Povestea cutiei cu piersici

Zilele trecute mi-a căzut în mână textul de mai jos. Apoi am aflat că este un text din gama celor care circulă destul de frecvent pe net şi pe care eu nu le deschid niciodată dacă îmi ajung în căsuţa poştală. Probabil că acesta este şi motivul pentru care nu-l cunoşteam. Însă, dacă totuşi l-am reprodus, înseamnă că a fost ceva care mi-a atras atenţia şi mi-a plăcut. Concluzia o tragem fiecare dintre noi 🙂

Un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecţia de săptămâna viitoare să ia o cutie de carton şi pentru fiecare persoană care îi supără, pe care nu pot să o sufere şi să o ierte să pună în cutie câte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective.

Timp de o săptămână, studenţii au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea să şi-o pună la capul patului. Studenţii au fost amuzaţi de lecţie la început, şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume rămase în memorie încă din copilărie.

Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau studenţii adăugau nume ale oamenilor pe care îi întâlneau şi care considerau că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să observe că devenea cutia din ce în ce mai grea. Piersicile aşezate la începutul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, şi stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte.

O problemă dificilă mai era şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun  restaurant, la întâlnire, la masă, la baie, mai ales că numele şi adresa fiecărui student, ca şi tema experimentului, erau scrise chiar pe pungă. În plus, cartonul cutiei se stricase şi ea ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă faţă sarcinii sale.

Fiecare a înţeles foarte repede şi clar lecţia pe care a încercat să le-o explice profesorul când s-au revăzut după o săptămână, şi anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână întreagă nu a fost decât expresia greutăţii spirituale pe care o purtăm cu noi, atunci când strângem în noi ură, invidie, răceală faţă de alte persoane.

De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care îl facem acelei persoane. În realitate, însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înşine.

În cutia ta câte piersici sunt… şi ce ai de gând să faci cu ele??

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s