“De-a v-aţi ascusa”, cu nimfele

3c52

Ne-am întors din înălţimile Olimpului şi, aşa cum v-am promis în episodul trecut, vom pleca în alt loc minunat din aceeaşi zonă: defileul Enipeas.

Defileul, aşa cum se vede el din Litochoro

De data aceasta nu vă trebuie prea mult echipament: căutaţi pe prognoza meteo o zi fără intemperii, luaţi ceva apă (deşi apa nu va lipsi din drumul nostru), beţele de trekking şi, eventual, o jachetă impermeabilă cu glugă (la munte nu se ştie niciodată).

Nu va fi o tură grea prin dificultatea traseului, ci doar prin lungimea lui. Să fiţi pregătiţi de şase ore de mers, deci condiţia fizică devine importantă. Va fi o provocare pentru cei care doresc să-şi cunoască limitele, dar şi o plăcere pentru cei care preţuiesc peisajele deosebite. Am văzut greci care parcurgeau porţiuni mari din acest traseu în alergare. Se antrenau şi nu aveau la ei decât o sticlă de apă sau o băutură energizantă. E de înţeles, doar la ei s-a „inventat” maratonul.

Ajungem din nou în Prionia (1100 m) ca şi în cazul excursiei anterioare, din Litochoro, un mic orăşel grecesc, cu maşina personală sau cu un taxi. Dacă încă nu avem apă la noi, de aici putem face provizii şi pornim, conform indicatoarelor, prin defileu, pe traseul marcat E4, dar nu spre culmile Olimpului, ci în sens invers, spre Litochoro.

Poteca bine întreţinută, consolidată cu lemn sub formă de trepte, podurile minuţios finisate şi arcuite peste zglobiul Enipeas, te anunţă că va începe o excursie de plăcere.

Drumul realizează o frumoasă alternanţă de suişuri şi coborâşuri, uneori până la firul apei, alteori poziţionându-ne mult deasupra ei, într-o vedere panoramică asupra defileului, dar nu mai sus de 1000 m.

Marea Egee se profilează prin pereţii defileului, undeva la îmbinarea cu orizontul

De după pietrele mari, parcă aruncate pe firul râului, nu eram siguri de ceea ce auzeam: să fie clipocitul apei sau chicotelile frumoaselor nimfe şi ale jucăuşilor satiri? Uimiţi, am făcut popasuri dese ca să admirăm căderile de apă, salamandrele stropite cu pete galbene parcă din cauciuc sau diversele plante de pădure. Care ar mai fi bucuria unei drumeţii, dacă nu te opreşti să priveşti ceea ce te inconjoară?

Cea mai mare atracţie o reprezintă apa, care este de o limpezime de cristal, uneori de culoarea smaraldului, alteori roşiatică, de la pietrele peste care se prelinge ba lină, ba în mici cascade, şerpuind pe lângă sălciile de pe mal.

Pe traseu veţi avea ocazia să vă întâlniţi nu numai cu minunile create de zei, ci şi cu cele construite de mâna omului. Un indicator grijuliu ne arată că în curând vom ajunge la Mănăstirea Sfântul Dionisios. Doritorii se pot opri să admire o construcţie ortodoxă grecească şi să se încarce de spiritualitate.

Apoi, la scurt timp, întâlnim o grotă sfântă, aşa cum este ea prezentată pe indicatoare. Din păcate, textul explicativ este scris numai în greceşte, însă capela şi mica peşteră ne lasă să credem că acolo a stat vreun pustnic în dorinţa de a fi mai aproape de dumnezeire. Am aprins o lumânare pentru cei de acasă şi am pornit mai departe, impresionaţi de aceea fărâmă de sfinţenie care răzbătea dincolo de stânca seacă şi dură.

Timpul trece cu repeziciune, orele se scurg una după alta şi, chiar înainte de a ajunge în Litochoro, mai avem ceva de admirat. In albia râului, găseşti „căzile lui Zeus”, nişte cavităţi mari săpate de apă în stâncă, unde legenda spune că olimpianul obişnuia să se îmbăieze. Ne gândim ce bine ar prinde în arşiţa verii o scaldă în apa limpede şi străvezie a acestei „piscine” divine.

Acum, de aici, se face captarea de apă pentru Litochoro, „oraşul zeilor”.

„Căzile lui Zeus”

Până în oraş nu mai este nici jumătate de oră. Obosiţi, vă opriţi într-o taverna şi recuperaţi caloriile pierdute cu un souvlaki, o musaka sau, pentru cei mai non-conformişti, cu nişte fructe de mare cu grijă preparate, stropite de un vin mediteranean. Astfel, ziua începe olimpian şi se termină regeşte.

De reţinut: traseul este accesibil în orice anotimp al anului, bineînţeles cu echipamentul adecvat perioadei alese.

În sezonul rece nu plecaţi pe munte fără jachetă care să vă protejeze de frig, vânt şi ploaie, fără mănuşi şi căciulă călduroasă. Bocancii, indispensabili pe munte în orice anotimp, acum ar trebui să fie adecvaţi turelor de toamnă-iarnă: talpă dură, vibram, termoizolanţi. Încercaţi să nu plecaţi, aşa cum, din păcate, se mai obişnuieşte, cu adidaşi sau pantofi sport. Astfel evitaţi alunecările cu efecte neprevăzute, luxaţiile, entorsele sau chiar fracturile de la nivelul picioarelor.

Data viitoare vom termina ineditul nostru periplu prin mitica Eladă cu o vizită în ţinutul meteorelor. Vom vedea cum omul a folosit avantajele oferite de natură, chiar şi acolo unde crezi că doar vulturii se avântă.

Cărari cu soare!

Foto: Cristi Videanu

Articol publicat în Monitorul de Brăila nr. 3851 (4-5 oct. 2008)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s