cele mai inspirate poze de grup. I se mai întâmplă!

c4

Pinguini! (foto: Cristi C.)

Hmmm… O clipă! De fapt, întâi a fost căsuţa şi ploicica şi apoi primul vulcan, ca o ciupercă! Detalii!… Eu zic să depăşim faza!

După vulcanul-ciupercă de la Pîclele Beciu a urmat cea mai criminală parte a drumului, practic, ne-am trezit, fără voie, participanţi la Marele Campionat de push bike prin noroi cât China!

Sper să am toate cuvintele la mine ca să vă spun cum a fost: după ce am rătăcit foarte puţin drumul am intrat pe un forestier, printre dealuri multe şi fără număr, fără număr. Toată acţiunea filmului se petrece printre coborâşuri şi urcuşuri. Personajele, evident pinguini senini şi prietenoşi, au crezut că 1. drumul nu poate fi prea lung (eu), 2. că se vor termina noroaiele la un moment dat (toţi). Fals în ambele situaţii!

Forestierul era destul de rupt de ploi şi vremuri, zonele de pietriş alternau cu cele de şleauri pline de noroi argilos şi mâlos. Fiecare a procedat cum a crezut mai bine! Eu, după ce am dat puţin la deal pe antiderapantul ăla (se lipeau cauciucurile, la naiba!), am făcut un mic calcul de eficienţă şi am tras concluzia optimă. Efortul de pedalare era incomparabil mai mare decât cel de a impinge bicla. Prin urmare, mi-am înfipt conştiincioasă mâinile pe ghidon şi m-am concentrat pe procesul de a ghida bicla pe cele mai binevoitoare făgaşuri, chiar dacă această acţiune devenea imposibilă de cele mai multe ori. Am admirat, fără nici cea mai mica urmă de invidie, tenacitatea unora de a se păstra în şa. Curiozitatea mea ca să aflu ce simt ei era zero! Se terminase la începutul drumului mâlos şi pietros şi zemos (uneori existau mici firişoare de apă).

c6

Întâmplător, eram pe biclă! (foto: Cristi V.)

În timp acţiunii de push bike am şi socializat, pentru că era nevoie de dese opriri ca să aruncăm kilele de noroi care intrau între frâne şi cauciucuri şi de pe tălpile adidaşilor. Îmi pare rău că din acea perioadă nu prea sunt fotografii, pentru că, din câte ştiu, nu poţi să înjuri printre dinţi şi să faci şi poze. Pentru poze trebuie să fii cât mai zen, iar noi eram cam disperaţi.

c5

Marele campionat de push bike (foto: Cristi V.)

IMG_3778

Cu toate acestea unii au mai prins câteva imagini, nu au stat numai cu nasul în jos (foto: Alois C.)

IMG_3785
foto: Alois C.

Însă… garda moare, dar nu se predă! Tot timpul am crezut că Vulcanii de la Pîclele Mici sunt aproape, chiar dacă nu se zăreau pe nicăieri. Mă miram şi eu de unde un moral aşa ridicat pe capul meu!

v4

Foto: Vali C.

v5

Dana, prezentând colecţia primăvară-vară „Vulcanii noroioşi”. Eu eram mai ceva ca ea! (foto: Vali C.)

Pe un deal se vede o căsoaie, ca o fermă! OMG! După ce am trecut de ea, „brusc şi intempestiv” ne-am dat seama că suntem la la Vulcani, iar căsoaia era chiar pensiunea de acolo! Am fost tare bucuroasă! Extrem de bucuroasă! Cred că toţi au fost la fel ca mine!

c7

Ăştia sunt Vulcanii, dacă nu i-aţi văzut deja în jdemiile de poze pe care le am în multiple locuri pe net 🙂 (foto: Cristi V.)

v14
Aşa arătau caii noştri după drumul noroios către Vulcanii Noroioşi (foto: Vali C.)

Ne-am spălat încălţările murdare şi ne-am înfipt la terasa pensiunii. I-am dat, ca de obicei, cu ciorbe, friptane şi, de data aceasta, şi cu nişte cârnaţi de Pleşcoi, făcuţi acolo, la pensiune, care miroseau absolut delicios. Pinguinii s-au hidratat, cum este şi normal şi, din gestiunea pensiunii, s-au mai dus ceva sticle de bere, dar au mai intrat nişte bănuţi.

c8

Foto: Cristi V.

Deşi ştiam pensiunea chiar de când a apărut şi am văzut cum a crescut, nu am intrat până acum acolo. Dacă veţi ajunge, o recomand: gazdele foarte primitoare, felurile de mâncare preparate acolo şi este posibil, chiar cu resurse locale (în spatele ei, am văzut un soi de mini-fermă de animale). La final, din parte casei, am primit gogoşi calde. Un gest simplu, dar care dă foarte bine!

Cât am stat la masă, timpul a trecut periculos de rapid, e drept că nu ne-am grăbit noi nici până atunci, am fost destul de relaxaţi, însă era momentul să ne gândim la întoarcere. În depărtare se auzeau tunete, dar am avut încredere în prognoză şi aceasta, din nou, nu ne-a dezamăgit. Ploaia nu ne-a mai prins pe noi, cine ştie prin ce locuri se mutase!

În jur de ora 18 ne-am pornit. Nu ştiu cum am ajuns până la Berca, am avut noroc de mai multe coborâri decât de urcuşuri şi doar de asfalt,  acest lucru ne-a ajutat mult, iar noi am gonit cât mai putut de tare. O singură oprire am făcut, la o băltoacă, să spălam caii de noroi, însă aveam un avans mic în faţa celorlalţi şi a fost în regulă.

IMG_3794

Foto: Alois C.

La Berca am avut un mic sfat, dacă să ne întoarcem tot pe la Pleşcoi – Săpoca sau pe la Cândeşti – Verneşti. Am optat pentru acelaşi drum ca la dus din mai multe motive: era trecut de ora 19, se apropia noaptea cu paşi repezi, iar drumul cel mai scurt este cel cunoscut, cel prin Verneşti am presupus că este mult mai aglomerat (duce la Braşov, prin localităţi destul de importante) şi pentru că prin Săpoca sunt multe localităţi legate, maşinile ar trebui să aibă o viteză mai ponderată (cel puţin teoretic).

Din acea intersecţie ştiu că mai aveam cam 23 de km până la Buzău şi era în jur de 19.30. Cu Cerasela în faţă şi Georgescu după ea, am început o întrecere cu întunericul. Am mers întins fără să ne oprim, simţeam cum noaptea ne acoperă ca o pătură, pe măsură ce ne apropiam de Buzău, traficul devenea mai puternic, dar nu ştiu dacă mai conta. Mai important pentru mine era să observ gropile din asfalt şi să terminăm drumul mai repede, pentru că mă simţeam din ce în ce mai obosită din cauza încordării. Nu este uşor să mergi noaptea şi nu este indicat. Avem la noi tot ce ne trebuie, adică veste şi lumini de semnalizare, însă am simţit absenţa frontalei. Frontala ne-ar fi ajutat mult mai mult şi am regretat că am ezitat să o iau.

Aceasta mi s-a părut partea cea mai grea şi cea mai epuizantă şi nu ştiu care a fost mai puternic: efortul fizic pe care l-am depus sau stresul circulării în condiţii de noapte. Între timp vremea care a fost atât de blândă şi de caldă s-a schimbat şi seara a adus cu ea temperaturi scăzute, vânt puternic, care parcă frâna mişcarea şi un frig tăios.

Pe la ora 21 am ajuns din nou în parcarea Kaufland, la maşini. Aş fi vrut să fac nişte poze, dar nu am mai avut putere. Mi-era foarte frig, eram epuizată, însă bucuroasă pentru că am ajuns toţi cu bine. În final, tura a fost foarte frumoasă, dar cu multe părţi grele.

Nu ştiu cum am ajuns acasă, drumul mi s-a părut foarte scurt, este tare plăcut, după o tură solicitantă să te vezi că ai ajuns într-o zonă sigură şi ai dat deoparte dificultăţile. Nu puteam să mă mai gândesc la bicicletă şi nici maşinile nu suportam să le mai văd pe geam. Cunosc această reacţie de moment, am trecut de multe ori prin aşa ceva, ştiu că trece şi rămâne plăcerea.

Anul acesta am simţit mai mult ca niciodată o uşurare extraordinară atunci când, după frig şi efort, ajung acasă. Liniştea şi căldura căminului parcă le apreciez mai mult după ce trag de mine cine ştie pe ce coclauri.

A fost prima mea ieşire serioasă pe anul acesta şi m-am bucurat că am putut să o duc la capăt cu bine. A fost prima ieşire cu pinguinii pe anul acesta şi m-am bucurat enorm de această ocazie! După atâţia ani, încă putem să ne simţim bine împreună, ceea ce nu este puţin!

Acum, când scriu, mă bucur din nou de tot ceea ce am, aceste ture mă fac să reconsider toate trufiile (dacă ele mai există, deşi, de câţiva ani, le-am desfiinţat) şi să mă bucur, mai mult ca oricând, de lucrurile pe care le am şi de ceea ce mi se întâmplă: de plimbările prin locurile de vis ale ţării mele, de prietenii mei, la care ţin, pentru că sunt puţini, dar mă acceptă, de casa la care mă întorc mereu şi mă aşteaptă în linişte atunci când sosesc răvăşită de emoţii şi muşchi amorţiti. Nu uit niciodată să repet că sunt norocoasă şi sper toate aceastea să nu se termine printr-un joc a destinului. Este perfect cum este acum!

23 de gânduri despre &8222;Marea noroială de la Vulcanii Noroioşi, 6 aprilie 2013&8221;

  1. Foarte frumos. Daca eram in tara, cu siguranta n-as fi ratat tura, asa trebuie sa ma multumesc doar cu imaginile si povestile. Dar or mai fi ocazii ca n-or intra toate zilele in sac 🙂

  2. Sa stii ca l-am citit de doua ori si tot nu mi-a trecut dorul de voi si ca mai ales ultimele randuri au o insemnatate aparte.
    Evident ca mi-ar fi placut sa iau parte si la aventura si cred ca eroi ati fost toti in vreun fel. Ralu nu stia in ce se baga, dar voi stiati ca doar orice inceput de primavara, mai ales ploioasa, se lasa cu namol 😀
    Epic si totodata imbucurator ca ati fost atatia pinguini la un loc. Fain de voi, dar intr-un fel, bine si pentru noi sa va vedem la aceeasi masa >:D<

  3. Stiu, Andrei, că nu ai fi ratat tura, aşa cum nu ai ratat atâtea alte ture pe care le-am făcut cu toţii.

  4. Să ştii că aveam de gând să-l scriu, însă, pentru voi, am dat zor să-l termin aseară, oricât timp mi-ar fi luat aceasta.
    Din fericire, Internetul face ca distanţele să fie mult mai mici. Voi aţi aflat mai repede decât părinţii sau colegii mei cum am petrecut week-end.
    Ralu a fost eroul turei, s-a descurcat admirabil, veriga slabă a fost Vintila, care, la final, a cedat psihic! 😛

  5. Fain-fain. Ce bine ca nu ati ratat fereastra asta de zi frumosa 🙂
    Sper ca peste 2 saptamani sa ne vedem si mai multi pe biciclete, cu tot cu Valentin, la deschiderea centurii cicloturistice si poate nu o sa avem chiar asa mult noroi 🙂

  6. Iti multumesc pentru acest rt. Mi se pare foarte interesant punctul de vedere a altei persoane despre acelasi moment petrecut impreuna ( ceva de genul un alt punct de vedere). Acum vad mult mai clar ce s-a petrecut sambata. Fiind in mijlocul actiunii fizic si psihic tind sa trec cu vederea lucruri frumoase sau interesante.:)
    In primul rand mie mi-a placut tura ptr ca am reusit sa o terminam cu zambetul pe buze chiar daca a fost grea si epuizanta. In al doilea rand faptul ca ne-am intalnit a insemnat mult ptr mine ( a lipsit Calarasul si imi pare rau). Inca o data am apreciat acest grup de Pinguini cat de bine se inteleg si ce adevarati prieteni sunt. Nu am ascuns faptul ca eu nu ma consider pinguin ci numai sotie de pinguin si atunci cand sunt in acest grup ma simt foarte fericita si linistita -inseamna enorm ptr mine.
    La mai multe ture ptr acest an cel putin la fel de incitante ca aceasta. 🙂

  7. Da, singurul mare regret este că Vio şi Octavian nu au fost cu noi. Cred că mai trebuie puţin lucrat la organizare şi comunicare, astfel încât să nu lăsăm totul pe ultima sută de metri 🙂
    Mi-ar fi plăcut să fim în echipa noastră aia mare şi puternică, dar nu sunt absurdă. Ştiu că ei sunt alături de noi, aşa cum noi suntem mereu alături de ei!
    Vrei, nu vrei, cred că devii pinguin cu drepturi depline în curând, dacă nu eşti deja şi nu conştientizezi încă! 🙂

  8. Este bine in viata sa-ti doresti lucruri realizabile- atentie la „organizare şi comunicare, astfel încât să nu lăsăm totul pe ultima sută de metri” 🙂
    Firea mea este mai razboinica asa ca imi place sa savurez pacea, linistea si buna intelegere a pinguinilor.:)

  9. Am aflat sambata seara de la Em ca pinguinii erau in aventuri la Vulcanii Noroiosi, dar nu banuiam ca aveati sa debutati cu o tura asa epica chiar din prima intalnire pe 2013.

  10. Niciodată nu mi-a fost foarte clar când este momentul să declar ceva ca fiind epic, la mine totul pare să fie epic, însă ne-a plăcut! 🙂

  11. Strasnic! Iata cum se misca lucrurile in directia-a buna: tura, RT, comentarii 🙂

    @Dana si Ralu, la cati ani aveti in experienta suportarii pinguinilor si la cate botezuri incepeti sa numarati, in curand nu mai puteti sa va ascundeti dupa pavaza „nevasta de pinguin” 😀

    @Mike, un nou Batman se ridica, acum mai trebuie sa ne dam seama care-i??! 😀 Vintila, Capitanu, Muha incognito?!? Dana, ca tot zice ea ca-i razboinica 🙂

    @Marti, treci la fapte cat mai degraba. Pune scaun pe bicla, scoate-l pe Valentin la ture de cativa km sa vezi cum se comporta si gata, pregatiti caii ca vremea de pus bicele pe ei nu asteapta

    @Kya: daca e cu namol e epic. Daca nu era namol va grabea Vintila si tot devenea epic. Chiar, la capitolul Vintila-veriga slaba trebuie sa mai dai detalii. Picante 😀

  12. Eu cred că noul Batman este micul Valentin. Pentru restul este putin cam târziu (no offence!)

    Spun, spun tot, şi despre Vintilă… 😀

    Nu noroiul l-a oprit să ne grăbească, ci o cauză muuult mai drăguţă, iar noi am profitat cât am putut de situaţie!

    Prin urmare, a fost foarte ponderat, surpriza a apărut când ne aşteptam mai puţin şi am crezut că am scăpat. Când am ajuns la Kaufland în parcare şi ne bucuram că am ajuns cu bine, ce vedem în noapte? Venea, mări, venea, Vintilă pe calul lui şi scotea flăcări pe nas şi pe urechi. Supărat rău! De ce? Tura a ieşit bine şi el dorea să iasă foarte bine! Perfecţionist tipul!

    Între timp, a înţeles că trebuie să ne antreneze mai intens ca să devenim mult mai buni şi să facem ture frumoase, să nu-l mai dezamăgim! 😛 Lucrăm toţi la asta! 😛

  13. Intre noi fie vorba, sunt mandra de Vintila si abia astept sa culeaga roadele rabdarii sale intr-ale cauzei nobile de care pomeneai 🙂

  14. Intre noi fie vorba, nu are nicio sansa! 😛 Dar nu-i stricam cheful omului! 😛

  15. Hai ma, ca nu am facut chiar urat, stiti bine ca se poate si mai rau :D.Adica nu mi-am bagat, nu mi-am scos nimik, am zis doar ca nu mai fac asa ceva cand sunt cu fata. „Asa ceva”, adica sa nu imi calculez timpul calumea si sa ma apuce noaptea. Stiu ca suntem iresponsabili si mergem pe deviza „las ca vedem cum o scoatem noi la capat” si asta este frumusetea, si nu ma deranejaza cand sunt doar eu implicat in ecuatie, insa cand sunt cu fata, situatia se schimba si devin o bruta responsabila – „si voi sunteti mame si stiti ce este durerea :D”. Ce regret eu la tura asta, pe langa faptul ca am ajuns pe noapte si ultima ora nu mi-a placut deloc – deja sunt amanunte astea, este faptul ca nu am avut timp mai mult sa mai stau de o caterinca cu Georgescu, cu Aloise, adica multe prea putin timp, clar, de acum trebui sa mergem la 2 zile cu o noapte undeva la o pensiune sau cort.

  16. Felicitari Kya si eu am fost sambata la o tura de bike, prin Macin. Dati si voi un semn cand mai aveti chef de bikereala, ca poate apar si 2-3 mecanturisti calare!

  17. mai, ce te-ai bagat tu in seama acum… eu tocmai am vrut sa te scot, am zis ca esti perfectionist, alea-alea si tu incepi sa dai tot din casa…
    a fost fain, Vintila, nu te mai agita!
    da, fratele meu, daca nu ziceti macar de joi… eu as fi facut asa: sambata, biclareala, asa cum a si fost, iar duminica va bagam pe la asezarile rupestre din zona, adica ceva trecareala. va cadea fata ce fain este pe acolo. dar voi, daca sunteti ajitati! cu somn la cort in frumosii munti ai buzaului, evident! 🙂 si seara culturala cu fratele JB! si luam si calarasiul la calarit 😀

  18. Multumesc, Edi! Voi retine propunerea. Cu drag as bicicli si cu voi, asa cum am si tropait alaturi de voi si a fost fain! 🙂

  19. O, da, m-am amuzat copios citind ultimile comentarii.
    Cum spunea si Claudia, in acceptiunea mea bicla+noroi= epic (ma rog mai sunt si alte ingrediente care conduc la acest statut).
    Cat despre noul Batman…eu mizez pe Dana.

  20. Multumesc Mike pentru incurajari. Pentru mine Batman= Radu, deci, nici o sansa de reusita. Nici nu ma pot gandi la asa ceva- daca ii ajung la genunchi ar fi fenomenal ( adica sa ma tin dupa ei in ture fara sa ma lase pe coclauri :)) )
    Va doresc succes si distractie maxima. Imi lipsiti.
    S-au cam lenevit Pinguinii fara voi ( asta asa fie vorba intre noi) 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s