Orăşelul de piatră

e9bf

Se derulează o toamnă încărcată de evenimente. Românul e atent ba la criza mondială, ba la cursa pentru un loc cât mai sus la alegeri, ba la ce a mai făcut Mihaela Rădulescu… şi, în final, nu se simte mai câştigat, ci doar mai obosit.

Nu vreau să contribui la astenia dumneavoastră de toamnă, din contră, măcar cu ochii minţii, vreau să vă ajut să vă relaxaţi, călătorind cu puterea gândului, în locuri care nu uimesc prin lux, prin dotări extravagante, prin magazine scumpe, ci printr-o frumuseţe blândă, printr-o pace instaurată parcă de sute de ani, cu oameni simpli şi primitori.

Dar să plecăm la drum… Destinaţia? Bansko, o staţiune de munte, undeva în Bulgaria. Nu am ales deja clasica destinaţie a românului, litoralul bulgăresc, pentru că deşi marea e o ispită permanentă, muntele îl port veşnic în suflet şi doar acolo, sus, în liniştea lui ancestrală, mă regăsesc.

Drumul prin Bulgaria (dacă mai sunt români care încă nu au ajuns pe acolo) este destul de anost. Case gri, cubice, fără sare şi piper, te pun pe gânduri şi te fac să crezi că toate bancurile care se spun despre vecinii noştri nu sunt chiar fără temei.

Spre Sofia se merge pe cei 100 de km de autostradă care sunt făcuţi mult mai bine decât cei româneşti. Apoi se coboară spre regiunea Blagoevgrad. În curând, culmile semeţe ale munţilor Pirin ne însufleţesc. La poalele lor, într-o zonă protejată de UNESCO, este orăşelul de piatră, Bansko.

În Bansko găseşti privelişti minunate datorită romantismului vechiului oraş, cunoscut prin numărul ridicat de monumente şi prin bogata colecţie de icoane a şcolii locale de pictură Zograf. Zona este renumită pentru bucătăria excelentă, pentru folclorul autentic, dar şi pentru varietatea tavernelor şi localurilor din staţiune (peste 200 la număr).

Aici se îmbină fericit, moderna staţiune de schi, cu aproximativ 70 km de pârtie cu toate dotările specifice (teleschi, tunuri de zăpadă, iluminat artificial, telegondole, telescaune), cu străvechiul orăşel cu ziduri arhaice de piatră, cu biserică cu un cuib de barză în turn, cu vânzători ambulanţi de şoşete şi căciuliţe tricotate manual de lână cu modele multicolore.

Barza din vechea clopotniţă

A doua zi în Bulgaristan. Soarele ne zâmbea printre draperiile camerei, prin urmare i-am întors hlizeala şi după ce am ronţăit rapid ceva, am plecat către cabana Vihren (1950 m). Din Bansko cel mai bine se ajunge cu maşina, fiind vorba de vreo 15 km (cred) de şosea asfaltată. Înainte de a ajunge la cabana Vihren, am trecut pe lângă Banderiţa, o altă cabană aflată în apropiere.

Cabana Vihren

Am intrat în traseul spre vârful Vihren, obiectivul nostru din acea zi. Peisajul este deosebit. Norii acopereau vârfurile, însă nu răpeau din frumuseţea locurilor. Fotografiile, cu siguranţă, vor spune mai mult decât cuvintele.

Cabana este situată într-o vale, într-o căldare, înconjurată de versanţi înalţi şi printre care ceaţa plutea ca un văl fermecat.

Am urcat printre jnepeni, pietre şi am traversat pâraie repezi, cu apa ca de cristal.

Apoi am intrat în golul alpin, unde am trecut vreo două limbi de zăpadă destul de moale şi, urmând poteca, am ajuns la baza Vihrenului.

Ultimul efort l-am făcut pe un versant care, din punct de vedere al compoziţiei rocii, este foarte asemănător cu Piatra Craiului, acelaşi pietriş calcaros, dar în niciun caz nu poate fi comparat cu pasajele spectaculoase ale acestuia din urmă.

Se urcă pe o potecă destul de bine conturată şi numai efortul făcut până atunci, nu ne lăsa să zburăm până în vârf.

La 12.15 ţopăiam fericiţi în jurul obeliscului înălţat din pietre, de pe vârful Vihren (2914 m). Fotografii, hlizeală şi mare bucurie.

Lumea de la 3000 m

Am avut şansă, vreme bună şi, aproape fără să simţim, am făcut Vihrenul, la o zi după Musala (2925 m). Ne-am simţit răsfăţaţi de soartă şi chiar aşa a fost, pentru că am mers înainte şi am reuşit.

După ce a trecut emoţia, ne-a răzbit foamea, au început planurile despre ce vom bea şi ce vom mânca seara în Bansko, unde eram hotărâţi să ne întoarcem, tot la gazdele noastre primitoare, la un duş fierbinte şi apoi, o bere Kameniţa sau o Zagorka (am votat până la urmă pentru ultima ca fiind mai bună) şi ceva mâncare tradiţională, dacă se poate.

Prin urmare, după-amiaza a fost rezervată descoperirii staţiunii Bansko. Am avut plăcuta surpriză să vedem un orăşel pitoresc, cu multe case de piatră, cu crâşme tradiţionale, cu batrâne îmbrăcate în negru, care după obiceiul balcanic, chiar mediteranean, stăteau ciotcă pe băncuţele de la stradă, trăncănind de toate, cu ochii după trecători.

Aleile cu cafenele împânzite de oameni dădeau un aer plin de viaţă orăşelului.

În centru, un festival al berii, cu miros de hamsii prajite, ne-a dat gata şi ne-a făcut să rămânem preţ de-o bere şi de-o porţie de astfel de peştişori. Apoi am dres totul cu o îngheţată uriaşă la cornet plină de fructe prin ea. Meritam să ne răsfăţăm şi am profitat din plin de acest avantaj.

Pe seară am mers şi la una din multele taverne cu specific naţional unde mâncarea a fost delicioasă şi gazdele cu zâmbetul de buze. Am tras toţi concluzia că nu-i rău deloc în Bulgaria, merită să revenim, pentru că ne-am simţit foarte bine.

Cârciumă tradiţională bulgărească

Următoarea zi a fost rezervată drumului spre casă. Nu a fost mare lucru: am evitat 1000 de echipaje de poliţie bulgăreşti, datorită solidarităţii şofereşti, dar la al 1001-lea tot am dat, după negociere, 20 de euro, pentru că am depăşit viteza legală de 90 km/h, noi având 105 km/h… apoi la graniţă, printr-o manevră nefericită, de marşarier, am fărămat un stop de bara unui microbuz. Dar, cum ar spune un clasic în viaţă: un fleac, m-au ciuruit.

În final, pot să întăresc ceea ce se spune despre turismul bulgar: este superior celui din România. Oamenii, locurile si serviciile dovedesc acest lucru, deşi ne este destul de greu s-o recunoaştem.

De reţinut: pe munte, alimentaţia e foarte importantă. Se consumă alimente greu alterabile, cu aport energetic mare: glucoză, ciocolată, alune, fructe uscate, carne afumată, pate, costiţă, brânză, pâine. Înainte de a pleca la drum nu trebuie încărcat stomacul, iar pe parcursul traseului se vor consuma des lichide (exclus băuturile alcoolice). Apa este esenţială şi nu trebuie să lipsească niciodată dintr-o deplasare.

Cărari cu soare!

Foto: Cristi Videanu, Alois Ciuraru

Articol publicat în Monitorul de Brăila nr. 3871 (27 oct. 2008)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s