În împărăţia Crăiesei zăpezilor

Iniţial, a fost doar o idee: ce ziceţi de o tură în Piatra Mare? Ideea, însă, a prins foarte repede şi amatorii s-au adunat cu vreo două-trei săptămâni înainte. Era necesar să ştiu din timp cine doreşte să participe, pentru că micuţa, dar cocheta cabană Piatra Mare, aflată la 1628 m, este una din cele mai solicitate, iar rezervările se fac cu mult timp înainte.

Se pare că odată rezolvată problema cazării, singurul lucru care ne mai preocupa a fost starea vremii, element deosebit de important, atunci când planifici o ieşire pe munte. Prognoza nu era tocmai optimistă, în zona Braşovului fiind ceva cod galben, iar prietenii mei de pe acolo mă anunţau că este zăpadă mare şi, foarte posibil, drumuri dificil de strătut.

Masivul Piatra Mare face parte din munţii Bârsei, localizaţi în sudul depresiunii Braşov, în cadrul Carpaţilor de Curbură. Este un masiv mult mai blând decât Bucegi, fără risc mare de avalanşă, şi, din acest motiv, este ideal pentru o ieşire pe munte fără evenimente deosebite, deoarece are poteci relativ uşoare, bine marcate şi peisaje minunate.

De la Dâmbul Morii există posibilitatea parcurgerii mai multor trasee spre inima masivului. De data aceasta am ales unul dintre cele mai frumoase şi anume, cel prin Canionul Şapte Scări, marcat cu bandă galbenă.

Drumul până la canion, pe timp de iarnă, este minunat. Cu mare satisfacţie am străbătut poteca ninsă, mai ales că, de acolo de unde veneam noi, de la câmpie, zăpăda nu mai era decât o amintire. Copacii aveau ramurile încărcate şi imediat a început distracţia, antrenând unii spre ceilalţi adevărate perdele de nea. În faţa acestei ierni, aşa de dorite de noi, redevenim copii şi reaprindem cheful de şotii . Nu ne facem probleme: e atâta zăpadă încât şi o săptămână dacă am rămâne nu am izbuti să o răscolim pe toată.

dsc02557

Canionul apare brusc în faţa ochilor. Această minune a naturii, cu amenajările de rigoare, adică nişte scări ajutătoare, constituie o atracţie deosebită din mai multe motive. În primul rând e superbă trecătoarea dintre stânci, pereţii înalţi, din care cu greu se zăreşte un petec de cer. Apoi căderea de apă, parţial îngheţată, jumătate cascadă, jumătate orgă de gheaţă îţi reţine privirea fără încetare. Şi, fără a micşora din măreţia locului, mai sunt şi acele scări şi pasaje amenajate de om, care atunci când le urci te fac să te simţi ca şi cum ai urca spre cer. Senzaţii unice…

canion

Cu atenţie, am început să urcăm pe treptele, pe alocuri, acoperite de gheaţă. E rece în canion si apa crează curenţi de aer care bagă fiori pe sub jachetele speciale de munte. Bocancii au păşit cu grijă prin zonele alunecoase şi parcă timpul s-a perindat prea repede în canion. La ieşire ne privim uşor ameţiţi de locul prin care tocmai am trecut şi pornim mai departe.

img_9730

Urmează o zonă în urcare continuă, care duce direct către cabana Piatra Mare. Din loc în loc sunt trepte înalte de piatră care te fac să oftezi uşor când le păşeşti. Zăpada până la genunchi nu reuşeşte să acopere totul şi, astfel, poteca şerpuieşte printre bolovani şi trunchiuri de brad căzute de la diverse furtuni.

dsc02657

Facem pauze multe pentru că ştim că avem timp destul ca să ajungem la cabană pe lumină. Ceaiul fierbinte din termos şi şedinţele foto sunt un prilej foarte bun ca să ne mai oprim.

img_9797

Ultima parte a drumului este formată dintr-o pantă abruptă care scoate sufletul din noi. Însă, odată ieşiţi în golul alpin, ne frecăm la ochi buimaci: soarele se reflectă în zăpada pură, cerul este de un albastru perfect, iar brazii străjuiesc ca nişte păsări cu aripile ninse, gata să-şi ia zborul.

img_9803Fumul firav de la hornul din cabană ne spune că suntem bineveniţi. Aşa ne spun şi cei doi ciobăneşti superbi, Hera şi Bruno, proaspăt tunşi şi perfect asortaţi la blană cu albul de afară. Politicoşi ne dăm noroc (fiecare cu mâna sau piciorul din dotare), iar ei, blânzi, aşteaptă o mângâiere şi, de ce nu? ceva bun de mâncare.

cabana

Cabanierul este om de munte adevărat, care a construit cu propriile lui mâini frumoasa cabană şi care, pentru a ne simţi noi bine acolo sus, pe munte, cară cu hărnicie tot ce bănuieşte că ne este de folos. Ştie să îţi dea un sfat bun atunci când nu cunoşti starea drumului, îţi oferă un ceai fierbinte când apari zgribulit şi obosit de afară şi te dojeneşte atunci când nu ştii că pe munte nu laşi gunoi pe nicăieri, ci îl cari înapoi, până în vale.

img_9814

Seara a trecut ca de obicei: povestiri, întâlnirea cu alţi munţomani (de fapt, suntem o mare familie)şi, dacă mai avem putere, o rundă de joacă în zăpada pufoasă de afară la lumina lanternelor frontale. O bere, un ceai sau un vin, la gura sobei, ne dezleagă imediat vorbele şi doar oboseala ne goneşte la somn.

A doua zi muşcatele înflorite râd vesele, în ciuda soarelui cu dinţi din fereastră. Dimineaţa e superbă şi ,cum facem ochi, o ţâşnim afară. După tradiţionala poză de grup din faţa cabanei ne hotărâm cu greu pe ce traseu să ne întoarcem. După lungi parlamentări, alegem drumul numit Familiar, marcat cu bandă roşie.

muscate-in-fereastra

Înaintez rapid pe poteca săpată ca un şanţ în zăpada înaltă, uneori chiar până la şold. Mă îndepărtez de grup şi mă simt ca şi cum aş fi în împărăţia Crăiesei Zăpezilor. Privesc în sus şi, din înaltul cerului şi al brazilor, cad încet şi rar fulgi mici de zăpadă, care îmi mângâie blând obrajii.

dsc02777

Aici, în mareţia muntelui, rupt de lume, te regăseşti pe deplin. Zi de zi eşti mai apăsat de aceste vremuri nebune, de această societate din ce în ce mai desprinsă de adevăratele valori, iar evadarea, chiar şi pentru două zile, înseamnă o cură de purificare. Eşti numai tu şi mama natură, cea care ne primeşte de fiecare dată în braţele-i generoase şi pe care uităm din ce în ce mai mult s-o respectăm aşa cum merită.

img_0004

Drumul pe Familiar este foarte lejer şi din acest motiv am întâlnit o grămadă de persoane care urcau din Dâmbul Morii. Nu toţi erau oameni de munte, se vedea că unii sunt doar într-o plimbare uşoară, însă mă bucur mereu foarte mult să văd că mersul pe munte este alegerea din ce în ce a mai multor persoane.

Voi încheia cu frazele lui Guido Rey, scriitor, alpinist şi fotograf italian, care reuşeşte să exprime mult mai bine decât mine ce sentimente te animă pe munte:

Dragostea de munte îşi are rădăcina în frumuseţea locului de unde priveşti, în transparenţa aerului, în claritatea cerului, în adâncul prăpăstiilor, în marea singurătate. Ea izvorăşte din senzaţia înălţimilor, din prezenţa pericolului, din tumultul libertăţii, din uitarea tuturor lucrurilor omeneşti.

dsc02836

Nu uitaţi, la munte încă mai este iarnă ca în poveşti! Înainte de a cheltui banii prin mall sau la vreun restaurant preferat, gandiţi-vă că mai aveţi o alternativă!

Cărări cu soare şi să ne vedem pe munte!

Foto: Cristi Videanu, Octavian Ceamă

Articol publicat în Monitorul de Brăila nr. 3970 (2 martie 2009 )

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;În împărăţia Crăiesei zăpezilor&8221;

  1. SALUT
    LEGAT DE PROILAVIA BRAILA,CLUBUL EXSISTA INCA, MAI FACEM TURE, DAR IN FATA COMUNITATII AM FACUT PREA MULTE 6-7 ANI SI NU NE-AM ALES DECAT CU USI INCHISE…..ASA CA ACUM FACEM DIN DRAGOSTE PT MUNTE SI CHITARA INTRE CEI DORITORI
    DACA CITESTE CINEVA MAILUL LA ADRESA lalamirceagabriel@yahoo.com IMI PUTETI SCRIE SI VB MAI MULTE,POATE NE SI INTALNIM

  2. Ma bucur, Gabi, sa aflu ca Proilavia isi continua activitatea. E bine ca in Braila interesul pentru activitatile outdoor nu a disparut complet. Poate vreodata vom initia niste proiecte impreuna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s