Verona – Venetia

f577

Miercuri, 5 septembrie

Visul italian

In acesta zi l-am sarbatorit pe Tedi. A implinit 13 ani si avem toate motivele sa fim mandri de el. Pentru noi este si va fi mereu special. Era fericit pentru ca plecase cu o zi inainte de la Decathlon cu un echipament complet: skateboard, casca, genunchiere si cotiere, pe care si le-a dorit si daca de ziua ta visele nu devin realitatea, atunci cand?

Plecam spre Venetia. Doream sa oprim in Verona si Padova, dar din lipsa de timp nu am vizitat decat Verona, orasul eternilor indragostiti Romeo si Julieta. Lasand la o parte tragica lor poveste de dragoste, acest oras mie mi s-a parut de vis. Nu pot sa spun cu exactitate ce anume: amplasarea lui, cladirile, stradutele inguste, tavernele presarate din loc in loc, podurile peste Adige, nu stiu, orasul aceasta are un mister si o frumusete care pe mine m-au impresionat.

Ne-am plimbat alandala pe strazi bucurandu-ne de tot ceea ce ne-a iesit in cale.

Acum a existat si o doza de prozaic in toata aceasta incursiune: profitand de ziua lui Tedi doream sa ne oprim undeva sa sarbatorim mancand ceva la un local. Nu prea am reusit pentru ca in acest oras mult mai ferit decat altele de avalansele de turisti, restaurantele se inchideau la ora pranzului si se redeschideau dupa ora 6 seara. Deci exact intervalul in care noi am poposit pe acolo.

Am urcat spre castelul San Pietro pe niste stradute cu scari de o frumusete extraordinara. E greu sa descriu cele vazute: locuintele asezate parca si ele pe niste trepte, cu terase de marmura inecate in iedera si flori, jocul de lumini si umbre facut de portalurile micute care strajuiau uneori trecerile de la o stradela la alta, scarile care urcau sinuos fara sa-ti dea posibilitatea sa vezi unde este capatul lor, caldura verii mediteraniene, totul crea o atmosfera ireala.

In aceasta calatorie am vazut multe locuri si lucruri minunate, dar au fost cateva, putine la numar, care mi-au dat aceasta senzatie ca daca viata mea s-ar fi sfarsit in acele momente nu mi-ar fi parut rau nici o clipa. Traiam o senzatie de deplinatate care nu mai lasa loc pentru regrete. Cred ca e un dar sa te poti bucura de astfel de clipe. De aceea am si dorit sa scriu aceste randuri. De teama sa nu uit mirajul acelor momente. Desi nu cred ca e posibil.

Am plecat “plutind” din Verona si asteptam cu emotie sa vad Venetia. Era clar ca am intrat intr-o regiune de vis a Italiei. Un alt regret al acestei calatorii a fost faptul ca nu am putut opri si in Padova. La Venetia ajungeam oricum destul de tarziu si ne era teama sa nu avem dificultati de cazare la campingul Fusina, unde hotarasem sa ramanem la sfatul Ceraselei.

Pe seara am ajuns la Fusina, situata chiar pe malul marii intr-o locatie asemanatoare cu cea de la Zurich. Aici am gasit casute si ne-am cazat in ele pentru ca ne cam plictisisem de corturi. Seara am mers la terasa din camping si l-am sarbatorit pe Tedi. Merita si el si noi, pentru ca toata ziua am asteptat acest moment.

foto: http://picasaweb.google.com/corina.ciuraru/Verona5Sep2007

Joi, 6 septembrie

Farmec in descompunere

In aceasta vacanta am mers cu masina (implicit), am urcat sau am coborat cu telefericul, am batut cu piciorul poteci de munte, dar pe apa abia acum am avut ocazia mergem. De la Fusina in Venetia se ajunge, intr-un mod aproape firesc in acele locuri, cu un vaporas. A fost perfect pentru ca mi-a lipsit briza marii si era un sentiment minunat sa vezi ca orasul situat pe o insula se contura incet-incet, aratandu-si maiestuozitatea bazilicilor si varietatea de culori a cladirilor sale.

Astfel am intrat in Venetia: pe apa. Pana in piata San Marco, locul de referinta (sau unul dintre ele), am rotit privirile catre vitrinele incarcate pana la refuz cu cele doua marfuri reprezentative pentru acest oras: sticla de Murano, prelucrata in fel si chip si mastile venetiene de carnaval.

Desi am vazut cred zeci de astfel de vitrine, ele reuseau in continuare sa te faca sa te opresti ca un copil in fata lor pentru ca erau atat de diverse si de original aranjate. Canalele erau pline de gondole asa cum citisem sau auzisem. Gondolierii aveau tricouri cu dungi alb-albastre si palariute de pai galbene si strigau cu voce cantata: “Gondole! Gondole!”. Cladirile te uimeau prin finetea detaliilor: un balcon, un portal, o incadratura la o fereastra sau peretii, de multe ori jupuiti, cu temeliile mancate de apa ce roade nemilos. Chiar eram in Venetia si totul era atat de real!

S-au spus multe despre Venetia. Unii au visat inumbrea zidurilor umede, iar altii au strambat din nas simtind putrezicinea de la temelia lor. Unii s-au extaziat pe podurile ca niste mici bijuterii, altii au privit cu dispret adunatira de case ingramadite si in decadere. Fiecare poate are dreptate, dar trebuie sa vezi Venetia si sa incerci s-o intelegi asa cum e ea: fermecatoare si putreda. Grea misiune!

Pentru iubitorii de liniste si intimitate, ocoliti Venetia! Stradutele sunt intesate de turisti. Trebuie sa te detasezi de ei si sa nu vezi decat orasul. Daca nu poti sa faci asta esti pierdut!

Desi am stat doar o zi in Venetia si am vazut cu siguranta insuficient, sunt multe de spus. Insa nu voi resui pe deplin sa va impartasesc din impresiile mele. Poate nici nu trebuie.

Fara harta nu cred ca te descurci in acest oras. Strazile sunt un labirint in care odata intrat greu mai poti sa iesi.

Am ajuns in piata San Marco. Aerul vechi plutea pe aripile sutelor de porumbei ce lacomi, in cautarea hranei, se urcau pe umeri si pe brate. Era o adevarata distractie sa te lasi invadat de ei pe cand le ofereai cateva graunte de porumb.

Din piata San Marco, admirand Palatul Dogilor, am iesit iar pe chei si am mers pana la Arsenal. Decaolo prin labirintul de stradute pana la celebrul Ponte Rialto. Venetienii au invatat ca trebuie sa profite la maxim de turisti, daca acestiatot le fac viata un iad in acest oras. Si, in concluzie, se platea peste tot intrare, inclusiv in biserici sub diferite pretexte: expozitii, concerte etc.

La Ponte Rialto ne-am ratacit de Alina si Iulian ajungand in Districtul San Polo. Am balaurit un timp pe acolo pana ne-am prins si am pornit-o iar spre chei catre statia Zattere de unde am luat vaporasul inapoi spre Fusina. Aici au ajuns simultan cu noi si Alina si Iulian, evident pe alt drum.

La camping am realizat ca ne apropiem de sfarsitul calatoriei noastre. Eu nu as fi terminat-o niciodata.

foto: http://picasaweb.google.com/corina.ciuraru/Venetia6Sep2007

(Va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s