Cycling for libraries, 28 iulie-7 august 2012, Vilnius-Riga-Tallinn

2 mai: înscrierea

Încă de la prima ediţie Copenhaga – Berlin, acest eveniment m-a atras şi mi-am dorit să particip. În 2011 nu am avut suficient curaj şi încredere în forţele mele că voi rezista pe parcursul întregului traseu.

Cycling for libraries este un eveniment profesional dedicat bibliotecarilor, dar şi celor care susţin bibliotecile şi bibliotecarii. În mare este vorba de un tur ciclist pe un anumit traseu, în care se vizitează biblioteci, se fac schimburi de experienţă, workshopuri şi discuţii profesionale. Acest eveniment adună bibliotecari din toată lumea, dornici să facă mişcare, să vadă şi alte biblioteci şi să discute despre noile direcţii spre care se îndreaptă bibliotecile moderne. Din punctul meu de vedere este îmbinarea perfectă între util şi plăcut, cei doi iniţiatori, Mace şi Jukka, doi bibliotecari finlandezi, dovedind deschiderea de care sunt capabile cele mai evoluate biblioteci din lume, cele scandinave. Mai multe despre cyc4lib puteţi găsi aici:

http://www.cyclingforlibraries.org/

Aşa cum am spus, anul trecut nu am avut curajul necesar să particip, însă m-a ajutat foarte mult faptul că au existat nişte români care au fost prezenţi acolo: Claudia Şerbănuţă şi soţul ei. Am urmărit cu interes experinţa lor, iar Claudia m-a convins că voi putea şi eu să fac acest lucru.

Uite aşa începe un vis să prindă aripi, întâi cu o speranţă! Am început să cred că voi putea să reuşesc şi să-mi doresc să ajung să fiu altături de cei 100 de bibliotecari care în iulie-august 2012 vor parcurge Ţările Baltice, o altă provocare pentru mine.

Am urmărit site-ul aşteptând o veste de la organizatori câteva luni, până în sfârşit, am aflat traseul şi a început procedura de înscriere. Am fost printre primii, să nu aveţi niciun dubiu în acest sens!

Acum aştept să se încheie perioada de înscriere, dar ştiu că am fost acceptată pentru că am fost printre primii 50 care au completat formularul. Nu vă spun cât  am fost de bucuroasă pentru că m-au acceptat! Poate pare ciudat, dar aşa am ales să-mi petrec concediul: printre biblioteci şi bibliotecari, în Ţările Baltice, pe bicicletă! Pentru mine va fi mult mai atrăgător să-l petrec astfel, decât în vreo staţiune cine ştie pe unde.

Am avut noroc până la capăt şi am aplicat pentru un grant de participare la evenimente profesionale oferit de ANBPR. Mulţumesc Asociaţiei pentru că a avut o astfel de iniţiativă de a sprijini financiar bibliotecarii care doresc să înveţe şi să afle mai multe despre biblioteci şi pentru că mi-au acceptat dosarul! E plăcut să ştii că eşti susţinut atunci când te preocupă dezvoltarea profesională şi personală.

Acum sunt pe lista de discuţii deschisă de organizatori şi îmi place că o parte din participanţi au deschis cu subiecte plăcute şi cu un soi de icebreak virtual: cum se spune bibliotecă/bibliotecar şi carte/librărie/librar în diverse limbi de la engleză, finlandeză, persiană, franceză, germană etc. Următoarea provocare este legată de istoria scrisului şi unii bibliotecari şi-au exprimat interesul pentru acest subiect. Este clar că există multă nerăbdare şi entuziasm pentru aceste eveniment şi trebuie să mă pregătesc să contribui cu ceea ce ştiu la astfel de discuţii profesionale.

În aceeaşi măsură trebuie să mă antrenez, pentru că mă aşteaptă un traseu lung de-a lungul a zece zile. Nu este uşor, este o provocare, dar sper să o duc până la capat.

5 mai: 100 de participanţi!

Ne anunţă Mace pe lista de discuţii că I can definetely guarantee this will be a totally fantastic mix of people of various ages, cultures, professional positions and spandex-wearing levels 😉 At the moment our southernmost application for Cycling for libraries 2012 comes from latitude 18°5830N and northernmost latitude 62°5333N. If you can persuade someone to register south or north of that, i’ll give you a candy.

Relevantă este această hartă:

https://maps.google.com/maps/ms?ie=UTF&msa=0&msid=211627821507788392078.0004bfa0367ce135465c9

Good job, Mace! 🙂

5 iulie: Temele „pentru acasă”

O perioadă plină de discuţii, în cea mai mare parte organizatorice, despre cum se poate ajunge la Vilnius, cum te poţi întoarce la Vilnius, cum transporţi bicicletele dintr-o parte în alta… Apoi s-a discutat despre necesitatea căştii, ca şi cum ar mai fi fost ceva de lămurit în această privinţă. Alţii au recomandat, cu argumente destul de serioase vaccinarea TBE, un vaccin împotriva ciupiturilor de căpuşă şi alte insecte care se pare că îi stresează şi pe alţii, nu numai pe noi. Aici treaba a fost mai clară pentru mine: în România acest vaccin nu există, cei care doresc cu orice preţ sa-l facă l-au procurat din străinătate şi nu este deloc ieftin. În acest caz am investit 20 de lei şi am achiziţionat o soluţie Autan împotriva acestor „fiare”. Poate îşi va face treaba şi va ţine la distanţă nesuferitele insecte.

Am mai cumpărat ce îmi lipsea, diverse accesorii de bicicletă, piese de echipament şi suplimente energizate. Am primit sfaturi foarte bune şi mulţumesc din toată inima pentru ele. Ştiam că trebuie să am la mine aşa ceva, dar este foarte bine să ai şi nişte informaţii avizate, care să confirme că e corect cum procedezi.

Tot pe listă s-a discutat şi un minim obligatoriu de chestii necesare pe care să le avem în bagaje şi mi-a fost de mare folos pentru că le-am pus deoparte puţin câte puţin.

Nu mare mi-a fost mirarea atunci când am citit prima temă pentru acasă. Din fericire, este o temă utilă şi constă în studierea unor surse de informare despre cele trei Ţări Baltice. Em, involutar, mi-a fost de mare folos, pentru că cu mult timp înainte mi-a trimis un pdf cu mult mai multe informaţii decât aş fi avut eu nevoie, dar care acum mi-a prins bine.

A doua temă pentru acasă a venit la o distanţă relativ mică de prima şi trebuie să facem în două zile 150 de km în două etape, nu contează cum sunt ele împărţite. Sper în week-end care vine să ating ţinta, ca să stau mai liniştită în ceea ce priveşte rezistenţa mea la efort.

După o perioadă de calm, Mace ne oferă posibilitatea să performăm în tema 3 şi ultima. Avem de identificat o problemă bibliotecărească, la care tot noi trebuie să găsim soluţii. Cred că toţi sunt vorbiţi atunci când ne pun la treabă, pentru că toţi cer acelaşi lucru, la orice workshop as participa: să identificăm probleme şi să dăm soluţii. Din punctul meu de vedere problemele sunt identificate de mult, dar dacă aş fi avut şi soluţii sigur nu ar mai fi fost probleme pentru mine.

Dar aceastea au fost exprimate doar pentru mine, în fapt, am procedat aşa cum mi s-a cerut şi a ieşit ceea ce puteţi vedea aici: http://www.cyclingforlibraries.org/2012/06/28/corinas-homework-the-library-ongs-coalition/

Nu pot să nu consemnez încurajările pe care le-am primit mai ales pe Facebook şi, în mod direct, de la colegii şi cunoscuţii mei. Contează enorm şi pentru ei îmi doresc să termin cu bine ceea ce mi-am propus. Gândurile şi urările lor vor fi mereu în minte până voi mă voi întoarce şi mă vor încuraja atunci când îmi va fi mai greu.

Am realizat şi tema nr. 2, a fost de departe cea mai grea, dar mi-a dat o măsură a rezistenţei mele la efort. Sâmbătă, 7 iulie, am plecat în Insula Mare a Brăilei. Nu conta că acel drum l-am mai făcut, conta km adunaţi în acel week-end. La ora 12 am fost acasă, după vreo 40 km de pedalat şi a fost cumplit pentru că am înfruntat un soare, la care totuşi mă aşteptam, şi nişte valuri de praf dens, la care mă aşteptam într-o măsură mai mică. Colbul se răscolea la fiecare trecere a unei maşini pe drumul de pământ al „magistralei 3” şi tot intra în plămâni, se aşeza peste tot, a fost insuportabil. Traseul este aici şi nu l-aş recomanda nimănui pe timp de vară:

http://www.endomondo.com/workouts/69959414?country=ro&lang=en&measure=metric

Duminică, 8 iulie, am ales un traseu de anduranţă, cel puţin pentru mine, până la Balta Albă şi înapoi (120 km). A fost greu şi de data aceasta pentru că a fost caniculă, temperaturi peste 36 grade la umbră, la întoarcere a fost foarte greu, intervenise oboseala, simptome de insolaţie şi, cu toate că am băut multă apă, semne de deshidratare. Nu mai ţin minte de când nu m-am bucurat aşa de mult când am revăzut blocurile din Brăila când eram cam pe la 15 km distanţă. Traseul este aici:

http://www.endomondo.com/workouts/69959414?country=ro&lang=en&measure=metric

A fost un week-end epuizant, însă faptul că am făcut cei 160 km mi-a dat speranţă că pot rezista şi la drumul care se va întinde pe 10 zile.

Acum pot spune că am terminat temele pentru acasă, zilele se duc cu repeziciune şi, în curând, voi pleca. Am emoţii, mi se pare o provocare cu adevărat, nu sunt prea multe plecări care să mă pună pe gânduri în perioada premergătoare, de obicei sunt dubios de calmă, dar acum chiar am emoţii.

(Va continua, aţi citit doar o introducere)

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Cycling for libraries, 28 iulie-7 august 2012, Vilnius-Riga-Tallinn&8221;

  1. Buna,Corina!
    Un mare bravo pentru tine , ma bucur din suflet ca ai reusit si ai facut-o pana la capat. Ti-am urmarit postarile pe fb dar am asteptat sa scrii pe blog pe ntru mai multe detalii. As fi vrut sa pot face si eu asta :). Bravo,bravo si iar bravo!
    Marcela Nasaudean

  2. Multumesc, Marcela! Stiu ca sunt o visatoare, dar eu sper pentru anul viitor sa-i aduc cat mai aproape de noi pe Mace si Jukka si atunci, cine stie? 🙂

  3. Daca toti visatorii ar fi ca tine, apoi am fi inconjurati de lucruri realizabile si realizate ca povestea pe doua roti pe care abia ai inceput-o. Numai cand spui „Romania si biblioteca” si ti se pare ca „n-are cum”, dar uite ca se poate si nu oricum. Abia astept episoadele urmatoare, am eu impresia ca sunt pe jumatate scrise 😀

  4. Mai, cand l-am intrebat unde va fi C4L 2013, Mace s-a uitat asa, cam albastru la mine si a zis: poate in Romania! Iar mie nu mi-a trebuit prea mult, deja au inceput sa mi se invarta rotitele, am si facut un plan, din care Biblionetul si ANBPR-ul nu lipsesc! 😛
    Vorbind [si mai] serios, am inteles ca finlandezii doresc aceasta campanie sa vina cu adevarat in sprijinul bibliotecilor mai putin vizibile in lume. Pentru ca atunci cand i-am avansat ideea beneluxului pentru anul viitor, el mi-a explicat ca provocarea nu este sa faci acest lucru unde lucrurile merg bine, ci unde chiar este nevoie de C4L.
    Deocamdata sunt vorbe, dar daca punem toti umarul, nu este imposibil sa vb de C4L 2013 pe plaiuri mioritice 🙂 Sa visam, pentru ca din ce vom plamadi realitatea, daca nu din vise indraznete?

  5. Alaturi de „pinguini” am invatat sa visez. Cate lucruri extraordinare nu au facut pinguinii! Nici nu stii cat m-au motivat competitiile si intamplarile tale si ale celorlati si mi-au dat speranta ca voi putea si eu.
    Da, am fost tare mandra ca am putut sa „fiu” Romania, acolo printre ceilalti din toata lumea, sa arat ca nu ne lasam, chiar asa cum suntem noi … 🙂

  6. FELICITARI ! , … cer permisiunea a spune ca ai pus pur si simplu taramul viselor in duet cu miscarea …

  7. Multumesc, Cristi! E o bucurie pentru mine orice apreciere de la tine. Urmaresc cu mare interes toate realizarile tale si esti un model din toate punctele de vedere.

  8. Multumesc, Monica! Trebuie sa ai si putina nebunie in tot ceea ce faci. Atunci cand esti acolo iti dai seama ca situatia nu mai este chiar asa de rea cum pare, doza de confort cu care suntem obisnuiti nu ne face intotdeauna numai bine 😀

    Am descoperit din nou ceea ce stiam deja: bibliotecarii sunt o categorie cu totul speciala, sunt capabili de lucruri extraordinare pentru profesia lor, sunt creativi si nu stiu o categorie profesionala mai deschisa spre „orice” (in sensul bun si nobil) cum sunt ei. Avem si marele avantaj ca in profesia noastra nu avem limite de creativitate: putem realiza orice ne propunem, chiar daca avem „jdemii” de piedici uneori in fata 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s