flashbackuri

Seară ploioasă de vineri…

Mâine, la 2 Mai, aştept nisipul ud, marea învolburată, vântul care îmi înfioară pielea şi, poate, o sticlă de whisky alături de prieteni, în aşteptarea unei dimineţi însorite care, în acest week-end, sigur nu va veni. Deja mi-e dor de faleza roşiatică şi mâncată de ape de lângă Micul Golf.

Refrenul din seara aceasta? Iată-l:

2 Mai de 28 iulie

Acum cand ploia imi bate usor in geam este cam greu sa derulez amintirile unui week-end insorit, inspumat de valurile marii si petrecut pe un nisip fin si fierbinte.

De asemenea, e greu sa povestesc cum a fost dupa ce Alina a creat un pps plin de umor si care a sintetizat atat de reusit atmosfera de atunci…

Insa… Vineri ne-am imbarcat in masini cu destinatia 2 Mai. Vara asta am descoperit si 2 Mai si ne place. Am ajuns pe inserat, am pus corturile si afland ca Bucurestiul va ajunge destul de tarziu am hotarat sa trisam putin cu un pui de somn. Pe la vreo 2 fratii si surorile ranjeau cu toata gura vazand fetele noastre ciufulite si ochii impaienjeniti de nani. Dar stiam ca ne cheama datoria.

Fara comentarii, in liniste ca sa nu ne trezim cu un papuc in cap de la vecinii nostri, am sarit pe terasa La micul golf. Au inceput deliberarile. Aveam multe sa ne spunem de la ultima intalnire… aveam si mai multe de spus pentru urmatoarea intalnire… asa ca orele au trecut fara sa simtim si am prins iar un rasarit, care spre admiratia lui Vali nu mai era tzutzuiat ca in datile trecute. Ori Vali a avut o revenire spectaculoasa a vederii, ori soarele pentru prima oara s-a hotarat sa apara pamantenilor rotund din mare A doua varianta e cea mai probabila.

Am uitat sa spun ca din cand in cand, in dusmanie, ii mai dadeam un telefon lui Cristi, aflat in acea noapte la Sibiu. Faza era ca de la primele apeluri ne-am dat seama ca avea mobilul pe silentios si cu toate astea am tot apelat, nu stim nici noi de ce. De fapt, intr-un fel stiam! Ii simteam lipsa si stiam ca, daca ar fi putut sa ne insoteasca, ar fi ramas langa noi pana la capat, fiind un ostean din cei mai viteji si incercati in lupte.

In jurul meu, al Muhai si al lui Vali imaginile se derulau cu repeziciune ca intr-un film: tot plecau si apareau persoane, dupa cum ii dobora oboseala sau reuseau sa se mai odihneasca cu un somn bun. Insa noi tot acolo ramaneam ca niste stanci nepasatoare la cei care erau in tranzit pe langa noi. Doar valurile de bere daca reuseau sa ne incetoseze putin privirea. In rest de neclintit. Caliti in batalii am prins si micul dejun tot pe terasa de la Micul golf.

Baia de dimineata in mare, care este preferata mea a trebuit s-o aman pe mai tarziu, pentru ca devenise foarte dificil sa parasim terasa: era umbra, era bine, era bere, adica tot ce trebuie pentru o zi de trandaveala. Numai ca nu mergea chiar asa. La mare se face plaja. Deci… la plaja. Intre timp s-a trezit toata echipa, inclusiv kinderii. La plaja ne-am balacit pe cinste, unii pretind ca au fost mai exuberanti datorita bataliei de azi-noapte, altii mai odihniti, erau mai cerebrali si nu au apreciat facilitatile plajei de nudisti… Deh, nu poti sa multumesti pe toata lumea!

Pe la pranz Muha a dezertat. Cu parere de rau am lasat-o sa plece. Noi, ceilalti, am zis ca putina odihna nu strica totusi. In cort era o zapuseala infioratoare si am gasit o zona umbrita in care am pus izoprenele si inveliti in sacul de dormit, ca era incredibil de racoare acolo, am mai furat cateva ore de somn. Ce diferenta intre sejururile mele de acum foarte putini ani in urma cand credeam ca vacanta nu poate fi reusita decat intr-un hotel mirosind a aer inchis, urmand un program plictisitor si penduland vesnic intre camera, plaja, restaurant si plimbari pe vreo faleza… Tot e bine ca am ajuns si aici, deoarece pentru destul de multi acesta a ramas unicul mod in care concep un concediu. Am experimentat ambele variante si stiu ce imi ofera fiecare. Acum cel mai mare avantaj pe care l-am castigat e libertatea. Asta simt!

Am vazut si vedete pe acolo. Tudor Chirila si Andreea Raicu se oprisera la Micul Golf la o ciorbita. Cerasela si Alina au oftat foarte nostalgice si Tedi a taiat-o sa le faca si sa faca o poza cu ei. Au iesit niste poze reusite, trebuie sa recunosc. Din cauza lui Tedi

Am fugit din nou la plaja si apoi ne-am grabit sa ajungem pe seara la Vama Veche. Nu se facea sa nu semnam condica la Stuf macar pentru o bere. In Vama e o placere sa mergi intotdeauna. Cine stie, cunoaste!

Dar masa de la Micul Golf ne astepta nerabdatoare sa reluam ostilitatile. Datorita numarului de combatanti mult mai redus, am cedat mult mai repede si dupa miezul noptii ne-am furisat la corturi unde in sfarsit ne-am lasat purtati pe aripile lui Hypnos.

Nu a durat linistea prea multa vreme… Intre corturi a inceput o disputa. Niste galagiosi au prins a-si povesti cu voce ridicata niste impresii pe care la ora aceea matinala le-am prins cu mare claritate, insa au fost linistiti pe data de o tipa hotarata care le-a zbierat prin cort cam asa: dar mai taceti in p… mea, manelistii dracu’. Indemnul a prins la fix, mai ales partea cu manelistii a lasat o impresie adanca in sufletele producatorilor de decibeli fara rost. Acum daca tot am ajuns aici vreau sa le comunic celor care au de gand sa vina la 2 Mai cu chef de scandal ca nu au nimerit bine. Cei de aici iubesc mai mult decat orice linistea si cred ca e singura regula care functioneaza pe aici. Sa speram ca va ramene asa cat mai multa vreme si manelele, ATV-urile si fitzele vor sta la o distanta cat mai mare de acest loc.

Dar sa revenim la dimineata zilei de duminica in care eu deja ma gandeam ca se apropie intoarcerea la realitate. Am mai spus odata ca atunci cand plec la munte sau la mare departe de lumea dezlantuita parca trec intr-un alt univers paralel. E un sentiment deosebit, credeti-ma!

Pe langa baie si plaja nu am stat degeaba. Desi decorul nu ne inspira deloc, am invatat sub indrumarea lui guru Vali sa tricotam neshte noduri care trebuiau sa ne fie de folos in week-endul viitor. Vali a rezistat rabdator pana am prins miscarea, eu si Alina maltratand fara mila bucata de cordelina. Insa a fost cu folos pentru ca la pranz deja ii aratam mandre lui Emil, care nu asistase la lectie, ce cunostinte dobandisem intr-un interval destul de scurt de timp. Emil, si el plin de ingaduita pentru niste newbies, a dat aprobator din cap. Eu le-am propus sa stau la baza peretelui si sa fac nodurile pentru toata echipa. Ce doreste fiecare, doar sa strige si eu le produc pe data: vineeeee nodu’! Mi se parea foarte convenabil pentru mine. In principiu nu au avut nimic impotriva, doar ca de noduri aveau nevoie acolo sus si nu la baza… Deci ar fi trebuit sa le si livrez acolo sus… Ce sa-i faci? Mai au si preferinte dupa toate altele…

Acum sa va povestesc de Alina care a devenit un soi de cal troian, un sarpe incalzit la san! Ce sa mai… Persoana aceasta aparent nevinovata, a stat discreta intr-un colt si ce credeti ca a facut? Pe masura ce noi eram extrem de ocupati cu diverse activitati foarte importante (evident), ea imortaliza totul cu micutul ei aparat foto. Ce-a rezultat? Foarte simplu… acum nu stiu ce poze sa pun pe site pentru ca astia de la yahoo au specificat cam asa: Do not post photos that contain nudity.

O concluzie tot am tras noi: Alina nu se va mai apropia de aparatul foto. In mana ei devine un obiect periculos

Si uite asa au trecut zilele de week-end. Am parasit nu fara parere de rau 2 Mai hotarati sa facem o escala si la Neptun, ca tot era in drumul nostru.

La Neptun, dupa ceva rataceala de grup, am ajuns eu, Alina si Iulian la punctul de intalnire si am parcat asa cam la plesnea in ideea ca nu ramanem prea mult pe acolo. Cand ne-am intors, mici probleme: politia parcase chiar in coasta noastra si ancheta un ATV care intrase intr-o minune de decapotabila. Eu, care sunt dusmanul declarat al ATV-urilor, savurez fiecare prostie executata de aceste masinarii, care nu ar trebui sa circule nici pe drumurile linistite de munte, nici pe nisipul unde stau persoane nevinovate sa se prajeasca la soare si nici intr-un mod atat de nebunesc, incat provoaca accidente stupide de-a dreptul, ci pe niste trasee special destinate. Dar pentru Romania eu cer mult prea mult si sunt cam exagerata, cine stie!

Dar sa revenim… poliţia ancheta asa cum am zis, cele intamplate, dar noi stiind ca avem o problema legata de parcare am zis sa trecem foarte finut si sa ne strecuram in masina fara sa fim observati (desi va garantez ca nu aveam cum). Zis si facut. Eu si Alina am intrat foarte discret (am zis noi) in masina, dar Iulian cand sa traga portiera a vazut ca masina politiei inchidea unghiul de deschidere al ei, astfel incat era foarte greu sa intri in masina fara sa nu le atragi atentia

Situatia a fost tare amuzanta, dar si stresanta. Se pare insa ca pentru politisti accidentul devenise mult mai important si am putut sa ne continuam drumul linistiti.

Am ajuns destul de tarziu acasa, obositi, dar cu bateriile incarcatepentru cel putin o saptamana petrecuta pe asfaltul tern si cenusiu al orasului (veti zice probabil, cum vine asta: obositi, dar cu bateriile incarcate? uite-asa!)

As vrea sa fac o inchidere pe masura pentru acest week-end, dar poate e mai bine sa las totul asa, pentru ca orice sfarsit, in cazul nostru, este un nou inceput.

Echipa acestui week-end: Alina, Cerasela, Dana, Irina, Kya, Muha, Eric, Tedi (kinderii), Gabi, Emil, Iulian, Vali (parca sunt toti, nu?)

Foto: Alina si numai Alina, niste poze minunate (dupa o selectie prealabila, ca ma baneaza astia, voi pune cate ceva intr-un album)

Obs.: pentru a vizualiza albumul cu fotografii intrati pe Fotostream sau

http://www.flickr.com/photos/59549002@N00/sets/72157601169724489/

2 Mai cu ciori perverse si pinguini ingenui

In cel mai pur spirit carpatist o sa va povestesc ce au facut pinguinii la mare, pentru ca s-au vorbit sa mai schimbe putin decorul, fiind oarecum presati de zapuseala care s-a lasat peste sud-estul tarisoarei noastre dragi.

Cam de luni messul dadea in foc: ne tot asiguram unii pe altii ca vom ajunge, cand, unde si, mai ales, ca eram foarte nerabdatori sa ne revedem. Iar cheful de servici disparea incet si sigur.

Vineri, dupa 16, in sfarsit, la drum. Cristi, fiind cel mai harnic dintre noi, a prospectat locurile si a gasit plaja perfecta pentru a ne amplasa corturile. Imediat dupa Cristi a ajuns echipa Cerasela, Eric, Gabi, Nelu, iar putin mai tarziu, trupa Alina, Kya, Tedi, Alois si Iulian. Tedi si Eric fiind kindarii din dotare. Locul intr-adevar foarte frumos, inspirandu-ne sa stam la povesti pe plaja. Inevitabil l-am pomenit pe Nae si tura de la care noi lipseam. Chiar l-am si sunat, dar nu stiu daca a inteles ca ne bucuram sa-l auzim, pentru ca am fost foarte galagiosi si pusi pe sotii ca de obicei. El, sunt sigura, ca asa cum il stiam toti era concentrat, pentru ca abia incepea o tura, deci era nevoie de multa atentie si disponibilitate pentru efort din partea participantilor.

Cam pe la 11 am zis ca dam stingerea. Si am dat-o doar pana pe la 12 cand auzim foiala si voci nerabdatoare ce ne strigau pa langa corturi. Erau Vio, Octavian si Catalin care, dupa ceva peripetii, au reusit si ei sa ajunga. Somnorosi le-am indicat foarte politicosi unde sa puna corturile si am facut stanga-mprejur fericiti ca putem trece din nou la somn. Ne-am bucurat cam prea repede pentru in nici o ora auzim o persoana sadica care striga pe langa corturi: Braila, hai la o sticla whisky! De fapt nici nu stiu daca zicea asa, eu clar am retinut Braila si whisky, suficient ca sa fac ochii mari si sa sar din cort. Gabi a zis si el prezent si dupa ce i-am salutat pe Vali si echipa lui, am plecat in graba catre Nudy Bar, un loc care le-a facut cu ochiul la baieti de cum l-au vazut. Barul era numit foarte corect pentru ca la ora aia era complet gol, lucru care ne-a ajutat foarte mult. Si denumirea lui se tragea de probabil si de la faptul ca in urma tuturor ramaneau numai relicve goale de sticle. Ce a urmat e si usor si greu de povestit. Usor pentru ca as putea rezuma cam asa: am beut tot ce am prins in cale, si greu, pentru ca a fost o adevarata competitie de idei, la care mintile noastre destul de greu incetosate incercau sa faca fata cat mai bine.

As vrea sa detaliez mai mult din cele spuse in noaptea aceea, dar ce-mi aduc cel mai bine aminte este ca a trecut incredibil de repede, ca am prins un rasarit asa cum numai la mare se poate vedea, ca a VORBIT Catalin (da, mirati-va si minunati-va, ca noi nici acum nu ne-am revenit) si ca Octav are un stil personal de a instrui pe cineva in a folosi camera video. Si ca sa nu va mai fierb, Catalin ne-a povestit o istorie nemaipomenita din care nimeni nu a tinut minte mai nimic, asta datorita faptului ca eram prea socati ca vorbea, ce spunea nici nu mai avea importanta. Cu toate acestea ceva-ceva tot am retinut si ne-am bucurat enorm ca ne-a impartasit si nou din intelepciunea lui, pentru ca am avut de auzit ceva ce numai Dalai Lama mai poate spune si anume cuvintele de aur: one car, one tent. Iti multumim Catalin, acum am inteles sensul vietii…

Octav s-a remarcat si el prin faptul ca a imortalizat pe video toate tampeniile spuse de noi in noaptea aceea si, asa cum am amintit mai sus, prin lectia succinta dar plina de incarcatura emotionala pe care mi-a dat-o in utilizarea cameri video: push the button repeta el, in speranta ca voi executa comanda. Dar modul elegant in care si dansa in timp ce insista ca sa push the button ne facea pe toti sa fim mult mai atenti la el, decat la ce era de facut cu camera video.

Se pare ca la rasarit a trebuit sa ne indreptam spre corturi. Nu ca ne era prea somn, dar ne gandisem la cum sa scoatem cuiele de la cortul lui Nelu si sa-l ducem cu totul cat mai aproape de apa sau chiar in ea.

Nelu nu a mai avut parte de mult sau niciodata de asa o trezire. S-a bucurat enorm cand i-a venit cortul in cap si tinand-se cu nadejde de bete, se pare ca ele s-au cam indoit putin. Nemultumiti doar de atat, am trecut la Catalin care epuizat de cele 10 minute de discurs din timpul noptii a sters-o englezeste in sac si chiar credea ca va dormi. Catalin a ajuns tarat cu viteza, chiar langa apa si apoi a fost laminat de baieti, care au manifestat o atractie ciudata unul fata de altul… Deci, asa cum mi-a atras atentia cineva se pare ca baietii cand fac ture singuri pe munte (fara fete) nu se au numai ca fratii Dar ce importanta are daca ei sunt fericiti?

Cativa dezertori au taiat-o la somn, dar pentru noi cei de la corturi, incepuse o noua zi. Si am decis sa mergem pe plaja pana la Vama Veche. Tarmul este foarte frumos pe acolo, dar mirosurile de alge putrezite si de gunoaie aruncate de sus, de pe faleza, au facut din acest loc unul pe care mai bine il ocolesti. Insa am rezistat pana la Vama si ne-a parut bine pentru ca nu am abandonat planul initial. Pe drum am vazut si o famile de vulpite: mama si trei pui care nu au fost deloc speriati de aparitia noastra pe acolo. Oamenii nu reusisera sa ii streseze prea tare, chiar se uitau cu ohi rotunzi la noi, cu multa curiozitate in privire, si, in ultimul moment, au urcat lejer in vizuina lor.

A urmat o zi cu un soare devastator, cu o apa rece ca gheata, in care prea putini dintre noi au avut curajul sa intre. Am facut poze, am incercat sa mai recuperam din nesomnul de azi-noapte si ne-am bucurat de tot ce inseamna mare, asa cum ne bucuram si de munte cand ajungem pe acolo.

Iar pe la pranz, Muha ne-a facut o surpriza de zile mari: pur si simplu ne-am trezit cu ea printre corturi cand ne asteptam mai putin. Desi ne spusese ca nu poate sa ajunga, n-a rezistat fara noi. Dar nici noi fara ea…

Pe seara am plecat din nou spre Vama Veche, dar data aceasta pe sosea. Ajunsi acolo ne-am oprit la Stuf si am mancat, a baut, am ascultat muzica, am facut plimbari pe plaja si, din nou, fotografii. Adica program de voie. In Vama tentatii mari si de toate felurile: pe mine cel putin m-a tentat o shaorma extra-super-ultra-mega picanta. Pe altii i-au tentat clatitele pentru ca au avut de unde alege: ciori perverse, cu dansa-ntransa, micotice, trotilate etc. Pe altii poate i-au tentat fetele foarte frumoase care dansau pe plaja… cine stie?… Dar cum toate au un final am dat si retragerea. Ne-am intors noaptea de acolo la frontala. Experienta turelor de noapte ne-a fost de mare folos acum descurcandu-ne cu mare dibacie din aceasta incercare complicata.

Am dormit in sfarsit o bucata de noapte. Dimineata i-am gasit pe Muha si Nelu dormind direct pe plaja, in saci, ca niste homeless autentici. Cristi venit sa admire rasaritul de soare aproape s-a impiedicat de ei. Iar Muha ,mai tarziu, ne-a marturisit ca pe plaja nu a vazut cum a rasarit soarele, ci doar cum a rasarit Cristi (ca un soare, evident), dar si el ca prin ceata, din cauza oboselii.

Vio, Octavian si Catalin au strans tabara de dimineata. Planificasera un cocot in Cheile Dobrogei si datoria nu le dadea pace.

Cristi, Raluca si parintii lui Cristi ne-au parasit pe la vreo 11. Se facuse foarte cald si nu prea mai era de stat la plaja. Cerasela nu a mai ramas nici ea prea mult, iar noi am lasat-o pe Alina la plaja si am plecat la terasa, la bere. Dupa ce ne-am hidratat, ne-am luat ramas bun de la Vali si ai lui si am pornit in lungul drum catre casa.

Un week-end frumos, vesel, plin de soare, dar si de luna si stele, care ne-a facut sa apreciem mai mult fiecare evadare din cenusiul cotidian.

That’s all folks!

Si nu uitati! tineti aproape de blogul Kyei unde sunteti informati despre pinguini la zi (un pic de reclama nu strica niciodata )

Fotografii facute de Kya, Alina si Gabi le gasiti la sectiunea de albume foto: 2 Mai, 1-3 iunie 2007