Patru zile în Deltă, patru prieteni în barcă, patru dorinţe îndeplinite (II)

(continuarea promisă)

Ziua a doua: relaxare totală

Aveam să reluăm conştiincioşi ritualul strângerii adăposturilor, al taberei, încărcarea bărcilor cu bagaje şi, din nou, vâslitul.

Am ieşit din nou în Dunărea Veche, atât de multă apă în jurul nostru, dar şi sub noi. Cu toate acestea din nou acea pace nefirească a pus stăpânire pe mine şi am primit aprobare să stau cu burta la soare, lucru pe care l-am apreciat enorm.

Să facem o mică paranteză pentru că nu am vorbit nimic despre cum era organizată barca noastră. Să ştiţi că deşi era numai o barcă simplă, cu vîsle, din fibră de sticlă, erau nişte reguli pe ea demne de o adevărată corabie, reguli la care m-am aliniat din prima fără niciun fel de probleme, restul fiind deja obişnuiţi din turele anterioare.

Poate vreţi să ştiţi ce reguli pot fi într-o barcă, nu?

–          În barcă nu stai încălţat decât dacă ai sandalele curate lună pe talpă

–          În barcă nu există fir de apă, tot ceea ce intră prin orificiile bărcii este imediat absorbit, fără milă, de un burete

–          Nu te sprijini/ţii de marginile bărcii

–          Sticlele circulă mereu, indiferent de conţinut!

–          Nu stai unde vrei, nu! Stai unde vrea ăla care vâsleşte! De obicei stai astfel încât barca să fie echilibrată în permanenţă, orice foială anapoda (fără aprobare) se sancţionează! Adică poţi să fii sărit la o tură de ţuică.

–          Dacă vâslaşul zice că trebuie velă, chiar dacă nu bate vântul, el pune vela şi nimeni nu trebuie să-i atragă atenţia că, totuşi, nu bate vântul. Pe parcurs ritualul velei a devenit distractiv şi pentru noi, nu numai pentru Vali!

Nu căutaţi explicaţii, aşa trebuie să fie!

Deşi iniţial m-am hlizit (în sinea mea), mai apoi mi s-au părut tare fireşti şi nu înţelegeam de ce nu le aplică şi restul: cred că ar trebui scris un fel de decalog sau ceva în genul acesta pentru cum să navighezi în barca cu vâsle. Sigur noi am fi putut aduce vreo câteva reguli taaare utile! Şi verificate!

Sigur că mi-am mai exersat aptitudinile de dat la vâsle. Din fericire, nu s-a bazat nimeni pe mine şi atunci am dat, aşa… de plăcere! Concluzia desprinsă de mine şi nu numai, este că forţa este principala calitate de care ai nevoie atunci când te încearcă această tentaţie de a da la rame. Sincronizarea o înveţi relativ repede dacă insişti, dar atunci când ai de vâslit o zi, mai ai şi norocul să-ţi fie potrivnic curentul sau vântul, lucrurile devin interesante. Din fericire, Vali a preluat această parte a vâslitului care, cu siguranţă, m-ar fi ţinut departe de senzaţiile de visare, relaxare şi boiereală, cu care m-am ocupat cu râvnă în acele zile frumoase prin Deltă.

Sa stiţi că dacă nu te grabeşte nimeni este chiar funny să vâsleşti!

Revenind la braţul Dunării vechi pe care ne aflam, datorită prostelii mele la rame şi datorită preocupării foarte intense a tuturor celor din barcă pentru conţinutul unor PET-uri de juma de litru am rămas mult în urmă şi în zona La balize un localnic ne cheamă de pe mal să trecem pe la el. Vali zice Da! şi în câteva minute eram în curtea unchiului Vanea (unchi i-am zis eu, Vanea şi-a zis el) şi inspectam, la invitaţia lui, gospodăria. Am notat locul ca fiind foarte bun pentru o noapte când mai trecem pe acolo, omul fiind foarte ospitalier.

La „unchiul Vanea” pe verandă

Restul barcagiilor ne aşteptau uşor impacientaţi. Ne îndreptam spre Letea, unde deja se făcuseră vorbele pentru o masă pescărească la tanti Aurica, o mai veche cunoştinţă pinguinească.

Pe Mageru, în lumina blândă a amiezii

Ajungem şi noi, într-un târziu, veseli, din ce în ce mai veseli. În acest stil intrăm pe canalul Mageru care duce fix în localitatea Letea. Foarte frumos acest canal, plin de nuferi, lotci trase la mal şi răţuşte amestecate printre sălcii. Însă mult mai circulat, Letea fiind un punct de atracţie important pentru turişti. Din barcă, zărim mai întâi bisericuţa din sat, apoi acoperişurile locuinţelor. Un sătuc cu drumuri nisipoase, cu căsuţe colorate viu cu albastru, după obiceiul locului.

Peisaj de Deltă clasic

Deşi soarele bătea cu putere, la ora amiezii, curtea Auricăi era o oază de umbră şi aer curat. Casa curată şi plină de flori te ducea cu gândul la nişte oameni gospodari, iar umbrarul acoperit rustic cu stuf unde am fost poftiţi, cu masa pregătită de oaspeţi, confirma acest lucru.

Albastru reconfortant

Nu este peştele chiar mâncare mea preferată, dar nu aveam cum să nu mănânc din zeama de peşte pregătită special pentru noi după reţetele Deltei! La început nu mi-a fost foarte clar şi apoi am înţeles că aşa era obiceiul: peştele se mânca separat de zeamă şi aşa a şi fost servit, separat! După acest fel, în care bucăţile de somn şi crap au fost imense şi în cantităţi foarte mari, peştele prăjit cu mujdei şi mămăligă a mers destul de greu, dar nu puteam să nu-l încerc şi pe acesta. Deşi eram ghiftuiţi, gazdele au tot cărat platouri mari de peşte până nu am mai putut niciunul dintre noi înghiţi ceva. Şi în acest timp, Aurica ne-a povestit despre viaţa în Letea, despre obiceiuri şi întâmplări de acolo, fiind o persoană foarte plăcută şi o gazdă perfectă, foarte atentă la dorinţele oaspeţilor.

Am plecat numai după ce i-am promis că vom reveni pe seară la nişte gogoşi la ceaun. Eu era atât de sătulă încât de pe atunci am zis pas gogoşilor cu toată părerea de rău.

Tabără de corturi am aşezat-o chiar la capătul satului spre pădurea Letea. De acolo se făcea un canal pe care ar fi trebuit a doua zi să ajungem la Lacul Merhei.

Tabara de corturi de la Letea

Ritualul de seară a fost din nou îndeplinit: scos rucsacii, amplasat corturile, spălat, fără mâncare de data aceasta. O parte au mers la gogoşi, o parte au rămas la corturi pentru întâmpinat ţânţarii şi admirat apusul de soare.

Apus de soare dinspre Merhei

Ziua a treia: tăuni şi valuri epuizante

Am încercat să pornim mai devreme la drum pentru că aveam o parte din traseu pe care nu puteam deocamdată să o estimăm. Era vorba de canalul care ne ducea la Merhei, care nu ar fi fost atât de lung dacă nu ar fi avut o mică problemă: era foarte strâmt şi plin de stuf. Practic barca trebuia să taie cumva potecă prin stuf ca să înainteze şi acest lucru nu se anunţa prea simplu. Băieţii au hotărât că bărcile se vor deplasa nu prin vâslire, ci prin împingere, după modelul gondolierilor.

Ceaţă peste smârcurile din Letea la primele ore ale dimineţii

Am pornit la drum, în barca noastră fiind la vâsle Muha şi Vali. Operaţiunea nu a fost uşoară deloc, stuful era destul de des şi ca şi cum nu ar fi fost destul, era o hoardă de tăuni şi ţânţari plină de ferocitate care pândea orice bucăţică de piele neprotejată de vreo soluţie anti-gângănii.

Pentru că era vorba de mult efort, la un moment dat, am încercat să o înlocuiesc pe Muha la vâsla de la bordul bărcii. Gestul meu plin de intenţii bune nu a durat nici două minute, pur şi simplu la prima mişcare vâsla mi s-a încurcat în stuf şi am fost aruncată pe spate în barcă. Nu a fost o buşitură prea plăcută, m-am ales cu o julitură şi pe genunchiul drept (pe stângul aveam deja) şi m-am liniştit prin minune. Ştiam că nu sunt prea îndemânatică, cel puţin nu la astfel de activităţi, dar măcar am încercat.

Ce face Vali nu este deloc simplu, am testat pe pielea mea 🙂

La un moment, dat fetele au luat hotărârea să uşurăm misiunea băieţilor şi să mergem pe mal până canalul devine mai lat. Atunci deplasarea bărcilor a devenit puţin mai uşoară, iar noi, fetele, am făcut o mică plimbare, singura deplasare pe jos din toată Delta, restul fiind făcut doar pe apă.

Canalul s-a lărgit, bărcile s-au putut deplasa fără probleme şi, în curînd am intrat pe Lacul Merhei care a fost destul de lung şi a consumat din forţele vâslaşilor.

Trândăveala de la prânz

Canalul Suez prin care plănuiam să intrăm direct în Lacul Matiţa s-a dovedit că are nişte plauri care blochează trecerea. Cel puţin aşa am aflat de la alţii care au fost înaintea noastră şi au încercat să treacă. Prin urmare, a trebuit să găsim o altă trecere către lac, mai ocolită, dar necesară.

Pe Merhei, hei, hei, hei!

Din Merhei am ajuns în Gârla Lopatna, care dădea în Matiţa. Deja trecusem de jumătatea zilei şi oboseala începea să se facă simţită, dar mai era de mers până la amenajarea piscicolă de la Matiţa unde plănuiam să rămânem peste noapte. Gârla Lopatna se termina şi Vali ne atenţionează ca pe Matiţa sunt valuri, iar noi chiar de la distanţă puteam observa acest lucru care nu ne bucura deloc.

 Pe Matiţa într-adevăr erau valuri şi curentul era chiar împotriva noastră. Traversarea lacului, de vreo 2 km, a fost porţiunea cea mai delicată din toate cele patru zile pe care le-am petrecut în Deltă. Pe lac, odată intrat era clar că trebuia să te îndrepţi către canalul de ieşire, însă toţi cei trei vâslaşi au fost supuşi la un efort enorm, deşi erau după o zi de tras la rame. Octavian şi Alois au mai făcut schimb, dar Vali nu prea a avut cu cine şi oboseala îţi spunea cuvântul.

De data aceasta am urmărit pe GSP fiecare metru parcurs şi parcă distanţa dintre noi şi punctul pe unde trebuia să ieşim de pe lac nu se mai termina. Valurile făceau ca vâslaşul să nu poată lasă deloc vâslele din mână pentru că barca ar fi fost luată de curent şi de valuri şi foarte greu ar fi fost redresată pe direcţia corectă. De mare folos ne-a fost faptul că barca noastră a avea o cârmă artizanală, dar care scutea efortul vâslaşului. Muha a stat la cârmă şi se pare că s-a descurcat de minune pe post de cârmaci. Chiar dacă fizic nu am putut fi de mare folos, logistic am avut grijă cu ajutorul GPS-ului să nu ieşim din direcţia bună de mers şi m-am bucurat că am putut să fiu utilă cumva.

Cred că după trecerea lacului Matiţa toţi eram destul de ofiliţi, dar cei care au vâslit au fost extraordinari şi au avut putere să ne scoată la liman, lucru pentru care merită toate aprecierile noastre.

La ieşire de pe lac intrăm, iar pe Lopatna şi dăm de pensiunea Matiţa. Administratorul ne întreabă de pe mal dacă ne poate ajuta cu ceva. Atât aveam nevoie, imediat i-am cerut învoire să ne lase să punem corturile pe terenul pensiunii. El, după câteva momente de gândire, s-a învoit, explicându-ne că în altă parte pe grind oricum nu am fi avut voie să campăm zona fiind inundată.

Am oprit bucuroşi că am terminat cu aventura pe ziua aceea. Eram obosiţi şi nici nu am fi putut să mai mergem, aşa că am tras repede bărcile la mal să nu se răzgândească.

Tabăra de la pensiunea Matiţa

Ne-a pus la dispoziţie baia şi duşul pe care îl avea într-o clădire şi am primit de la un ajutor al lui câteva kilograme de peşte pe care l-am fript, am mâncat, am mulţumit în gând că am ajuns cu bine acolo unde ne propusesem de dimineaţă, am dat ceva mâncare şi ţânţarilor, ca în fiecare seară şi am plecat liniştiţi la somn.

Toată ziua am fredonat printre dinţi cântecul Tatianei Stepa:
„Se-arcuiau prin salcii catedrale,
Luntrea noastra se pierdea, agale,
Catre-o seara de taceri si stuh.
Ganduri – pescarusii din vazduh.”

După ce ai vazut cu ochii tăi acest apus, nu-l mai poţi uita

Ziua a patra: vâslit în contra vântului, deci no more velă 😦

M-am trezit cu sentimentul că este ultima zi dintr-o aventură altfel decât ce am trăit până acum. Ştiam că tot ceea ce este frumos este bine să se termine înainte de a deveni banal sau prea de ajuns, deci era cel mai bun moment ca totul să rămână la superlativ, însă, după această perioadă, finalul nu avea cum să nu fie puţin trist.

Ne-am despărţit de administratorul de pensiunea Matiţa cu multe mulţumiri pentru că s-a dovedit a fi un om cu adevărat deosebit, în seara petrecută acolo am simţit din plin omenia şi caracterul lui generos. La plecare ne-a sfătuit să intrăm pe lacul Babina pentru a mai scurta puţin din meandrele pe care le făcea în acea zonă Gârla Lopatna şi i-am ascultat sfatul, deşi unii dintre noi tare ar fi vrut să numai vadă niciun lac, după  plimbarea de pe Matiţa.

La poveşti cu administratorul de la Matiţa

Babina a fost liniştită, însă acum, la întoarcere către Mila 23, ştiam că vom merge cu vântul din faţă şi curentul apei va fi potrivnic. Iar până la Mila 23 mai era foarte-foarte mult drum!

De colo-colo pe canal

Curiosul 🙂

După vreo patru ore de vâslit, era trecut de prânz şi abia ajunsesem la canalul care ducea către Trei Iezere, adică acolo pe unde am mers în prima zi. Am mai fi avut încă pe atât, vâslitul mergea tare greu şi mai trebuia să ajungem de la Mila 23 la Tulcea şi de acolo, acasă. Prea mult drum şi noi nu prea mai eram în grafic. Noroc că s-a ivit şi soluţia: am chemat pe unul dintre cei care ne-au dus cu şalupele şi ne-a remorcat până la Mila 23. Şi aşa şi tot ne-a luat o oră, dar dacă am fi dat la vâsle!…

In formatia „raţa şi puii” am plecat către Mila 23

Cam debusolaţi de reîntoarcerea la civilizaţie

Restul e uşor de spus: mutarea bagajelor din bărcile de fibră în şalupe, o oră şi ceva de mers plictisitor până la Tulcea, o îngheţată cu toată gaşca la Petrom, pupături şi apoi m-am mai trezit când am ajuns la trecerea bac de la Smârdan. Murdară, cu picioarele pline de răni şi vânătăi, obosită-frântă, dar fericită!

Pentru amatorii de Deltă >:)

Poate vă întrebaţi care au fost dorinţele ale împlinite, alea patru! De fapt, în aceste patru zile mi s-au împlinit mult mai multe dorinţe, însă patru dădea bine la titlu: am ajuns, în sfârşit, în Deltă, am atins un nufăr, am dat la vâsle, am mâncat borş de peşte (eu nu mănânc aşa ceva never), am simţit cum este libertatea absolută într-o barcă mică cu burta la soare şi tălpile atingând apa Dunării, am cunoscut oameni extraordinari din Deltă, am văzut zborul în spirală al pelicanilor şi, peste toate, am găsit în Deltă pinguini, lucru pe care niciun ornitorinc* nu l-ar fi bănuit. Mai vreţi? Recitiţi jurnalul!

Multe au mai rămas de povestit, ar fi fost încă pe atât, dar probabil că sunt lucruri care îmi vor rămâne numai mie, aşa cum mi-au rămas aceste versuri (fredonate atunci) în minte pentru totdeauna:

Pe nisipul plăjilor de aur
Soarele ne-a-ntins cununi de laur,
Fata mea de Dunăre şi noapte,
Fata mea cu păr de miazănoapte…

Cred că este destul pentru patru zile în Deltă, patru prieteni în barcă şi patru(zeci) de dorinţe îndeplinite!

*ornitorinc = ornitolog

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s