Spiţe, broscuţe şi bujori

După o absenţă îndelungată, în acest week-end am revăzut muntele meu de suflet, Măcin, într-un fel, aş putea spune, nou. Deşi anul trecut am ajuns în aceşti munţi cu bicicleta, plimbarea pe care am făcut-o nu s-a putut numi tură, ci mai mult un prilej pentru mine să învăţ să pedalez pe drumuri de pământ şi să fac cunoştinţă cu multă veselie cu specialitatea Dobrogei: colţii babei (https://apasifoc.wordpress.com/2010/03/29/cu-sinceritate-despre-%E2%80%9Ccoltii-babei%E2%80%9D/)Atunci am pornit cu mult optimism să parcurgem un traseu interesant, însă a trebuit să renunţăm destul de repede din cauză că nu n-a fost să fie şi pace! Cam atât am putut atunci: http://www.bikemap.net/route/425975. M-am tot gândit la acest traseu şi la faptul că nu am reuşit să-l parcurg, rămânând pe lista de lucruri care trebuiesc realizate pentru liniştea mea.

Când am vorbit cu Marius la telefon, m-a întrebat dacă nu vin la Atelierul AMC (http://www.carpati.org/stire/ateliere_pentru_incepatori_-_alpinism_si_escalada_-_asociatia_montana_carpati/2831/) din Măcin, chiar şi în vizită. Ideea nu era rea deloc: aveam să revăd Măcinul, poate mai găseam ceva bujori înfloriţi şi mă întâlnesc cu câţiva carpatişti de nădejde şi poate, cine ştie, e un prilej minunat să păstrez muşchii în formă pedalând pe poteci.

Traseul, foarte asemănător cu acesta: http://www.bikemap.net/route/470047# (cu mici diferenţe pe care vi le voi povesti), este într-adevăr, aşa cum l-a numit Maus, splendid. Efectiv, sunt foarte mulţumită de inspiraţia pe care am avut-o alegând ca rută acest traseu propus anul trecut de Em, care , la rândul lui, s-a inspirat de la tura lui Maus: http://www.bikemap.net/route/96271

Cu gândul că voi ajunge pe biclă în Măcin, vineri seara am fost în fierberi foarte mari: Alois şi-a dus „calul” la meşter să-l mai aranjeze puţin pentru că era cam scârţietor şi să-i pună potcoave –  adică o anvelopă mai bună pentru roata din spate, iar eu am aşteptat să vină vremea să mă ocup şi de Blackthunder a mea. Ne-am apucat de treabă destul de târziu şi sigur că dacă am preconizat că se va termina rapid, în realitate, toată activitatea ne-a solicitat mai mult decât credeam. Sufrageria s-a transformat în atelier ad-hoc, am scos roţile, le-am dat jos totul de pe ele şi am lărgit găurile în care intrau valvele: da, aţi ghicit, am vrut să zic „adio” valvelor presta din mai multe motive şi această operaţiune pe jante era absolut necesară. Ne-am muncit ceva timp, pentru că (puteţi râde, că este de râs) am avut un burghiu de 8 pentru spart beton. Totuşi, când ne-am uitat mai bine la ceas, era ora 22.30, o oră numai bună să facem zgomot cu bormaşina. Am terminat, o roată, am băgat în camera, care de data această era dotată cu valvă auto (yupiiiii!), ceva Joe No Flats şi am plecat obosiţi la culcare, restul de treabă rămânând pe a doua zi. Nu înainte de a mai „suna un prieten”, pe Em (era deja ora 23), pentru că aveam probleme cu asamblarea roţii. Bine că nu dormea şi m-a lămurit.

Sâmbătă dimineaţă, la ora 6, eram în picioare ca să terminăm şi cu a doua roată. De data asta totul a mers mult mai repede pentru că aveam experienţa de aseară şi un burghiu pentru metal, mult mai adecvat.

Am isprăvit totul (bagaje+bicle) în timp util, cât să nu întârziem de la întâlnirea de la trecerea bac cu Marius şi Lucian. Astfel, în această formaţie, am ajuns până în Greci. Cei doi focşeneni au pornit pe Valea Morsu, către Şaua Ţuţuiatu (TA), iar eu şi Alois am luat Calea Grecilor (TG).

Cald, foarte cald, dar la ora 11 nici nu putea fi altfel. Am străbătut drumul Grecilor până la Valea Cozluc, adică până unde am ajuns cu Em şi Octavian data trecută. De aici am tot întrebat ba nişte ciobani, ba pe un domn într-o şaretă care ne-a luminat cum să intrăm pe poteca care ne va duce către Nifon.

Trebuie să precizez că faţă de anul trecut acum, acest traseu (şi nu numai) l-am găsit marcat ca potecă pentru bicicletă de către Parcul Naţional Munţii Măcin (http://www.parcmacin.ro/app/webroot/files/trasee(1).jpg). Este o iniţiativă mai mult decât lăudabilă pentru că, mai ales prin pădure este destul de greu să ţii poteca bună, fiind multe drumuri care o străbat din toate direcţiile. Pentru necunoscători marcajul este de un real ajutor, reducând stresul orientării şi lăsând mult loc distracţiei şi bucuriei de a parcurge un traseu atât de frumos cum este cel spre Nifon.

Interesantul marcaj de traseu cicloturistic

De ce acest traseu este frumos? E frumos pentru că e prin munţii Măcin, unii din cei mai frumoşi şi deosebiţi munţi din ţara noastră. E frumos pentru că are de toate pentru toate gusturile: mers pe câmp, prin pădure, urcuş, coborâş, o mică porţiune de asfalt tocit, pietre, iarbă, nisip, simţi de toate sub roţi. E frumos pentru că stai cu ochii pe broscuţe ţestoase, pe şopârle, insecte de toate felurile, flori sălbatice, bujori roşii ca focul, un peisaj de care nu te mai saturi chiar şi când oboseala începe să îţi intre în oase.

Eu l-am numit "bujorul perfect"

Frumosii bujori de Macin

Am intrat în pădure spre Nifon. Au fost porţiuni când am coborât şi am urcat pe două roţi, dar au fost şi porţiuni în care am tras pe lângă biclă. Nu mă simţeam atât de îndemânatică încât să stăpânesc pe numite sectoare bicicleta. Şi am stabilit că ne vom bucura de fiecare metru parcurs prin Măcin, pe acest traseu pe care încă nu am ajuns până acum.

Chiar si un "fulger negru" se mai odihneste

Chiar daca merg pe bicicleta oboseala tot mai apare din cand in cand

A fost multă urcare, parcă mai multă decât coborâre şi am împins la biclă cu nădejde, dar fără părere de rău. În sfarşit, pădurea s-a terminat şi satul Nifon se vedea prin atmosfera prăfoasă de vară. Fiindcă, deşi este doar finele lui mai, afară este ca în luna iulie: fără cremă de protecţie nu poţi sta în soare. Ajunşi în sat, pe o potecă nisipoasă, tragem de urgenţă la cârciuma din localitate şi ne plantăm sub o umbreluţă cu o bere în mână. Sătenii ne privesc cu multă curiozitate: străini nebuni, îmbrăcaţi ciudat, urcaţi pe bicicletă în loc să umble ca toţi orăşenii serioşi în maşină. Ne vedem impasibili de ale noastre, ne hidratăm şi mâncăm ceva, pentru că este ora 15.30. Strângem gunoaiele, ducem scaunele la loc şi cerem relaţii celei care vinde la bar. Am învăţat o lecţie care ne spune că nu strică o întrebare, chiar dacă intuim pe unde este drumul. E mult mai sigur aşa mai ales că ne întâlnim rar pe traseu cu oameni şi ei devin resurse foarte importante de orientare, pe lângă cele existente deja.

Mai e putin pana in Nifon

Ieşim din Nifon şi din nou singuri pe drumul groaznic care leagă localitatea de Luncaviţa. Pentru noi e ok, dar pentru maşini sigur este de coşmar.

Popas pe drumul care duce catre Luncavita

După puţin timp un indicator ne anunţă că intrăm pe traseul numit Dealul cu drum, TR.

Intrarea pe "Dealul cu drum", TR

E de bine, spun eu în gând şi pedalăm din nou pe o potecă care trece prin pădurea de stejar sau poieni care seamănă cu niste aerodromuri pentru libelulele care îţi trec razant prin faţă. Valea Curături, Valea Piatra Roşie etc..

Pe Valea Curaturi

Tortuga dobrogeana

Un gandac

Al doilea gandac

Multe fragute inflorite

Totul a fost bine şi frumos până ajungem la nişte băncuţe. De aici drumul a devenit anevoios, când era de coborât era destul de accidentat, cu pietroaie mari, iar la urcat, din cauza pantei nu prea ne puteam ţine în şa. Deşi eram obosiţi nu am avut încotro şi i-am dat înainte cu optimism. Tot aşteptam să intersectăm marcajul TA, pentru că acest lucru ne indica apropierea de Ţuţuiatu şi, prin urmare, de finalul drumeţiei noastre. La un moment dat am ajuns si la această intersecţie de trasee.

Celebrele "marcaje" din Macin

Eu ştiam că dacă urc pe TA va fi foarte greu, deci ar fi trebuit să merg pe forestier ca să ocolesc culmea şi să ies chiar în şa, dar nu era foarte sigură pentru că nu-mi aduceam aminte să mai fi mers pe acolo. Asta era chiar culmea! Am mers atât de mult drum şi acum mă bâlbâiam chiar unde ştiam că sunt foarte aproape de final.

Forestierul pe care ne aflam era în coborâre. Mie mi s-a părut foarte ciudat şi după ce am tot coborât noi puţin-puţin (cum ar zice Mo: http://creativemonkeyz.com/roboti/robotzi-s01-ep17-vocatie/ ), m-am temut că mă voi depărta prea mult şi voi intra pe traseul către Valea Fagilor. Atunci am făcut un mic calcul şi am zis înţelept: drumul cel mai sigur este cel cunoscut şi uite aşa am ajuns să împingem bicla fix spre Vârful Ţuţuiatul. Credeţi-mă pe cuvânt că nu am vrut acest lucru nicio secundă, am fost forţată de împrejurări să trag de biclă de panta aceea pieptişă, care în partea superioară era presărată cu multe tufe de urzici şi cu stânci mari de abia săltam calul peste ele! Nici vederea bujorilor nu mă mai entuziasma. Am ajuns în vârf cam ofiliţi, dar preţ de cîteva secunde am zâmbit către camera foto: totuşi faptul că am ajuns până sus cu biclă cu tot nu era chiar de ici de colo.

O bucurie de scurta durata

Apoi am dat-o la vale pe o pantă la fel de înclinată, dar descendentă de data aceasta. La Memorial i-am văzut pe carpatişti, care sub îndrumarea lui Marian Anghel, învăţau să se caţere. Nu-i invidiam pentru că eu am avut parte de mult mai multă distracţie şi mişcare pe acest traseu pe care nu contenesc să-l laud pentru frumuseţea lui.

La corturi nu era decât Claudia, care se întorsese dintr-o tură solitară de balaureală din zona Moroianu, alt loc minunat din Măcin. Ne-am povestit păţăniile şi au apărut şi căţărătorii destul de osteniţi şi ei.

La vorba cu Lucian, Marius si Claudia

Noroc cu apa rece a Izvorului Italienilor, reparat anul trecut de noi (http://www.carpati.org/jurnal/povestea_izvorului_italienilor/1933/), că ne-a mai înviorat după o zi prin soare şi prin praf.

Ne-am cazat în cort, la gazdele noastre Marius şi Lucian, şi am adormit buştean până dimineaţă. De obicei am ritualul meu de cuibărire în sac, de mulţumire că dorm la cort, că sunt pe munte şi el mă primeşte, dar de data asta nu am mai simţit nimic, doar cum Hypnos mă duce în lumea viselor.

Dimineaţa, inevitabil, mă dureau o serie de muşchi şi ceva din părţile noi ale corpului. Şaua mea trebuie schimbată cu una mai cooperantă, însă până atunci mai aveam de parcurs ceva drum şi posteriorul meu nu mai vroia sub nicio formă contactul cu bicicleta. Am mers prima parte a drumului mai mult la plimbare pe lângă biclă, apoi a venit o zonă tare spectaculoasă cu un drum săpat în solul moale, cu pereţi înalţi de aproape trei metri.

Drumul sapat in pamant

Am văzut din nou ţestoase şi mulţi bujori.

Bujori, bujori, bujori...

Flori salbatice

Deşi eram încă obosită de ziua precedentă, frumuseţea peisajului nu putea să mă lase rece. La un moment dat am ajuns la o belvedere pe Vârful Ţugulea, de unde am privit Pricopanul şi comuna Greci într-un tablou perfect pictat de Creator.

Culmea Pricopanului

Am ieşit din pădure şi apoi printre tarlalele până în sat a fost numai coborâre faină de tot. Ca orice începător mi-am încleştat mâinile mai mult decât trebuia pe ghidon şi frâne, ceea ce mă obosea inutil, dar de plăcut, mi-a plăcut şi partea aceasta.

La iesirea din padure apare in fata noastra comuna Greci

Soare, praf si caldura

Prin sat, ca prin sat, am dat de toţi cei care ne-au ajutat anul trecut să reparăm Izvorul Italienilor, oameni cu care îmi face plăcere de fiecare dată să mă întâlnesc pentru că ştiu cât suflet au pus alături de noi. Să fie sănătoşi şi să primească înmulţit binele făcut atunci.

I-am luat pe Marius şi pe Lucian la o pizza şi ceva lichide la popasul de la Greci de la şosea şi apoi am pornit-o încet spre casele noastre.

Nu am avut pană (să trăiască meştereala şi Joe No Flats), nu am avut probleme care să ne strice planurile. Biclele s-au comportat frumos la cât le-am solicitat prin toate hârtoapele, şleaurile şi, mai ales, pietrele.

După tura de săptămâna trecută din Bulgaria (sper să o povestesc şi pe asta) mă simt foarte mulţumită că am biciclit din nou şi că am văzut/revăzut locuri atât de speciale din Măcin. Nu ştiu cum ar fi fost parcurse la picior (probabil lungi), dar cu bicla sigur au devenit antrenante, amuzante, fermecătoare şi fără un strop de plictiseală. Ştiam că sunt norocoasă şi de aceea am ajuns şi pe acolo.

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Spiţe, broscuţe şi bujori&8221;

  1. Pai am asa de zis:
    1. sa ne duceti si pe noi pe drumul ala, preferabil intr-un sezon la fel de propice fara coltii babei (am verificat si eu zic ca lipseau din macin caci duminica dimineata izoprenele de sub cort erau curate)
    2. tare fain iti sta in tinuta de lycra girl
    3. daca cu bicicleta ai inceput sa prinzi smecheria, e momentul sa te pregatesti de vaslit
    4. cinste lui alois care a coborat si pana la masina sa recupereze bagajele
    5. poza de pe tutuiatu cu bividiul pe „picioarele” din spate a meritat efortul

  2. Asa cum ti-am spus si acolo, crezi ca mai sunt multi care sa fi fost cu bicla pe Tutuiatu? Eu nu cred. Oricum, a fost nepretuit momentul cu vocea ta inconfundabila ce parea ca se aude peste toata valea si care nu ma asteptam sa coboare tocmai de-acolo.

    Foarte tare drumul ala sapat in pamant, iti da senzatia unui tobogan dintr-un parc de distractii 😀

  3. Deci asta a fost aventura care a dus la aparitia bicicletelor in tabara de corturi… Chiar ca e de mers cu bicla prin Macin, sunt prea frumoase drumurile alea prin padure ca sa nu te bucuri de ele si-n felul asta!

    Am recunoscut si eu tunelul de pe drum (spre finalul turei), chiar era foarte interesant – mai ales ca noi cand am trecut nu stiam pe unde sa ne ascundem de un Aro ce venea umpland tunelul :))

    Oare merge sa-mi pun si eu anvelope din alea pe cursiera? :))

  4. Nu sunt eu prea mare specialista in biciclete, cunosc pinguini muuuuult mai priceputi la asa ceva, insa, daca imi permiti, mai bine lasi cursiera cu treaba ei si prinzi un prilej sa-ti iei un MTB 🙂 Recunosc sunt subiectiva, imi place mai mult MTB-ul.

  5. Si eu m-am bucurat mult sa te revad Kya, esti mereu o prezenta tonica pentru noi !
    Super traseul vostru chiar daca a fost de anduranta in mare parte.

    Si uite ca as copia cat mai mult din ceea ce faci… Mi-e clar, poti fi o mare „sursa de inspiratie” pentru orice om care isi doreste sa fie fericit iar pentru asta primele resurse (cele de baza) le cauta in propria fiinta.

  6. Sunt multe de spus cand vorbim de fericire :))

    De aceea ma voi limita doar sa-ti multumesc pentru cuvintele frumoase si sa nu ai nicio grija, ca esti pe drumul cel bun si tu si Dan! Stiu ce traiti cu fiecare tura si cu fiecare mica victorie cu voi insiva 😉

    Dar sa nu uit ce este mai important: in tot ceea ce mi se intampla mie, fara prietenii mei nu as fi trait nici pe sfert clipe de neuitat. Amintirile mele cele mai frumoase sunt alaturi de prieteni dragi, ei au facut ca totul sa fie mult mai implinit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s