Biblioteci, teatru Noh, fotovoce, storytelling… chestii multe, noi si interesante (VII)

Marti 29 martie 2011

Hmmm… deja timpul petrecut în Champaign devine monoton şi obositor. Orăşelul este plăcut şi ne simţim bine aici, însă când te gândeşti că ai ajuns in America, ţara aceasta imensă şi plină de atâtea minunăţii, şi tu stai numai într-un singur loc, parcurgând cam acelaşi traseu zi de zi…

Dacă îmi doream să schimb peisajul, în egală măsură îmi doream să schimb şi programul. Eu nu aveam timp de nimic, eram într-o cursă permanentă cu timpul, deşi mă culcam târziu şi mă trezeam întotdeauna cu regret că părăsesc patul. Rândurile pe care le scriu acum aş fi vrut să le scriu atunci, la cald, şi în fiecare seară mă necăjeam că a trecut seara şi nu am timp să las pe hârtia electronică nimic. Vă întrebaţi de ce nu aveam timp? Păi, orele se terminau destul de târziu, de multe ori trebuia să trecem pe la un supermarket să mai facem ceva aprovizionare, apoi acasă aveam câte ceva de făcut ca temă. Până mâncam, până spălam câte ceva, mai menţinea legătura cu cei de acasă pe mail evident, pentru că seara nu prea mai era nimeni treaz în România…

Deci, era momentul pentru o schimbare şi, conform programului din mapele noastre, ea ar fi trebuit să înceapă de azi. Azi ieşeam să vizităm primele biblioteci publice moderne. Eram foarte nerăbdători şi cu mare chef să vedem cât mai mult. Aţi înţeles din rândurile de mai sus de ce.

Prima bibliotecă din listă a fost cea din Urbana. Am ajuns exact la deschidere, americanii aştia dacă spun o oră, apoi sunt mai precişi decât un ceas atomic.

Este foarte plăcut pentru noi, ca bibliotecari, să vizităm alte biblioteci. Înveţi multe de alţii, şi bune şi rele, apreciezi eforturile făcute de fiecare să fie „cea mai cea”, încerci să înţelegi cum depăşeşte fiecare anumite obstacole.  În bibliotecile americane te interesează toate cele enumerate şi, în plus, te impresionează faptul că au fonduri (deşi ei se plâng de insuficienţa lor) şi asta se simte. Au spaţii de invidiat, mari, imense chiar, pentru că aşa se simt ei bine: tot ce e mare e bun, dar şi pentru că aşa trebuie să arate o bibliotecă modernă, cu spaţii largi, în care să te simţi absorbit de atmosfera de acolo, să ai senzaţia că pluteşti printre rafturi şi nu că esti prizonierul unor cămăruţe întunecoase şi prăfuite. Îmi mai plac bibliotecile americare pentru că totul este gândit funcţional, dar şi cu mult bun gust. Adică să fie şi frumos şi util, ceea ce pentru noi e un doar un vis. Îmi mai place cum te cuibăreşti pe canapelele sau fotoliile răspândite peste tot cu o carte în mână sau cum te poţi lasa desculţ stând turceşte pe vreun covor printre rafturi. E super că au spaţii unde poţi să trăncăneşti liniştit cu un grup despre orice doreşti şi spaţii unde de după nişte pereţi de sticlă poţi beneficia de o linişte de-ţi auzi gândurile cum se foiesc prin minte. Sunt tare relaxaţi şi isteţi în modul în care îşi proiecteză bibliotecile.

Biblioteca din Urbana este prietenoasă şi tradiţionalistă, deşi pentru bibliotecile americane, care deocamdată la această ora sunt standardul de modernitate pentru mine, este cam ciudat să le spui tradiţionale. Noi cum mai suntem atunci? Clădirea este o clădire în stil vechi, frumoasă, cu statui si demn de reţinut ei denumesc biblioteca The Urbana Free Library. E un trend nou şi la ei, dar care subliniază destinaţia gratuită a serviciilor pentru comunitate.

Voi face o mică divagaţie. Povestesc despre ceea ce găsim într-o bibliotecă americană convinsă că multe din informaţii sunt de interes chiar şi pentru cei care nu sunt bibliotecari. O bibliotecă americană cred că arată una din cele mai frumoase feţe ale societăţii americane: altruismul , grija faţă de aproapele tău, interesul pentru frumos, artă, cultură şi educaţie. O societate care construieşte astfel de valori şi, mai ales, le respectă, nu poate fi o societate clădită rău. Are probleme, ca orice societate, dar are şi aceste realizări, pe care noi, europenii, românii, nu le cunoaştem sau nu le recunoaştem. Pentru noi americanii sunt acea naţie de tipi excentrici, egocentrişti şi nu de multe ori, paranoici. Eu vreau să vă spun că am văzut altceva şi mi-a plăcut ceea ce am văzut. Nu pretind că deţin adevărul absolut în ceea ce priveşte America, vorbesc doar de ceea ce am trăit eu.

După masă am plecat către Biblioteca Publică din Champaign. Altă bibliotecă, alt stil, altă viziune, însă după aceleaşi criterii mai sus prezentate.

Am vizitat o bibliotecă superbă, modernă, gândită ecologic şi care gestionează un spaţiu uriaş. Albumul de fotografii care însoţeşte acest text va prezenta destul de şchiop cum este să păşeşti prin încăperile acestei biblioteci.

O chestie comună la cele două biblioteci vizitate a fost identificarea unui nou trend în prezentarea colecţiilor. Cercetările au dovedit că publicul este atras de aşezarea cărţilor în raft aşa cum le găsim în librării, adică să aibă coperţile le vedere, şi nu cum le găsim acum în bibliotecile tradiţionale, prezentând doar cotorul. Este evidentă intenţia permanentă a bibliotecarilor pentru identificarea dorinţelor publicului. Se studiază în amănunt care sunt nevoile publicului pe categorii de vârstă, pe grupe de interes, după limba maternă şi orice alt criteriu care poate deveni relevant. Studiile servesc la crearea de servicii noi pentru aceste persoane.

Să nu uit! În toate bibliotecile americane am fost avertizaţi asupra regulilor de fotografiere. Ca o recomandare generală: în America înainte de a fotografia interioare de biblioteci, muzee etc e bine să întrebaţi care este politica. În general se permite fotografierea spaţiilor, însă nu se permite imortalizarea persoanelor în mod special. Face parte din dreptul la intimitate al fiecărui individ, drept care este respectat cu sfinţenie de americani. Toate persoanele care au fost fotografiate de mine ca element principal al compoziţiei şi-au dat acordul în prealabil. Americanii, cel puţin cei de rând, îşi respectă drepturile unui altuia şi îi deranjează încălcarea lor, lucru cu care eu nu pot decât să fiu de acord.

Ultimul obiectiv pe listă a fost Filiala Douglas a Bibliotecii Publice din Champaign. Această filială este o reproducere din punct de vedere al funcţiunilor a bibliotecii principale, ea asigurând aceleaşi tipuri de servicii, dar mult mai orientate către populaţia zonei pe care o deserveşte. În acel cartier există multă populaţie de culoare şi mulţi mexicani. După ce studiile au arătat că ei nu pot fi atraşi către biblioteca principală refuzând să-şi părăsească zona, cartierul, atunci s-a luat hotărârea să vină „muntele la Mahomed”. Această filială are servicii axate pe nevoile populaţiei african-americane, precum şi mexicane. Rezultatul a fost pe măsură şi l-am putut observa şi noi cât am stat acolo: biblioteca avea mulţi vizitatori cu pielea închisă la culoare care se uitau curioşi la ceata de albicioşi cu aer vizibil străin.

Am ajuns repede la Ashton Wood, cartierul nostru şi am plecat cu Delia din nou în campus. Graţie gazdelor noastre, am primit când am venit un calendar al evenimentelor din Champaign-Urbana. Erau multe chestii tentante, dar un singur eveniment ştiam că nu-l voi rata şi, din fericire, am avut la dispoziţie şi timpul necesar pentru el. În acea seară puteam să vizionăm o reprezentaţie de teatru Noh, cu trupa Kashu-Juku. Pentru mine şi, după cum am observat,  pentru Delia, a fost un adevărat eveniment de care ne-am bucurat la maxim. Cultura japoneză, nu mai este un secret pentru cei care mă cunosc, mă fascinează, orice îmi poate lărgi orizontul este aşteptat şi preţuit aşa cum merită.

Evenimentul a avut loc la Krannert Center, un spaţiu modern, superb, cu mai multe săli de spectacole, cu o cafenea, un magazin de suveniruri de bună calitate, în concluzie, un loc unde te poţi simţi foarte bine în compania artelor. Sigur, deja ne obişnuisem, pe un perete erau trecuţi la loc de cinste cei care au contribuit financiar la ridicarea acestei clădiri.

Era clar că dacă la bibliotecă era lume ca în gările aglomerate, la fel era şi în sălile de spectacole. În oraş mai erau şi alte evenimente, în alte spaţii şi pe unele locuri am văzut chiar cozi la intrare. LA Krannert Center  ne-am întâlnit cu Barbara J. Ford (directoarea Centrului Mortenson), care, fiind o femeie foarte cultivată, nu avea cum să lipsească de la fiecare eveniment cultural notabil. M-am bucurat că ne-am întâlnit, pentru că astfel i-am putut demonstra că, deşi venim dintr-o ţară mică, ştim să apreciem şi noi manifestările artistice. Cred că şi ei i-a plăcut faptul că ne-a găsit acolo.

Despre spectacol numai de bine. Iniţial vorbind cu Delia ne făceam probleme cum şi cât vom pricepe noi din acest spectacol ţinând cont că limba japoneză e departe de a fi înţeleasă de noi şi teatrul tradiţional japonez este destul de stilizat. Aveam un program de sală, dar parcă mai lipsea ceva… După începerea piesei a trebuit din nou să apreciez grija americanilor pentru detalii şi spectatori. Undeva, sus pe scenă, era proiectat subtitrajul pieselor. În aceste condiţii chiar a fost o mare plăcere să urmăresc totul.

Au fost trei piese de facturi foarte diferite: o dramă, o piesă cu temă războinică şi o comedie. Special a fost faptul că actorii, indiferent de rolurile jucate, erau toţi bărbaţi, o parte muzicieni care foloseau diverse instrumente, iar restul interpretau scoţând nişte sunete cu adevărat speciale, care dădeau originalitate spectacolului. Totul crea o atmosferă deosebită, pe care o întâlneam pentru prima oară.

http://www.youtube.com/watch?v=o–VbWf6M0c

Am plecat spre casă extrem de mulţumite: am avut o zi plină, pur şi simplu am adunat informaţii, impresii şi senzaţii care pe mine m-au îmbogăţit.

https://picasaweb.google.com/115792009175919274516/11UrbanaChampaignIL

Miercuri 30 martie 2011

După plimbăreala din ziua anterioară urmează o zi dedicată din nou cursurilor. Martin Wolske, cercetător la Şcoala postuniversitară de Bibliologie şi Ştiinţa Informării avea ca sarcină să ne vorbească despre Cum să folosim tehnologia pentru atragerea comunităţii. Nu voi insista prea mult asupra subiectului, mie mi se pare destul de tehnic pentru acest blog, însă pentru curioşi ce bine să cunoască că am publicat un articol în acest sens în Buletinul ANBPR BiblioMagazin, unde am detaliat cât am putut de mult conţinutul acestui curs.

Această zi a precedat momentul plecării noastre către Chicago, primul oraş cu adevărat mare, unde aveam aproximativ trei zile să-l cunoaştem mai bine.

În sfârşit, America va începe să ni se dezvăluie cu adevărat!

https://picasaweb.google.com/115792009175919274516/12ChampaignIL

Brăila, 20 iunie 2011

(Va continua)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s