Tura nerecomandata

a3f3

Avertisment: acesta este un raport de tura despre cum NU trebuie sa procedati cand faceti o iesire in zona cunoscuta drept Cheile Rasnoavei. In concluzie, nu incercati sa repetati cele scrise mai jos cand sunteti singuri acasa, ci numai intr-o gasca tzapana de cataratori experimentati in… bautul berii si mancatul de gratare cu nemiluita.

Sa fac si prezentarile. In ordinea numerelor de pe tricouri:

Braila: Alina, Cerasela, Kya, Alois, Gabi

Bucuresti: Dana, Irina, Mike, Muha, Raluca, Andrei, Cristi, Emil, Nicky, Radu, Vali.

Totul a inceput la 2 Mai cand ne-a fost prezentata o super-oferta ce nu putea fi refuzata: bucurestenii ne invitau la o sedinta de initiere in catarare si nu oriunde, ci chiar in unul din paradisurile cataratorilor, in Cheile Rasnoavei. Este clar ca nu puteam si nu doream sa declinam asa ceva.

Ne gandeam sa pornim la drum sambata dimineata, dar vineri dupa pranz deja ne mancau talpile si uita-ne aruncati in golan (a se citi logan) sa ii intampinam in Predeal.

Am ajuns in Predeal cam pe la 10 p.m.. Pana in ora 12 ne-am plimbat prin statiune, am mancat cate ceva, care pe unde a putut, Cerasela si Gabi cinand in oras la lumina romantica, adica pe banca in parcare, iar eu, disperata ca ar fi putut cineva sa dea atac la pufarinele mele, baricadata in masina, asa cum reiese clar si din fotografii. Pe la 12, apar si doua masini cu sectanti din directia Bucuresti. Jonctiunea s-a facut la intersectia catre Paraul Rece si am plecat voiosi catre Chei. Acolo unde am campat, veselie mare, rasuna valea de un chef pus la cale de niste tipi care aveau generator de curent, televizor, eu nu stiu de ce au mai plecat de acasa! Dar si noi am pus corturile langa un parau, am scos la bataie ceva combustibil si cum eram nevorbiti de vreo saptamana ne-am pus pe treaba. Drept ca aveam privirea ca girofarul cautand ursuletii pe care ii simteam din padure cu ochisorii pe noi. Sentimentul asta l-am avut toata perioada pana duminica la plecare, cand rangerii din zona ne-au spus ca nema ursuleti, i-au rezolvat intre timp in diverse moduri, nu intotdeauna prea ortodoxe. Ce vreti? Si ei cand ne prind pe noi nu prea ne iarta… Dar revenind, era tare bine sa stim din prima asta pentru ca au fost destui dintre noi care nu prea au inchis ochii in noptile care au urmat.

Inculpatul in aceea noapte a fost tot numitul Jack Daniel. De cate ori l-am dat gata pe tipul asta si el nu si nu, nu se lasa… Vedem noi care pe care pana la urma, ca nu renuntam. Apoi am stins crima in neshte bere ca sa nu ramana urme… Eu v-am atentionat ca acest jurnal va fi plin de atrocitati. Cei cu inima slaba mai au inca timp sa renunte.

Am aflat ca prin zona isi faceau veacul si Catalin, Mugur si Cosmin. Dom’ne chiar ca se strangeau randurile la carpatisti… Si ca se anuntau spre dimineata Mike si Radu veniti direct din Austria. Vai de mine! Ce-or fi Cheile astea ale Rasnoavei? Un fel de Mecca pentru carpatisti/pinguini? Nu stiu, dar sigur ne-am bucurat la gandul revederii.

Dimineata am iesit din corturi si ca si cum ar fi fost teleportati, i-am vazut pe Mike si Radu dormind sub cerul liber la doi pasi de corturile noastre. Ha! Sa-i vedeti in poze! Sunt meseriasi!

Am mancat si cam nauci dupa noaptea trecuta am pornit hotarati sau cel putin asa paream catre pereti. Targetul initial, adica Bolovanul prostului fusese demult cucerit de unii mai vioi decat noi asa ca am trecut la ceva mai pe masura noastra si anume Creasta Generalului si Pintenul Magarului. Am vazut Cheile in sfarsit, pe lumina. Prima impresie a fost coplesitoare. Fata cu Surplombele de Aur se arata maiestuoasa si amenintatoare. Pe ea, ca niste paianjeni urcau si coborau alpinistii intr-o fervoare care te impresiona. Putin mai sus, in varf, erau trase cablurile de bungee jumping. Si peste toate o dimineata insorita care contrazicea, cel putin la prima vedere, prognoza ploioasa din zilele acelea. Vom vedea ca numai la prima vedere…

Ajunsi la baza Crestei Generalului ne-am scindat in doua: Cerasela si Gabi au plecat cu instructorii Mike si Radu spre Pinten, iar eu, Alina si Alois am ramas cu profu’ Vali. Echipa deja consolidata, Muha & Cristi s-au decis sa faca Creasta si au inceput destul de rapid urcusul. Se pregatea dupa un instructaj rapid Andrei (cap) si Alois (secund) sa cucereasca peretele. Eu sa va spun sincer de la prima ochire spre traseu am tras o concluzie inteleapta: Pe aici nu se trece. Nu stiu daca remarcati privirea mea sugestiva cu care masuram cu un ochi critic peretele. Daca nu se vede, e mare pacat… In concluzie, nici prin gand nu-mi trecea sa ating peretele nici cu un degetel.

In curand au ajuns in Chei Emil, Irina si Nicky. Emil s-a sacrificat, impreuna cu Vali si au pus o mansa pentru incepatori: adica Alina, Nicky si care or mai vrea, ca eu ma scosesem clar din calcul. Insa stiti cum e cu socoteala din targ… Eu ma uitam albastru la Vali si-i spuneam ca nu urc, el se uita cam verde si ma asigura ca urc. Si asta cu cel mai calm si optimist ton.

Intre timp timp pe perete lucrurile stateau cam asa: Andrei si Alois urcau hotarati sa ajunga dupa Muha si Cristi, parcurgand toata Creasta Generalului. Nu aveam mult timp sa fim impresionati de performantele lui Alois, ca pe Pintenul Magarului, alta minune: Cerasela urca metru dupa metru pe mansa pusa de Radu. Nu stiu daca realizati, dar pentru Cerasela si Alois a fost primul perete si l-au facut cam din prima. Si poate nu erau chiar din cei mai usori.

Dar sa revenim de la chestiile extreme, la chestii mult mai omenesti: adica eu. Se urcasera Alina, Nicky, Irina, Raluca, pe mansa pusa de Vali pe Creasta si fila Emil. Nu prea stiu cand am ajuns pe perete, 100% datorita nu increderii pe care o aveam eu in fortele mele, ci doar increderii pe care mi-o insufla Vali. Pentru el si pentru ceilalti am zis ca trebuie sa fac un efort cat de mic. Si am facut unul mic tare pentru privitori, dar imens pentru mine. Parafrazand si rastalmacind as fi putut spune: un pas mic [pentru omenire] in catarare, dar un pas mare pentru om=eu . Nu stiu daca ati prin ideea, pentru ca nu o s-o dezvolt prea mult.

Acum, pe cuvant, ca nu ma laud, ca n-am cu ce, dar am facut o mare isprava pe cei cativa metri cat am inaintat. Macar nu mi-am dezamagit prietenii. Ce-i drept la sfarsit eram tare furioasa pe mine ca mai mult de atat am fost in stare, dar poate cu alta ocazie va fi mai bine.

Si sa nu uit: am coborat in rapel. Hihi! Cam chinuit rapelul asta, dar tot a fost ceva! Pe desktopul meu am o coborare in rapel, care imi place atat de mult incat de mai bine de un an nu ma indur sa o schimb.

Dar destul cu mine… Sa vedeti ce au mai facut cataratorii, nu fricosii. Andrei si Alois inaintau incet, dar sigur. Maestrii nostrii, Vali si Emil, dupa ce s-au sacrificat pentru noi ceilalti instruindu-ne si ghidandu-ne au hotarat sa faca si ei Creasta. Intre timp Cerasela (care clar nu e sor-mea, desi parintii nostri se jura ca-i asa) termina ca secund Pintenul Magarului cu Radu cap de coarda. Fericita, racnea cat o tineau puterile din varf. Mi se parea normal, desi eu tot mai sustin ca e cam agitata. Invidia e mare

Apoi Pintenul l-au facut si Muha si Cristi fara prea mare bataie de cap.

Pe cand credeam ca mai avem putin si gonim catre gratare se petrece imprevizibilul: incepe ploaia. Sa recapitulam, daca inca nu ati realizat situatia: Andrei si Alois abia au ajuns la a treia regrupare, dupa parcurgerea unei zone destul de epuizante si cu prize foarte simbolice, Alois experienta zero la o inaltime ametitoare, iar Vali si Emil incepeau sa urce chipurile sa desfaca mansa pentru noi. Ploaia initial marunta si rara in scurt timp ne-a gonit spre un adapost de unde urmarea neputinciosi cum baietii erau maturati aproape de varf de rafalele de ploaie rece, care pareau ca nu se mai termina. Ceea ce pentru noi devenise serios era pentru cativa gura-casca de ocazie un element de senzatie. Cred ca puneau si pariuri care se mai intoarce de pe peretele ud de ploaie. Incepusera pe cer si suita de blitzuri de rigoare care, intre peretii aceea imensi alaturi de tunete, creiau o atmosfera si mai tensionata. Am hotarat cu Cerasela si cu Gabi ca mai bine plecam la tabara si aducem haine uscate si groase pentru baieti cand vor cobora. Asa aveam sa le fim mult mai de folos decat stand si zgaindu-ne la ei. Cand ne-am intors (ne-a insotit si Dana care ramasese la corturi) situatia evoluase asa: Andrei si Alois coborau in rapel, iar Emil si Vali urcau si tot urcau spre consternarea noastra. Si ploaia continua sa cada in disperare…

Acum intelegeti de ce am pus acel “avertisment”? Evitati astfel de catarari. Fiecare trage concluziile lui. Sper protagonistii sa nu ma boscorodeasca prea tare.

Am fost tare bucurosi cand au inceput sa apara unul cate unul… Pozele spun totul. In fotografia facuta imediat dupa regrupare radeam toti cu toata gura. Si ca la comanda s-a oprit si ploaia si am fugit toti la corturi sa facem focul ca urma partea a doua a zilei.

Si aici e valabil din nou avertismentul meu: nu se mananca si nu se bea asa cum am facut-o noi ! Dar era clar ca eram hotarati sa calcam toate regulile si sa traim extrem in continuare

Seful de la supermarket, Cristi a livrat catre bucatarie urmatoarele: mici, carnati, pulpe de pui, piept de pui, jambon de porc afumat, pastrama de oaie (yumi!), ciuperci, pe care bucatareasa sefa (adica eu), ca toti erau un fel de sefi pe acolo, le mai gadilat nitel si le-a plasat catre gratare unde fochistii sefi, Alois, Gabi si Cerasela le perpeleau de zor, cand pe senin, cand pe ploaie, ca alterna al naibii vremea. Pivnicier sef parea Emil, care vizita cel mai des paraul in care se racoreau diverse categorii de bere, vin si suc. Iar restul erau privitori, evident, sefi si ei, care aveau misiunea cea mai grea de a supraveghea ostilitatile. Mai era sa uit ca se pregatea si focul de tabara dintr-un bustean prabusit, gasit la marginea padurii. Cristi si Vali au dat cu bardita in el ca sa se mai elibereze de energia acumulata prin doparea cu Timisoreana. La Emil eu m-am simtit datoare sa-l ajut ca si el ma filase putin mai devreme si uite asa a mai iesit o poza aiurea cu drumul. Dar ce mai conteaza ca eu am oricum o droaie de astfel de poze… Imi fac o reclama cu ele…

Am mancat, am baut si am stat la povesti la focul de tabara. Cine ne-ar fi privit ar fi crezut ca avem un fel de ritual pentru ca ne-am rotit toata seara ca la comanda in jurul focului, dupa anumite semnale, goniti de fumul care incerca sa ne goneasca la culcare.

Incerc sa-mi aduc aminte cele mai tari discutii din acea seara:

  1. ar fi cea despre marea belengheneala de la 2 Mai (e blogul meu si scriu ce vreau pe el, sac!), unde protagonistul (echipat pana in dinti, deci nu faceti stop cardiac) a fost Emil care ne-a explicat viziunile si fanteziile pe care le-a avut, deoarece era clar ca a avut vedenii despre noi ceilalti, tot ceea ce povestea nefiind adevarat.
  2. concluzia ca taaaaaaaare ne mai place shaorma!, prin asta intelegand inclinatia pe care eu nu incetez s-o consider de-a dreptul periculoasa de a devora cantitati din ce in ce mai mari de mancare si de a ingurgita cantitati si mai mari de beutura. Dar v-am prevenit ca voi povesti chestii anti-sociale, nu?

Daca mai erau si alte momente de punctat, va rog… s-au inventat comentariile! Eu sunt fumeie batrana si stau prost cu memoria Mai ales dupa concursul de baut direct din sticla fara sa te ajuti de maini. Tartor si mentor si aici tot Vali. Cum sa nu-i fii recunoscatoare cand te invata atatea lucruri folositoare pentru viata?

Sa nu uit de ingerasul nostru, singurul om curat dintre noi, Muha, care, dupa ce pe mine cel putin, m-a uimit dimineata cu gratia cu care s-a cocotat, a fost cea mai cuminte dintre noi, o prezenta discreta si usor trista. Lasa Muha, trece el postul asta!

Ce-a mai fost oare, frate, de zis? Bagati la comentarii ca eu nu va banez, stati linistiti. Nici daca radeti de cum m-am cocotat nu va banez! Dar va trec pe lista neagra…

Si uite asa a venit si ziua de duminica. Iar trezire, iar dimineata insorita, iar pereti care-si asteptau cuceritorii.

Unii au ramas la tabara si unii au plecat la Bolovanul Prostului ca parea mult mai lejer decat ieri. Emil a fost idolul fetelor (Alina, Irina, Cerasela) pentru ca le-a filat pe toate cu mare rabdare. Acolo se mai jucau Catalin, Cosmin si Radu pe niste zone… brrrrr… uitati-va la poze mai bine. Fetele au urcat pe mansa pusa de Emil, eu si Cerasela am filat putin ca sa vedem si noi cum este, apoi m-am dat putin la perete (vreun metru) si m-am coborat cu viteza maxima. Deja ma rupsesem in figuri ieri, ce naiba! Nu dau spectacol in fiecare zi, sa fie clar, da?

In tabara se strangeau corturile si se gratareau restul de caserole cu carne ramase. Am mancat, am mai ras niste bere, aia de nu conduceau, am facut poza de grup si am pornit la drum. Ne-am reintalnit la benzinaria de la Ploiesti ca sa ne luam inca odata ramas bun. Hai sa devin patetica si sa spun ca nu prea ne placea partea asta. Mai bine ne statea cand eram impreuna. Dar asta ne face sa facem tot posibilul sa ne intalnim cat mai des si ori de cate ori putem. E frumos ce se intampla si poate va dura cat mai mult.

Cu speranta ca, pe voi cei care nu ati fost acolo, v-am oripilat cu excesele de tot felul (asta am si vrut) si ca pe voi, cei care ati fost acolo, v-am facut sa retraiti clipele acelea minunate, va astept la o noua aventura povestita.

Fiindca: taaaaaaaaaaaaare ne-a mai placut shaorma!

P.S. Si sa nu uit ce-i mai important! Le multumim profesorilor nostri, fiecare pe partea lui: Vali, Emil, Radu, Andrei. Sunt sigura ca Alina, Cerasela si Alois sunt alaturi de mine cand spun asta. Nu are rost sa mai adaug alte cuvinte. Nu-si afla rostul… Stim ca au facut-o doar din prietenie pentru noi si le suntem recunoscatori. Data viitoare un Jack Daniel de la braileni.

Fotografii: Alina si Kya. Le puteti vedea in albumul de pe Flickr sau la sectiunea photostream de pe pagina mea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s