Cycling for libraries, 30 – 31 iulie 2012, Letonia

Capitolul II: Letonia / Chapter II: Latvia

30 iulie, Riga

După seara care tocmai trecuse, dimineaţă aveam o privire cruntă. Cei care mă ştiu, cunosc privirea aceea, nu spune nimic bun. Doar faptul că am ajuns în ziua a treia făcea totul puţin mai suportabil, în rest, când mă gândeam la stresul mersului cu bicicleta prin alt oraş mare, Riga, fugăreala inutilă cu masa de aseară… Clar, eram cârcotaşul de serviciu al grupului! Fotografiile cred că au imortalizat aceste trăiri frumoase de pe chipul meu.

După ritualul de dimineaţă, de care tocmai v-am vorbit, la poarta căminului au venit vreo două maşini de poliţie şi două motociclete, de asemenea, de poliţie. Escortaţi de un astfel de convoi am plecat prin Riga. Eiiiiiii, da! Parcă, parcă mai vedeam şi eu ziua altfel… Dacă aţi ştii ce bine este să te escorteze poliţiaaaaa! Am avut pârtie până la următorul punct unde trebuia să ajungem: un muzeu feroviar. Măi, nu pot să vă povestesc ce gălăgie mai făceau sirenele de poliţie pentru noi: a fost prima oară când ne-am simţit chiar ca nişte VIP-uri. Nu mai circula nicio maşină atunci când treceam, pietonii căscau gura uimiţi, fotografiau şi ne trimiteau urări (păreau de bine, dar poţi să ştii?) Nici noi nu ne lăsam mai prejos, toţi clopoţeii scârţâiau fericiţi şi ne hlizeam cu gura până la urechi. Aveam veste inscripţionate pe noi îi lămuream pe toţi cu mândrie că suntem… bibliotecari! 🙂

Parcă îmi mai trecea necazul pe organizatorii letoni. Acum mă gândeam că se verifică faptul că prima impresia nu trebuie luată în seamă. Şi tot ce ceea a urmat la Riga mi-a confirmat aceasta.

Am ajuns şi la Muzeul feroviar. Andrey Leutin(RU)  ne-a explicat că  în ţările foste sovietice există destul de frecvent acest obicei să se expună locomotive şi alte obiecte din istoria căilor ferate.

Am stat ceva timp acolo, s-au făcut filmări, s-au dat interviuri şi la un moment dat, a început să circule zvonul că aşteptăm să vină ministrul culturii, o doamnă care vrea să ne cunoască şi, mai mult decât atât, să ne însoţească în centrul oraşului la Biblioteca Naţională a Letoniei.

Chiar suntem nişte VIP-uri, mi-am zis după ce am văzut atât de multă mediatizare şi atenţie care ni s-a acordat nouă, unor bibliotecari! Letonia se pare că apreciază cu adevărat ceea ce facem şi profesia pe care o avem!

A venit şi ministrul leton al culturii, d-na Žaneta Jaunzeme-Grende, care, cu naturaleţe, s-a urcat pe o bicicletă pregătită special pentru ea şi a pornit în fruntea noastră către Biblioteca Naţională. Se impune o precizare, pe care probabil că o să repet şi cu alte ocazii: oamenii aceştia merg pe bicicletă din copilărie în mod curent. Face parte din modul lor de viaţă, e la fel de firesc cum la fel de firesc este pentru noi, românii, să treacă zile, săptămâni, luni fără să facem niciun fel de mişcare. Poate observaţi că nu spun „sport”, pentru că pe unii dintre noi acest cuvânt chiar îi sperie. Se gândesc la competiţii, efort epuizant etc etc. Eu îi spun mişcare, mişcarea care înseamnă sănătate fizică, dar şi mentală, care ne dă energie şi motivare pozitivă pentru traiul de zi cu zi, care reduce riscul de îmbolnăviri şi care dă sens unei concepţii armonioase despre viaţă.

Deci, doamna ministru şi, aşa cum se va vedea pe parcurs, alte oficialităţi din aceste ţări fac mişcare într-un mod firesc, pentru că aşa au făcut de mici şi aşa ştiu ei că este normal să trăieşti.

După o nouă mărşăluire triumfală prin Riga, am ajuns în piaţa centrală a oraşului vechi, în faţa Bibliotecii Naţionale unde am fost aşteptaţi de diverse personalităţi şi consilierul Consiliului oraşului Riga, Andris Ameriks, care i-a felicitat pe Mace Ojala si Jukka Pennanen, organizatorii C4L şi le-a oferit steagul oraşului Riga.

Primirea a fost călduroasă şi ne-a dat mai multă încredere că scopul campaniei noastre este bine înţeles în egală măsură şi de oamenii de rând, dar şi de oficialităţi. Am plecat către o bibliotecă, filiala Vidzeme a Bibliotecii Centrale din Riga, una din cele mai vechi biblioteci, de la 1926. Clădirea a fost reconstruită după o incendiere şi o devastare realizată de măreaţa armată sovietică. Acum este o bibliotecă modernă care, pe lângă colecţiile de carte (32000 unităţi bibliografice, este totuşi o filială), oferă toate tipurile de servicii (acces la Internet, împrumut interbibliotecar, acces la baze de date ştiinţifice, expoziţii şi alte evenimente importante) care se regăsesc şi în bibliotecile româneşti, cu precizarea că spaţiile sunt mai generoase şi confortabil mobilate.

Pentru prânz ne-am întors la căminul unde am fost cazaţi şi după masă am avut prima sesiune de discuţii profesionale. Vremea oricum devenise ploioasă şi chiar era un moment bun să ascultăm câteva tendinţe noi în biblioteconomie. Au fost câteva luări de cuvânt, însă mi-a atras atenţia speach-ul lui Ake Nygren (Suedia) care sugerează că ar trebui ca bibliotecile să preia din tehnicile de marketing folosite de firmele private, ca să atragă mai mulţi utilizatori. Şi tot Ake ne-a vorbit de problemele pe care bibliotecile suedeze le întâmpină cu producătorii de documente electronice, e-book-uri, bibliotecile, prin lege, fiind împiedicate să cumpere astfel de produse.  Ideile lui au generat discuţii şi poate s-ar fi prelungit cine ştie cât sesiunea, dacă echipa organizatorilor letoni nu  ne-ar fi propus să ne împărţim în mai multe ateliere, fiecare cu câte o temă extrem de atractivă. Am avut de ales între:

  • Reparare de biciclete vechi (Historic bicycle repair shop)
  • Căutare de comori în Riga veche (Adventurous Riga)
  • Creativitate în Riga (Creative areas in Riga)
  • Art Nouveau în Riga

A fost greu să aleg, dar m-am hotărât pentru atelierul de creativitate, am luat din nou trenul, am mers prin centrul vechi al Rigăi aproximativ 30-40 min şi am ajuns la un mic boutique de obiecte handmade Ella Pella (draugiem.lv/ellapella/) unde proprietarii ne-au propus să confecţionăm împreună diverse obiecte folosindu-ne creativitatea, desigur. O parte dintre noi au fost atraşi de realizarea unor broşe ingenioase din şireturi, dar recunosc, nu au respectat prea mult regulile mele artistice şi am trecut la atelierul celălalt care mi s-a părut cu mult mai interesant. Unul din patronii firmei, Andi Retejuma, este atras de muzica realizată cu instrumente mai speciale şi am asistat mai întâi la o mică demonstraţie de cântat la ţevi şi alte chestii inedite cum ar fi canjo-ul, care este un soi de banjo, cu o cutie de rezonanţă din cutii de conserve. Înainte de a fi sceptici, ascultaţi ce sunete deosebite pot produce aceste instrumente neconvenţionale:

Mai multe înregistrări puteţi găsi aici: http://www.draugiem.lv/ellapella/#/gallery/?pid=270130887

Andi ne-a propus să realizăm un astfel de canjo, cu sprijinul lui, desigur. Echipa a fost foarte entuziastă, a tăiat, a găurit, a lipit şi, în final a ieşit o frumuseţe de canjo, care a fost donat unei biblioteci din Estonia să completeze o colecţie de alte instrumente muzicale.

Am mers la un mic restaurant, unde am luat masa şi am avut ocazia să vorbesc pentru prima oară mai mult cu bibliotecarele din Estonia, foarte deschise şi prietenoase: Triinu, Kai şi Olga şi cu Jukka Pennanen, unul din organizatorii finlandezi C4L. Chiar dacă am ajuns şi de data aceasta să adorm târziu, trebuie să recunosc că această zi petrecută în Riga a fost plină de evenimente şi extraordinar de frumoasă în ciuda vremii capricioase, care ne-a ţinut cu jacheta de ploaie pe noi.

Foto: https://picasaweb.google.com/115792009175919274516/20120730Day3Riga

Filmuletul zilei: http://vimeo.com/album/1677705/video/46624130

Track GPS: http://www.endomondo.com/workouts/mLDFwMuz5aM

31 iulie: Riga-Allazu-Sigulda-Litgane

Daaaaaaa, la Riga ne-am simţit răsfăţaţi, a fost cireaşa de pe tort!… Puţin din toate, dezvoltare profesională şi personală, atenţie acordată, ce mai, a fost fain!

Ziua a patra, adică ziua de azi, ne bântuia de ceva timp: Mace şi Jukka, plini de seriozitate, ne-au spus că este ziua cu traseul cel mai lung, obositor şi că, după boiereala de zilele trecute, acum exista o plată: 97 de km. Nu eram foarte speriată, la tema pentru C4L făcusem 120 de km într-o zi, ştiam că pot, fizic nu eram obosită deloc, cu somnul stăteam cam prost. Şi dacă drumurile ocoleau zonele cu trafic intens, ar fi putut fi chiar funny!

Ne-am luat rămas bun de la echipajele de poliţie care au stresat Riga în perioada în care ne-au însoţit pe noi şi am pornit pe drumurile Letoniei. Colegii estonieni, cu puţină ironie ne-au explicat că deşi vom merge pe drumuri puţin circulate, letonienii oricum stau foarte prost la categoria drumuri, nu aşa cum stă Estonia care are 99% din drumuri asfaltate.

Şi spre confirmare, am început expediţia prin Letonia, pe un drum de ţară foarte nisipos. Bucuria mea de a fi regăsit ciclismul offroad nu mai era atât de mare, pentru că au fost zone întregi în care am împins bicicleta în stratul gros de nisip. Roţile nu mai ascultau şi am făcut push bike, până am dat de sol stabil. La prima pauză, după finalizarea acestui drum, au tăbărât hoarde disperate de ţânţari pe noi. Hmmm, nu era deloc o plimbărică de plăcere ceea ce făceam noi.

Am schimbat puţin calitatea drumului, nu mai era nisipos, devenise mai bun, era compus din pietricele mărunte presate. Astfel şi viteza noastră de deplasare a crescut, dar şi numărul de dealuri urcate şi, respectiv, văi coborâte. Am făcut la greu downhill, trebuia să fim foarte atenţi la toţi cei din jurul nostru, densitatea de biciclişti era destul de mare şi puţină neatenţie la o coborâre ar fi dus la accidente destul de urâte.

Masa am luat-o la Allazu, sub forma unui picnic în curtea bibliotecii. Biblioteca era una mică, ca o bibliotecă comunală de pe la noi, dar extrem de frumoasă şi nouă. Avea o singură bibliotecară, care le făcea pe toate cu o energie şi un entuziasm care mi-a mers la inimă: împrumut, cursuri pentru public, proiecte şi avea în custodie şi biserica din localitate.

Fiindcă nu mai avea colege a mobilizat câţiva copii din localitate, care ştiau engleză şi au avut rolul de ghizi pentru noi. Mi-a plăcut mult inventivitatea bibliotecarei, care mi-a adus aminte de faptul că orice impas are o soluţie, totul este să vrei să o găseşti. Mulţi bibliotecari români se plâng că sunt depăşiţi de multitudinea sarcinilor, însă ignoră resursele pe care le au fiecare dintre ei la îndemână, nu ştiu să delege atribuţii şi astfel se poate ajunge foarte uşor la suprasarcină.

Am mâncat o supă foarte-foarte bună, ne era o foame! şi am plecat către bisericuţa de care tocmai v-am vorbit. Aici ne-a aşteptat o delicată supriză: am avut parte de un mic concert de cântece religioase şi tradiţionale letone. Am fost extrem de emoţionaţi de acest gest: eram prafuiţi, obosiţi, departe de casele noastre şi vocile acelea au adus multă mângâiere. Am văzut multe priviri cu lacrimi în colţul ochilor şi multă emoţie printre ai noştri.

Bibliotecara ne-a vorbit despre bisericuţă, despre faptul că a fost refăcută şi cu umor ne-a spus că este tare urâtă şi mică, însă este considerată monument de patrimoniu. Ne-a explicat de ce este urâtă, conform normelor arhitectonice, şi chiar i-am dat dreptate. Însă comunitatea din Allazu iubeşte această bisericuţă şi bibliotecara se ocupă de ea cu mult devotament.

Am plecat din Allazu către Sigulda încărcaţi sufleteşte de frumuseţea oamenilor de aici, simpli, dar muncitori şi buni.

După alte multe drumuri cu pietricele şi dealuri, ajungem la Sigulda, în viteză facem o vizită la castelul din localitate, unde partea interesantă a fost că existau două puncte de belvedere de pe zidurile lui şi de acolo se puteau admira alte două castele puţin mai depărtate. Am avut sentimentul că ţările acestea au o istorie fascinantă, prea puţin cunoscută, cel puţin de mine şi cu prima ocazie aş vrea să citesc şi să cunosc mai multe. Şi acest sentiment s-a repetat de mai multe ori cât am cutreierat cu C4L. Aşa că dacă cunoaşteţi literatură din care aş putea afla mai multe despre aceste popoare aş fi tare bucuroasă.

Apoi ne-am grăbit la Biblioteca publică unde oamenii ne aşteptau ce ceva vreme. Directoarea şi personalul bibliotecii ne-au vorbit despre bibliotecă şi despre regiunea în care se află aceasta şi anume Parcul Naţional Gauja. Probabil că despre Bibliotecă şi despre datele ei statistice voi scrie un articol separat dedicat bibliotecilor baltice. La o populaţie de aproximativ 16000 locuitori au 1400 de utilizatori, 24646 unităţi bibliografice şi 7 angajaţi. Spaţiul este modern, dotat corespunzător şi este inclus în Programul Global Libraries pentru Letonia al Fundaţiei Bill&Mellinda Gates. Mi-a plăcut conceptul pe care din 2011 ei îl implementează: biblioteca pentru familie, unde fiecare component al unei familii îşi poate găsi o activitate care să-l intereseze, astfel încât întreaga familie să fie implicată.

De la Sigulda am mai tras la pedale până la Litgane, locul unde urma să dormim. Litgane este o localitate din inima Parcului Naţional Gauja, într-o zonă muntoasă, o mică staţiune de munte cu câteva puncte de interes turistic destul de drăguţe.

La intrare în localitate, primarul ne-a oferit toate onorurile. Cel mai amuzant era că de undeva de sus, de pe nişte stânci se auzea o fanfară care cânta ca în zilele de sărbătoare,după modelul sovietic, iar primarul ne-a ţinut un discurs de bun venit explicând de ce este deosebit Litgane faţă de alte locuri. Sunt foarte mândri că sunt ecologişti, că folosesc numai hârtie reciclată, fabrica lor de hârtie fiind un obiectiv turistic, că au rămas cu un buncăr sovietic în dotare, folosit dacă Doamne-fereşte! pica vreo nucleară de undeva. Ne-a spus că se pot face diverse excursii pe cal, cu un ferry peste Gauja şi că există un complex hotelier unde se pot face diverse proceduri medicale necesare celor cu probleme de sănătate.

I-am mulţumit primarului pentru găzduire, am ascultat fanfara cocoţată undeva sus pe o stâncă şi cântecele în onoarea noastră şi am plecat cât am putut de repede spre hotelul rezervat cazării noastre. Eram rupţi de oboseală şi de foame! Aş fi renunţat şi la masă numai să adorm mai repede! A fost o zi destul de grea: un traseu lung, drumuri solicitante şi multe obiective de-a lungul lui. Dar mă simţeam bine pentru că am făcut tot ceea ce ne propusesem.

Foto: https://picasaweb.google.com/115792009175919274516/20120731Day4RigaAllazuSiguldaLitganes

Filmuletul zilei: http://vimeo.com/album/1677705/video/46756926

Track GPS: http://www.endomondo.com/workouts/iWmNRF1oqOo

(Staţi prin preajmă şi veţi călători din nou, prin Letonia!)

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Cycling for libraries, 30 – 31 iulie 2012, Letonia&8221;

  1. Corina ai un stil nemaipomenit, incantator si concis de ati impartasi gandurile prin cuvinte.Calatoria ta e fantastica!
    Astept si restul cu aceeasi nerabdare. Multumesc!

  2. Episodul asta a fost plin de umor, umor ce m-a induiosat pe alaturi mai ales la partea cu foamea corelate cu unele din expresiile tale din poze… (spre deosebire de episodul anterior cu pub-ul la care ati mers cu trenul, aici inteleg ca mancarea a fost un target atins :D)

    Bine, si partea cu fanfara m-a facut sa zambesc si cum spune si Monica mai sus, ai un stil nemaipomenit si impresiile de moment sunt uneori genial surprinse la granita dintre disperare si umor, dintre multumire si efort.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s