„Confesiunile” unui kohai sau „apă şi foc” :)

aikido_kanjiAm reuşit încă odată să-mi uimesc cunostinţele, prietenii, neamurile, criticii, cu descoperirea unei noi pasiuni. Faza este că aceste „pasiuni” sunt din ce în ce mai neobişnuite, mai suprinzătoare pentru cei care mă ştiu şi se pare că nu mă voi opri aici. Periodic voi lua decizii cât mai stupefiante, dacă este posibil. Şi nu pentru că aş urmări neaparat acest lucru. De fapt, doar percepţia exterioară este de aşa natură, mie nu mi se pare decât că îmi urmez inima.

De câteva luni am descoperit aikido. Probabil că anumite lucruri sunt predestinate, pentru că altfel aş fi ajuns la şah sau la canoe sau la fitness. La fitness, ce-i drept, am ajuns la un moment dat, dar nu s-a întâmplat magia de care aveam nevoie ca să rămân.

Dar să povestesc, pentru că asta aşteaptă cei care mai bântuie pe aici.

Am ajuns la aikido fără să ştiu nimic despre aikido. Am intrat fără să înţeleg prea bine ce văd atunci când am căscat gura la câteva şedinţe. Cam multe buşituri şi un fel de balet…

Totuşi foarte tare, vă daţi seama? Două persoane se înfruntă cu mişcări graţioase şi, când te aştepţi mai puţin, unul dintre ei se adună cu greu de pe jos secerat într-o cădere mai mult decât zgomotoasă.

O femeie şi-ar găsi locul în această „peisaj”? Am gândit cu voce tare în spre sensei, anunţându-mi, cu sinceritate, dubiile. Şi el zice: Desigur! Probabil că toţi aţi ghicit că aşa va răspunde. 🙂

Îndoielile încă erau suverane, când Monica se apropie şi-mi spune: Îmi pare bine că suntem colege. Ce bine că vom lucra împreună! Oups! Se pare că deja eram ”în club”, dar eu nu ştiam. Ca de obicei, eu aflu ultima toate noutăţile…

A urmat o perioadă mai delicată… Eşti newbie… testată, mirosită (figurat, desigur) câţi bani faci. Nu cred că s-a terminat perioada nici acum, dar măcar m-am obişnuit cu „tratamentul”. În compensaţie, am fost ajutată, cu răbdare şi delicateţe chiar, să mă apropii de aikido.

Nu e uşor să pătrunzi într-o lume preponderent a bărbaţilor cum este cea a artelor marţiale. Şi mă voi opri aici cu consideraţiile, pentru că nu mi-am propus să tratez acest subiect etern şi, prin urmare, aproape plictisitor. Dar se poate, asta contează! Şi le mulţumesc tuturor, pentru că, de la fiecare, am de învăţat.

Acum despre aikido, aşa cum îl vede o începătoare, fără experienţă serioasă, dar cu multă bunăvoinţă. „Calea armoniei” încă este ascunsă pentru mine. Din când în când, ascultând explicaţiile şi aplicându-le cât mai fidel, am flash-uri şi înţeleg, şi atunci satisfacţia este mare. Apoi reintru în modul acela smuls de a exersa, puţin violent (aşa cum l-a etichetat Nigel) şi fără prea multă eficienţă.

E încă un sport plin de contradicţii pentru mine. Sunt sigură că practicanţii de aikido cu vechime vor simţi nevoia să contrazică multe din afirmaţiile mele. Nu sunt greşite, sunt doar percepţia unui începător care caută încă aikido: calea armoniei. Uneori poate dura o viaţă, probabil.

Armonie într-o confruntare între un atacator şi cel care se apără…  aparent nu poate fi acceptată ideea. Să porneşti la o luptă cu gândul de a o termina fără să înceapă… Să eviţi cât poţi de mult să-ţi răneşti adversarul… Mişcări rotunde şi graţioase, dar cu efecte fulgerătoare…

IMG_7799

Nu voi descrie filosofia aikido, sunt alţii mult mai pregătiţi să o facă şi pentru cine doreşte să o afle, netul şi jdemii de cărţi îl aşteaptă. Dar este suficient cât să incite să te apropii, măcar din curiozitate, de aikido.

În Dojo ai momente în care simţi că baţi pasul pe loc şi momente în care crezi că le ştii pe toate. Cu toate acestea mergi înainte şi exersezi cu răbdare până reflexul ia locul controlului. Avansezi greu, dar fiecare progres îţi dă satisfacţii. Cunoşti maeştri care, cu modestie, se coboară la nivelul tău şi te învaţă, şi începători ca şi tine, care cred că e pierdere de timp să împărtăşească. În aikido e ca în viaţă, uneori 🙂

Dar mai presus de toate e armonia, lucru care ne lipseşte foarte mult în aceste vremuri nebune. De aceea, mă simt privilegiată: pe tatami mă desprind de vârtejul cotidian, după mokuso numai există decât aikido şi eu. Armonia este, deocamdată, doar în mintea mea, în timp, va fi şi prin mişcările mele.

aikido

E o experienţă şi, dacă puteţi, încercaţi-o!

Până atunci: arigato gozaimasu, pentru ca ati avut bunavointa sa treceti pe aici si, desigur, sayonara! 🙂

Linkuri către chestii, sper eu, mult mai lămuritoare decât rândurile mele dezlânate:

http://en.sevenload.com/item/yt/cyX0oeZ0avk

http://picasaweb.google.com/kyamemories/Aikido#

http://www.aikidobraila.ro/index.html

http://www.mizuno.ro/

http://www.obiectivbr.ro/component/content/article/34868.html

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;„Confesiunile” unui kohai sau „apă şi foc” :)&8221;

  1. imi place mult ce scrie aici…cred ca e la fel pentru oricine devine „prins” de ceva. totusi, cum ai evitat sa devii prinsa de catarat n-o sa inteleg 🙂

  2. Sunt „prinsa” de catarat in cel mai trist mod in care poti fi „prins”: imi place fara sa pot sa fac asa ceva 🙂
    Bine ca am celelalte pasiuni… 🙂

  3. Nu stiu daca aikido este calea ta dar stiu ca este o experienta extraordinara, contactul cu o arta martiala in contextul in care in ea nu vezi doar lupta si castigul -si aikido e cel mai usor de indepartat de cuvintele lupta si castig-are un caracter profund modelator. O arta martiala isi lasa amprenta asupra ta, ca om, ca gandire, ca filozofie si deschide pe nesimtite noi orizonturi asa cum bine subliniezi si tu. Si in acelasi timp deschide o calatorie continua spre tine insuti si spre a defini stilul care te reprezinta…si mergi inainte, nimeni nu spune ca nu vei avea si obstacole, dar din cate „sporturi” am incercat pana acum clar alpinismul si artele martiale mi-au ramas cel mai aproape de suflet.

  4. M-am tot gandit la ceea ce ai spus. Si eu pot spune la fel: muntele si aikido sunt cele mai aproape de sufletul meu. Si am incercat sa in inteleg ce le uneste.
    M-a luminat Morihei Ueshiba care, la baza aikidoului, a pus ideea de progres continuu „musubi”, efortul de autodepasire. Musubi inseamna: ori progresezi, ori degenerezi – cale de mijloc nu exista. Probabil ca asta uneste cele doua pasiuni, cel putin in cazul meu: dorinta de autodepasire.

  5. Buna Kya! Am recunoscu sala (si colegii) de Aikido din Braila, unde am activat si eu multi ani…si nu am rezistat sa nu-ti scriu. Felicitari pt sportul pe care il practici si poate ne vedem la sala!
    Si eu am un blog tot legat de calatorii se numeste Journey Offers (sau cel putin asta vrea sa para 🙂 ), t-as ruga daca doresti sa facem schimb de link-uri. Al meu este http://www.journeyoffers.blogspot.com/ .
    Numai bine iti doresc!
    Suzana

  6. Multumesc, Suzana! Chiar sunt mandra de sportul pe care il practic si imi doresc sa fiu pe masura nobletii lui. Imi pare bine cand intalnesc persoane cu preocupari atat de apropiate. Multumesc pentru link. Numai bine si tie!

  7. personal imi place AIKIDO dar m-am indragostit de nin-jutsu ,unde toate tehnicile sunt neconventionale unele chiar tinute in secret de lungul timpului , oricum pentru fete recomand ju jitsu, ninjutsu sau aikido , aceste arte martiale sunt extrem de eficace intr-o confruntare reala cu un adversar mai putin karate sau kiokushin sau shotokan.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s