Chicago, here we go! (VIII)

Joi, 31 martie 2011

Dimineaţă, cu un mic bagaj alături, aşteptam călătoria promisă la Chicago. Aşa cum procedez de obicei, nu-mi fac planuri, nu-mi fac vise, aştept să văd ce se va întâmpla. Drumul până acolo va dura cam trei ore, timp în care Susan ne studia opţiunile care le stabilisem fiecare pentru Conferinţa din Texas. Mai vorbind, mai uitându-ne pe geamul microbuzului, am ajuns în suburbiile marelui oraş. Aici nimic nu amintea de zgîrie-norii pe care deja îi zărisem de la distanţă traversând pe una din arterele care înconjurau Chicago.

Prima oprire a fost în Oak Park, aşa cum am precizat una din suburbiile oraşului, unde ne-am oprit, evident, la Biblioteca Publică. Aici gazda noastră a fost Rebecca Teasdale, cu care deja făcusem cunoştinţă pe parcursul cursului de Stabilirea nevoilor publicului. Era încântată să ne prezinte locul unde-şi desfăşura munca, de care era extrem de mândră.

Fotografiile vă vor arăta cât de frumoase sunt bibliotecile americane. Nu vor fi foarte relevante în ceea ce priveşte mulţimea celor care trec pragul lor, pentru că aşa cum am mai precizat, am evitat să fotografiez persoane. Nu am putut să imortalizez entuziasmul bibliotecarilor şi amabilitatea lor. Vorbind cu ei şi întrebând dacă nu le este greu vei auzi aceeaşi replică spusă din toată inima: I love my job! E tonic să-i auzi vorbind despre profesia lor şi despre tot ceea ce fac pentru comunitate.

Ce mi-a atras atenţia în mod special la această bibliotecă: bunul gust cu care era decorată şi mobilată. Peste tot aşa cum am precizat mai sus erau citate alese cu grijă şi opere de artă minuţios executate, ca nişte bijuterii din hîrtie sau alte materiale uşoare şi dantelate.

Mi-a mai plăcut modalitatea ingenioasă prin care au împărţit zonele din bibliotecă. Fiecare zonă era însemnată cu o bulină mare , la vedere. Bulina verde ne indica o zonă în care se putea vorbi pe un ton normal, fără a deranja pe cei din jur. Bulina galbenă atrăgea atenţia asupra faptului că se poate vorbi în şoaptă, fără a face prea mult zgomot. Şi, desigur, mai exista şi o bulină roşie care desemna o zonă de linişte absolută. În acest fel isteţ s-a dat posibilitatea tuturor să-şi aleagă zona care-i interesează şi unde se pot simţi cel mai bine.

Am părăsit Oak Park o zonă cu multe case în stil englezesc cu cărămidă roşie şi intrare direct din stradă ca să mergem spre down town, în Chicago.

Casele roşii din cărămidă lasă locul puţin câte puţin clădirilor din ce în ce mai înalte. Microbuzul se deplasa destul de greu către hotelul unde aveam rezervare. Cu uimire am observat că este chiar în „buricul târgului” şi, din nou, am apreciat atenţia gazdelor de a ne oferi tot confortul, să nu fim nevoiţi să venim din cine ştie de capăt de oraş către centru. Deci, ne-am cazat la Club Quarters un tower perfect integrat în peisaj. Camera mea a fost la etajul 29, cu o vedere superbă către Chicago River şi podurile lui.

După ce ma scăpat de bagaje am coborât în grabă să prindem un apus de soare în Sears Tower sau Willis, cum mai este denumit, celebrul turn al oraşului. Astfel am avut un prim contact mai direct cu Chicago. Înconjurată de imensele clădiri, în mod ciudat, am avut un deja vu, unele îmi erau chiar familiare. Explicaţia este simplă: am văzut de atâtea ori acele construcţii la televizor încât nici nu mai ştiam dacă eram eu într-un film sau era realitate.

Mergeam mai mult cu gâtul sucit, încercam să fotografiez cât mai mult conştientă că farmecul lor nu va fi prins de obiectivul camerei în întregime. Peisajul era desprins dintr-un  film cu gangsteri, cu Al Capone, cu mafie şi detectivi sub acoperire.

Mie mi-a plăcut mult oraşul Chicago, cel puţin din calitatea mea de vizitator. Aerul caracteristic anilor 30, străzile unde se circula pe trei niveluri: metro în subteran, maşini pe asfalt şi trenuri uşoare pe nişte poduri suspendate metalice creau un decor desprins din Batman. Am ajuns la Sears chiar când noaptea se lasa asupra oraşului şi acesta strălucea sub ghirlandele de lumini cu care Chicago era împodobit din belşug. Să nu uităm ca este vorba de America unde energia electrică nu mai este o problemă de multă vreme. Lacul Michigan lucea şi el sub vraja lunii.

Aş fi stat mult şi bine pe acolo să privesc oraşul noaptea, însă supraveghetorii ne anunţau că e ora la care lifturile fac ultimele transporturi.

Se pare că nu eram într-un film totuşi. Chicago era real, strazile lui uitate în secolul trecut erau sub paşii mei, iar eu urcam cu liftul chiar la etajul 29 ca să mă odihnesc. Sus, cu păsările cerului!

https://picasaweb.google.com/115792009175919274516/13ChicagoIL

Vineri, 1 aprilie 2011

Dacă ieri a fost cum a fost, azi aveam un program încărcat. Dimineaţă am plecat în grabă pe malul râului Chicago către agenţia de marketing Upshot. Eram aşteptaţi ca să ni se explice în ce mod poate influenţa afacerile unei firme existenţa în incinta acesteia a unei biblioteci specializate. Firma Upshot este o firmă puternică de publicitate care are clienţi celebri pe piaţa americană, iar, de curând, au început să pătrundă şi în Europa.

Am aflat multe lucruri interesante aici, mai ales cum este să lucrezi într-un mediu dinamic, creativ, care oferă nenumărate provocări, dar şi situaţii de stres şi lucru „sub presiune”. Pentru noi, ca bibliotecari, consideraţi suficient de conservatori, este o lecţie interesantă. Ai nevoie de puţină nebunie, să laşi imaginaţia să lucreze şi atunci lucrurile iau o turnură diferită, mult mai plină de satisfacţii profesionale.

Angajaţii de la Upshot păreau o adevărată familie, aveau spaţii de lucru, de relaxare şi chiar de petrecere a timpului liber împreună. Se ştie cât de important este că pentru ca o echipă să dea randament maxim, ea trebuie să se formeze realizând şi activităţi de team building.

Ne-am pornit din nou la drum către sediul Asociaţia Bibliotecilor Americane (ALA). În Chicago este sediul principal, mai au unul în Washington DC şi altul mai mic în Philadephia. ALA întotdeauna pentru noi bibliotecarii români inspira respect, fiind o organizaţie despre care ştiam că este foarte puternică. Să reuneşti bibliotecarii de toate tipurile din US este o performanţă, în comparaţie cu eforturile noastre la nivel de asociaţii profesionale.

Însă când am ajuns acolo, mi-am dat că este mai mult decât mi-am imaginat. Stilul american în forţă, grandios şi puternic se putea vedea şi aici în structura acestei federaţii de asociaţii. Era de fapt vorba de un concern (aşa l-am numit eu) care lucra în folosul bibliotecarilor cu o eficienţă care nu era demonstrată decât de numărul mare de membri care susţineau şi erau susţinuţi de ALA. Existau departamente care tratau cu profesionalism relaţia cu presa, statisticile, problemele juridice, situaţiile de lobby şi câte şi mai câte. Nimic nu era lăsat în voia sorţii. ALA suportă burse de studii, editează cărţi de specialitate şi face publicitate bibliotecilor în campanii naţionale. Nu am spus mai nimic din activitatea desfăşurată, care este cu adevărat impresionantă. Ni s-a adus însă aminte că, în ultima parte a călătoriei noastre, vom avea onoarea să participăm la Conferinţa Anuală ALA a bibliotecarilor texani. Promitea să fie o adevărată desfăşurare de forţe.

Cam obosiţi, am plecat către Chicago Public Library. Am fost „bombardaţi” cu multe informaţii şi este uneori mai epuizant decât efortul fizic.

Această bibliotecă are, cu siguranţă, multe lucruri demne de povestit, însă cel mai impresionant lucru este mărimea ei. Ca să vă faceţi o idee, are colecţii de peste 10 milioane de unităţi, practic urmând ca mărime după Biblioteca Congresului, Biblioteca din New York şi Boston. Are 10 etaje, peste 80000 m2 suprafaţă (http://en.wikipedia.org/wiki/Harold_Washington_Library) si este trecută în Guiness Book, ca fiind cea mai mare bibliotecă publică din lume din punct de vedere al suprafeţei..

Au o secţie pentru adolescenţi Youmedia care mi-a plăcut la nebunie. Tinerii erau într-un spaţiu în care putea să vadă filme, să se cunoască între ei, să compună muzică la diverse instrumente sau să se joace tot felul de videogames şi desigur să răsfoiască o carte. Eu am urmărit cum un grup se juca Guitar Hero şi efectiv mi-aş fi dorit să mă alătur lor. Acea secţie era foarte diferită de ceea ce ştiam eu că se petrece într-o bibliotecă. Era mai mult un fel de spaţiu unde adolescenţii găseau tot ceea ce i-ar fi interesat. Prezenţa bibliotecarului era discretă şi numai cu rolul de a pune la dispoziţia adolescenţilor şi alte materiale menite să le trezească interesul. Aceastea sunt adevăratele secţii pentru tineri, unde nu ţine nimeni să-i educe cu orice preţ, acest proces desfăşurându-se în mod firesc, de la sine, prin mediul creativ şi controlat în care adolescentul este invitat.

Am vizitat toate etajele bibliotecii până la nouă unde totul era acoperit cu un tavan de sticlă sub care erau diverşi arbuşti, numele etajului fiind Grădina de iarnă tocmai din acest motiv. Acolo se puteau ţine diverse acţiuni cu public şi se putea închiria chiar şi pentru nunţi.

Fiecare etaj avea un domeniu mare pe care îl gestiona: literatură, ştiinţe exacte, limbi străine, artă, istorie etc. Ce am observat? În bibliotecile foarte mari bibliotecarii am senzaţia că sunt mult mai distanţi. Poate a fost doar o părere. Spre deosebire de bibliotecile mai mici unde bibliotecarii ies mai mult printre rafturi şi public, aici marea majoritate erau în spatele pupitrelor lucrând preocupaţi la calculatoare. Asta nu înseamnă că dacă ai fi avut nevoie de ceva ai fi stat ca un fraier în faţa lor până catadicseau să-ţi arunce o privire. Erau la fel de amabili şi de atenţi ca toată lumea care lucrează cu publicul în America.

Ce nu m-a mai entuziasmat, dar am înţeles rostul, a fost multitudinea de agenţi de ordine existenţi în toate secţii, chiar şi la cele de copii. Acest lucru mă facea să nu mă simt în largul meu. Este o senzaţie neplăcută să vezi că toate mişcările tale sunt urmărite de tipi în uniforme, dotaţi cu bastoane. Dar, probabil că experienţa lor de locuitori într-un oraş atât de mare şi-a spus cuvântul şi aceşti agenţi chiar erau necesari ca totul să fie ok.

Pe seară am ajuns acasă şi, dacă acum când povestesc am obosit deja, atunci eram praf. M-am aruncat în pat cu gândul la ziua următoare.

https://picasaweb.google.com/115792009175919274516/14ChicagoIL

Brăila, 21.06.2011

(Va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s