Sirtaki pe potecile Olimpului

b237

Acum când toamna bate uşor în geam, mulţi se gândesc cu nostalgie la vara în care şi-ar fi dorit sau chiar au reuşit să ajungă la ţărmurile însorite ale Mării Egee, unde pe un şezlong, cu o băutură în mână au admirat peisajele de vis ale miticei Elade.

Eu, în mod optimist, vă voi povesti că Grecia este la fel de atrăgătoare şi toamna, dar în cu totul alt mod, mult mai activ, în care minunile naturii nu vor veni spre voi, ci voi vă veţi duce în căutarea lor.

Am ales, de data aceasta, să vă vorbesc de lăcaşul zeilor şi de privilegiul de a fi acolo, sus, printre ei. Muntele Olimp este cel mai înalt munte din Grecia (vârful Mitikas 2919 m) şi ascensiunea lui începe din oraşul Litochoro, supranumit şi Oraşul Zeilor.

Mica piaţetă din mediteraneanul oraş Litochoro

Plecând din această localitate se pot face drumeţii către vârfurile Olimpului (Mitikas, Skala, Skolio ş.a.), precum şi prin defileul Enipeas.

Zona este cutreierată intens de turişti. Din Litochoro veţi vedea autocare care se îndreaptă către Prionia, punct de plecare către Mitikas, situat la altitudinea de 1100 m. Se mai poate ajunge la Prionia doar cu maşina personală sau cu un taxi, fiind de acoperit din Litochoro un drum de 18 km.

Prionia, punctul de plecare pe traseul E4

Olimpul reprezintă o destinaţie turistică demnă de luat în considerare

De aici, trebuie să vă luaţi provizii de apă, pentru că pe traseu nu veţi avea de unde să le reînnoiţi. Acum, echipaţi corespunzător şi odihniţi, să vă pregătiţi de un drum de 3 ore până la Refugiul A. Poteca este amenajată, cu trepte consolidate cu lemn, ceea ce denotă grija celor de la Parcul Naţional Olimp pentru protejarea naturii, cât şi a drumeţilor.

Panorama este mirifică, ochii noştri caută cu înfrigurare simbioza deplină a peisajului elen: marea şi muntele. În faţă avem crestele semeţe ale Olimpului, iar în spate nostru se intinde maiestuos, de după culmi, Egea.

Acolo trebuie să ajungem!

Defileul Enipeas, Litochoro şi, contopită cu orizontul, Marea Egee: visul grecesc

Pentru cei obişnuiţi cu munţii României, refugiul se ştie foarte bine ce reprezintă. De aceea intrarea de la Refugiul A (2100 m) te lasă cu gura căscată: trepte de piatră cu iluminare nocturnă, curăţenie impecabilă şi o cabană cât toate zilele. Nu e prima oară când, în munţi străini, mă gândesc cu tristeţe de ce la noi nu se poate. Munţii noştri nu sunt cu nimic mai prejos, dar nu-i respectăm şi nu ne respectăm nici călătorii care îi cutreieră.

Intrarea în „refugiu”

Refugiul A: privire de ansamblu

După o mică pauză de masă şi de refacere a forţelor, porneşti mai departe către vârf. Peisajul se schimbă: pădurea de pini lasă loc golului alpin şi acum poteca este acoperită de pietriş marunt, vântul bate din ce în ce mai puternic, atmosfera este mai rarefiată, dar tu priveşti spre vârf şi dorinţa de a fi acolo, sus, te îndeamnă să urci şi să tot urci.

Urcuş în zona de gol alpin

De la Refugiul A încă trei ore de urcuş din ce în ce mai anevoios. Poteca şerpuieşte şi urcă spre Skala. Mitikas încă nu se vede. Din când în când te opreşti şi, ostenit, faci privirea roată: ceea ce vezi te motivează şi te încântă deopotrivă. Imaginile sunt mult mai sugestive, cuvintele devin de prisos.

Peisaje parcă ireale din Olimp

Din ce în ce mai obosit şi pătruns de vântul tăios, ajungi pe Skala. Uiţi să te mai bucuri de micul succes al cuceririi celor 2866 m, pentru ca în faţă, subit, se etalează Mitikas.

Mitikas

Rămâi cu gura căscată şi te gândeşti cum vei urca peretele destul de vertical şi aparent spălat (tocit)care te desparte de celebrul vârf. În gând îi adresezi lui Zeus rugămintea să te lase să-l vizitezi. O iei pe urmele celorlalţi turişti şi cobori pe Scara rea şi apoi urci pe o porţiune destul de expusă, însă cu multe prize. Trebuie atenţie mare şi, mai ales, să nu ai frică de înălţime. Această zonă nu este recomandată tuturor. Cei care nu se simt stăpâni pe ei, pot rămâne pe Skala să admire peisajul sau pot să urce pe vârful alăturat, Skolio (2911 m).

Imagini din timpul escaladării vârfului Mitikas

La întoarcere parcă ai aripile lui Hermes, strălucirea lui Apollo, puterea lui Ares şi veselia lui Dionysos. E şi normal, ai fost să te întâlneşti cu ei şi te-au acceptat în lumea lor, chiar dacă numai pentru o perioadă scurtă.

Drumul e lung de parcurs numai într-o zi. Am mers cam douăsprezece ore dus-întors. Se poate face din două părţi, cu rămânere peste noapte la Refugiul A. De asemenea, există şi alte variante de trasee. Eu v-am propus numai unul dintre ele. Rămâne să le descoperiţi şi pe restul, în limita timpului rezervat pentru o astfel de iniţiativă.

De reţinut: muntele oferă satisfacţii nebănuite, dar trebuie să fiţi pregătiţi când plecaţi într-o astfel de excursie. Înainte de a pleca la drum informaţi-vă cu atenţie asupra traseului, echipamentului necesar unei astfel de ture, timpilor de parcurs sau diverselor costuri ale drumeţiei .

Pe munte trebuie să ai condiţie fizică şi moral bun.Trebuie să-ţi alegi traseele după o evaluare corectă a propriilor forţe. Şi atunci muntele va fi o desfătare şi nu o corvoadă. Pentru cei care nu au fost, dar îşi doresc să plece, primele ture să le realizeze alături de un „veteran”, de la care vor învăţa secretele mersului pe munte. Bucuria va fi astfel garantată şi muntele vă va răsplăti arătându-vă comori care nu se vor şterge din memorie niciodată.

Data viitoare vă voi descrie traseul de drumeţie prin defileul Enipeas, un adevărat paradis, cu peisaje cu adevărat olimpiene.

Cărari cu soare!

Foto: Cristi Videanu

Articol publicat in Monitorul de Brăila nr. 3846 (29 sep 2008)
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s