Prin munţii Moldovei

Hăşmaş – scurtă prezentare

În Carpaţii Moldo-Transilvani, însemnată subdiviziune a Carpaţilor Orientali, masivul Hăşmaş ocupă o poziţie centrală. Prin multiplele lui valori peisagistice, care culminează cu impresionantele chei ale Bicazului, el alcătuieşte una din cele mai remarcabile regiuni turistice din munţii noştri.

Masivul este constituit, în principal, din două mari culmi, şi anume: Culmea Curmătura şi Culmea Tulgheş – Valea Rece. Cele mai importante ape care îl străbat sunt Bicazul şi Bicăjelul.

Cel mai înalt vârf: Hăşmaşul (Hăghimaşul) Mare (1792 m).

Posibilităţi de cazare: staţiunea Lacu Roşu (980 – 1107 m alt.) sau cabana Piatra Singuratică (1430 m alt.)

Atracţii turistice: Lacu Roşu, Cheile Bicazului, Cheile Şugăului, Peştera Munticelul şi multe alte trasee descrise pe larg în lucrarea „Hăşmaş – ghid turistic” de Emilian Cristea, Colecţia Munţii Noştri, Editura Sport-Turism, 1978


Afară încă este rece şi primăvara se face aşteptată chiar şi în această regiune a ţării unde căldura soarelui ar trebui să ne mângâie mai repede. Până vom ajunge să facem o baie în mare, ne îndreptăm din nou către munte. Şi, din fericire, avem încă mulţi munţi despre care merită să vă povestesc.

p1060508Tocmai pentru că aveam mai multe posibilităţi mi-a fost foarte greu să aleg. De data aceasta sigur va fi ceva din Carpaţii Orientali, dar nu ştiam sigur ce anume. Oscilăm între Nemira, Ceahlău sau Hăşmaş. Nemira şi Hăşmaş erau mai tentanţi, pentru că aş fi păşit pentru prima oară acolo. Despre Nemira adunasem destul de puţine informaţii şi atunci, după o deliberare destul de complicată, am ales Hăşmaş. Cu altă ocazie va urma şi Nemira, cu siguranţă.

Sunt două puncte de acces spre inima muntelui Hăşmaş: unul ar fi din localitatea Bălan, pe langă Gheorghieni şi altul din staţiunea Lacu Roşu. Am ales staţiunea pentru că oferă posibilităţi de cazare mai diverse şi pentru că, în drum, trecem prin Cheile Bicazului, una din minunile Moldovei.

Sâmbătă dimineaţă eram în Piatra Neamţ, unul din cele mai frumoase oraşe moldoveneşti, care merită vizitat neaparat, dacă veţi avea ocazia să ajungeţi pe acolo. Perla Moldovei, aşa cu mai este denumit municipiul, te primeşte cu o telegondolă ce se perindă maiestuoasă deasupra urbei, iar muntele Pietricica veghează de secole aceste locuri.

Drumul continuă spre „Cheile Bicazului, peisaj wagnerian”, aşa cum le denumeşte Ionel Teodoreanu. Trec printre pereţii de stâncă nemuritoare şi îmi revin în memorie momentele în care le-am vazut pentru prima oară, în copilărie. Şi atunci şi acum, acelaşi sentiment copleşitor de măreţie mă încearcă. Voi prelua din ghidul dedicat munţilor Hăşmaş de către Emilian Cristea, descrierea acestor superbe Chei: „drumeţului i se derulează, ca secvenţele unui film, un peisaj realizat din întâlnirea elementelor capabile să redea perfecţiunea frumosului nativ: apă, pădure, munte. Prin îmbinarea lor, completată ulterior şi de mâna omului, avem astăzi un fenomen carstic celebru, îmblânzit prin realizarea şoselei, dar care numai aparent i-a diminuat din sălbăticie”

p1060515Ajungem în staţiunea Lacu Roşu. Cautăm cazare şi, deşi nu este chiar sezon, găsim destul de repede ceva întrebând printre localnici. Se pare că sunt gazde pentru toate buzunarele şi preferinţele. Noi alegem ceva mai modest, pentru că nu ne interesează decât un adăpost pentru o noapte, în rest fiind plecaţi pentru a cutreiera zona. Astfel am găsit la Vila 9 camere bune, curate şi ieftine. Însă, în staţiune sunt şi hoteluri, căsuţe de lemn sau orice fel de cazare am dori.

Am lăsat bagajele nefolositoare în cameră şi am plecat pe traseul bandă albastră care duce până în Poiana Albă şi, de acolo, dacă am fi avut timp destul, am fi continuat pe bandă roşie către Hăşmaşul Mare sau Piatra Singuratică.

Cum a nins de curând, zapada este aşezată într-un covor gros, pufos şi neatins. Şi, pe măsură ce înaintăm, fulgi fini de nea cad neîncetat în jurul nostru. Nu este frig deloc sau noi, în costumele de iarnă, nu prea îl simţim. Sau poate discuţiile purtate între noi ne animă astfel încât nu mai simţim muşcătura gerului?

p1060516

Pe măsură ce înaintăm, priveliştea pe care o lasăm în spate este din ce în ce mai desăvârşită. Ne oprim pentru a simţi plăcerea privitului unui peisaj parcă inspirat din poveştirile de iarnă ale lui Gogol.

În prima poiană întâlnită rătacim drumul. Fără să ne impacientăm căutăm cu rabdare marcajul. Nu este tocmai simplu. Iarna să mergi printr-un strat de zăpădă proaspătă de cel puţin 15-20 cm poate fi o acţiune destul de obositoare. Deci facem pauze destul de dese. Într-un final, regăsim marcajul şi începem din nou urcuşul în pantă nu tocmai abruptă, dar, aşa cum am spus, obositoare din cauza zăpezii care ne încetineşte ritmul.

pict0510Când ajungem în Poiana Albă rămânem uimiţi de cât alb se deschide în faţa ochilor noştri. Atâta puritate, un covor neatins cât vezi cu ochii.

Soarele ne lasă să mai facem câteva fotografii înainte de a apune pe după culmile care ne înconjoară din toate părţile. Umbre roşiatice, cenuşii, albăstrii sunt coborâte asupra stâncilor sau pădurii. E cel mai frumos ceas al acestei zilei, când soarele ne aruncă o ultimă privire atentă înainte de a ne lăsa în grija lunii reci.

p1060527

Nu ne temem de noapte, dar ne pare rău că nu am ajuns până la Hăşmaşul (Hăghimaşul) Mare. Cu siguranţă voi reveni aici pentru a ajunge şi pe acest vârf. Mai dăm o roată cu privirea asupra poienii şi facem cale întoarsă. Drumul acum este mult mai rapid parcurs şi ne întoarcem la camera noastră după opt ore de mers, obosiţi, dar cu sufletele pline de frumosul locurilor pe care le-am cutreierat.

p1060530A doua zi e rezervată Suhardului. Colegii montaniarzi moldoveni vorbesc des în descrierile lor despre el şi m-am bucurat că pot face măcar un traseu şi în această zonă.

Ne propusesem să pornim spre Suhardul Mic, pe triunghi albastru şi, la un moment dat, în Şaua Suhardului, să îl părăsim mergând direct către Suhardul Mare, pe care l-am stabilit noi ca fiind obiectivul principal al zilei.

p1060535Traseul triunghi albastru care începe din staţiunea Lacu Roşu de la hotelul Turist este destul de antrenant, iar noi l-am parcurs cu mare plăcere. Atât de mare, încât în loc să îl abandonăm pentru a ajunge pe Suhardul Mare, l-am continuat conştiincioşi până am ajuns sus pe Suhardul Mic.

p1060550

Am relatat această „eroare de orientare” cu un scop: dacă veţi dori să parcurgeţi traseul triunghi albastru până la capăt, să o faceţi fără rezerve. Sus, pe Suhardul Mic, este un platou cu o belvedere impresionantă. Se vede toată Valea Bicazului până în depărtare, spre Ceahlău. Totul îţi taie respiraţia prin frumuseţea peisajului. Pur şi simplu nu ne mai săturam de ceea ce ni se oferea în faţa ochilor. Şi, din fericire, deşi am avut parte de o zi de iarnă, cu zăpadă sub tălpi, soarele ne râdea strălucitor, pe un cer fără un pic de nori care să umbrească panorama din faţa noastră.

p10605531

Suhardul Mare, care a urmat să-l urcăm după ce l-am coborât pe cel Mic, nu a mai avut aceeaşi primire ospitalieră pentru noi, drumeţii. Vârful lui împădurit nu ne-a lăsat să admirăm ceea ce se întindea de la poalele sale până în zare. Dar pe munte nu te poţi supăra niciodată, pentru că „în lupta cu muntele, omul niciodată nu va ieşi învingător”. I-am mulţumit pentru că ne-a primit să-i cutreierăm potecile şi am coborât pentru că ne pregăti de lungul drum către casă.

p1060597p1060574

În încheiere, vă voi lasă să meditaţi la cuvintele filosofului francez Jacques Chevalier: „Ne cheamă spre munte bucuria de a lupta şi de a cunoaşte, ispita riscului şi voluptatea victoriei, dorinţa de a evada dintr-o lume mecanică, uniformă, pe care am făcut-o prea asemănătoare nouă înşine”. Toţi simţim la un moment dat această dorinţă de evadare şi nu ştim că avem la dispoziţie o lume atât de impresionantă cum este cea a muntelui.

p10605841

Cărări cu soare!

Foto: Alois Ciuraru, Marius Coviltir

(Articol publicat în Monitorul de Brăila nr. 3986 (21-22 martie 2009 ) si 3987 (23 martie 2009)

Aceeaşi tură repovestită o puteţi găsi aici:

http://www.carpati.org/jurnal/ce_mi%C5%9F-ma%C5%9F_%C3%AEn_h%C4%83%C5%9Fma%C5%9F_/1341/

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Prin munţii Moldovei&8221;

  1. Superbe si de vis imagini,prea vibrante pentru a lasa gandurile deoparte,chemarea muntelui,aceasta chemare divina.
    Superbe imagini.Mult succes incontinuare.

  2. O prezentare msi mult decit atractiva. Chiar iti vine sa lasi baltă multe şi să mergi pe acolo, inclusiv aceia care nu se omoară cu muntele iarna…
    NU ştiu cum arată pliantele, materialele, acţiunile Ministerului Turismului despre care se face multă discuţie săptămînile astea. Dar nu ştiu ce altceva m-ar atrage să merg la Lacul Roşu, pe potecile din zonă, în afara unei descrieri precum cea de mai sus…

  3. Multumesc! Aceste aprecieri vin din partea unei persoane care chiar stie sa scrie si, in acest caz, ma simt de doua ori mai onorata 🙂

  4. intr-adevar e ceva deosebit, un album de amintiri din cateva colturi de lume,
    cele mai calde salutari din Tara Maramuresului, numai bine, si felicitari, penrtu cel mai frumos blog pe care l-am vazut.

  5. Multumesc si sper sa adaug cateva amintiri si din frumoasele locuri ale Maramuresului cat mai repede 🙂

  6. Parerea mea este ca te descurci minunat, Kya, D-zeu stie cum le impaci pe toate, caci din cate stiu ai familie, un copil, servici…
    Care ar fi reteta fericirii- a fericirii de a colinda muntii-pentru mine va ramane vesnic un mister…Oricum te admir foarte mult pentru ceea ce esti si pentru ceea ce faci( evident pt cat se desprinde de pe carpati.org si blogul tau)Felicitari!

  7. Multumesc, dar nu merit atatea aprecieri 🙂 Doar incerc sa traiesc si sa obtin cat mai mult de la viata 🙂
    Daca ai stii cate regrete am ca nu fac tot ce mi-as mai dori sa fac… si imediat mi le inghit pentru ca trebuie sa multumesc pentru tot ceea ce am vazut, oamenii pe care i-am cunoscut, sansele care mi s-au oferit, clipele frumoase pe care le-am trait… Daca voi fi nemultumita mi se va lua totul 🙂

  8. Ba..probabil ca le meriti. Este o mare calitate sa iei de la viata ce e mai bun si sa vezi partea plina a paharului. Eu ti-am citit toate jurnalele, pe parcursul intregii veri, cand am avut niste probleme si singurul lucru care ma mai „trezea”la viata era ceea ce scriai tu(si alti carpatisti)in postarile voastre. Au constituit o adevarata terapie pt mine. Acum cand acele probleme au fost depasite cu bine, si intru pe site, va privesc ca pe niste prieteni care m-au ajutat si simt ca ma leaga ceva de voi. In orice caz este un sentiment placut, greu de descris in cuvinte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s